Pe 10 iunie 2010, reclamanta, dna Nina Denisenko, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 6 din Convenție, dat fiind examinarea cauzei sale de către instanțe care nu puteau fi calificate drept „instanțe independente instituite de lege”. Totodată, reclamanta a invocat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza imposibilității de a se folosi de bună voie de apartamentul său, ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești care i-au ordonat să nu-i creeze impedimente lui B. în folosirea bunului imobil.

În fapt

Cauza se referă la ingerința în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, în urma emiterii unei hotărâri de către o instanță din „RMN”, care i-a permis lui B., o persoană terță,să locuiască în apartamentul ce-i aparţinea cu drept de proprietate reclamantei, contrar voinței acesteia.

În 2005, reclamanta a primit în dar un apartament de la soțul ei.În 2009, Curtea Supremă a „RMN” a obligat reclamanta să nu creeze impedimente în folosirea acelui apartament de către B., deoarece ultimul avea viză de reședință acolo.

LOCUS STANDI

Pe 4 august 2016, reclamanta a decedat și printr-o scrisoare din 15 septembrie 2009, dna Lidya Komarova a solicitat Curții să o înlocuiască pe reclamantă. Doamna Komarova a prezentat o copie a unui testament întocmit pe 27 mai 2014 în „RMN”, prin care reclamanta i-a testat toată averea sa dnei Komarova.

Ambele guverne pârâte au contestat statutul de moștenitoare al dnei Komarova în procedura în fața Curții, deoarece aceasta nu era membru al familiei reclamantei și testamentul nu menționa în mod explicit prezenta cauză aflată pe rolul Curții, ca parte a patrimoniului reclamantei. Guvernul Republicii Moldova a susținut că, întrucât apartamentul în cauză nu mai era în proprietatea reclamantei la momentul decesului său, dna Komarova nu avea niciun interes legitim legat de acel apartament. Guvernele nu au contestat valabilitatea testamentului.

În cazul în care reclamanta a decedat după depunerea cererii, Curtea a admis că o rudă apropiată sau un moştenitor ar putea, în principiu, continua procedura, întrucât el/ea deţinea un interes suficient în cauză (Centrul pentru resurse juridice în numele lui Valentin Câmpeanu v. România [MC], nr.47848/08, § 97, CEDO 2014). În astfel de cazuri, momentul decisiv nu era dacă drepturile în cauză erau sau nu transmisibile moștenitorilor care doresc să continue procedura, ci dacă moștenitorii puteau, în principiu, să invoce un interes legitim pentru a solicita Curții să examineze cauza în baza dorinței reclamantului de a-și exercita dreptul individual și personal de a depune o cerere (Ergezen v. Turcia, nr. 73359/10, § 29, 8 aprilie 2014; Ivko v. Rusia, nr. 30575/08, § 68, 15 decembrie 2015 și Provenzano v. Italia, nr.55080/13, § 96, 25 octombrie 2018). De asemenea, Curtea a afirmat că, cauzele privind drepturile omului în fața Curții au în general o dimensiune morală, iar persoanele apropiate unui reclamant pot avea un interes legitim de a se asigura că se face dreptate, chiar și după moartea reclamantului (Malhous v. Republica Cehă (dec.) [MC], nr.33071/96, CEDO 2000‑XII).

Nu sunt temeiuri pentru a considera că drepturile pe care reclamanta a încercat să le protejeze prin mecanismul Convenției erau eminamente personale și netransmisibile, astfel că moștenitorul ei, dna Komarova, avea un interes legitim de a continua examinarea cererii (Malhous v. Republica Cehă [MC], nr.33071/96, § 1, 12 iulie 2001). Prin urmare, Curtea a recunoscut dreptul dnei Lidya Komarova de a continua examinarea cererii în locul reclamantei.

În drept:

Cu privire la jurisdicție:

Părțile și-au menținut pozițiile cu privire la problema jurisdicției care sunt similare cu cele exprimate în cauza Catan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă ((MC], nr. 43370/04 și alții 2, §§ 83-101,CEDO 2012 (extrase)) și în cauza Mozer v. Republica Moldova și Federația Rusă ([MC] (nr. 11138/10, §§ 81-95, 23 februarie 2016).

Faptele prezentei cauze au avut loc în perioada 2009-2010 pentru care Curtea a constatat în repetate rânduri că ambele Guverne pârâte erau competente.În special, Curtea a constatat că Republica Moldova avea competență în sensul articolului 1 din Convenție, dar că responsabilitatea acesteia pentru faptele invocate trebuie evaluată în lumina obligațiilor sale pozitive (Mozer, § 99).Curtea a constatat, de asemenea, competența Federației Ruse, deoarece aceasta a exercitat un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților „RMN” (Mozer, §§ 110-111).

Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a distinge prezenta cauză de cauza Mozer și a concluzionat că ambele guverne pârâte erau competente.

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:

Cu privire la legalitatea ingerinței, niciun element din prezenta cauză nu a permis Curții să constate că a existat un temei legal pentru încălcarea drepturilor reclamantei garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Turturica și Casian v. Republica Moldova și Federația Rusă, nr. 28648/06 și 18832/07, § 49, 30 august 2016; Babchin v. Republica Moldova și Federația Rusă, [Comitetul] nr. 55698/ 14, § 74, 17 septembrie 2019; Cravcișin v. Republica Moldova și Federația Rusă, [Comisia] nr.43176/13, 28 septembrie 2021). În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Analizând dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta drepturile reclamantei, Curtea și-a reiterat concluziile prezentate în cauza Mozer conform căreia, începând cu ostilitățile din 1991-1992 și până în iulie 2010, Moldova a luat toate măsurile cu putință (Mozer, § 152). Întrucât părțile nu au prezentat nicio dovadă care să arate că Guvernul Republicii Moldova și-a schimbat poziția cu privire la „RMN” în anii anteriori faptelor prezentei cauze, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită (ibid.). În ceea ce privește obligația statului de a asigura respectarea drepturilor reclamantei, Curtea a reținut că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă în sensul că ar fi informat autoritățile moldovenești cu privire la problema ei. În asemenea circumstanțe, neimplicarea autorităților moldovenești în acest caz nu poate fi reținută împotriva acestora.

Astfel, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamantă. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de partea Republicii Moldova.

Cu privire la Federația Rusă, aceasta a exercitat un control efectiv asupra autorităților „RMN” în perioada de referință, astfel nu a fost necesar să se determine dacă Federația Rusă a exercitat sau nu un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate (Mozer, § 157). În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pentru „RMN”, care altfel nu ar putea supraviețui, responsabilitatea Federației Ruse în temeiul Convenției este angajată în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamantei.

Prin urmare, Curtea a constat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din partea Federației Ruse.

Cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenţie;

​​Din aceleași motive ca și cele prezentate în același context, Curtea a constatat că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 din Convenție din partea Republicii Moldova și că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție din partea Federației Ruse.

Concluzie (unanimitate): 

- nicio încălcare a articolului 6 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din partea Republicii Moldova;

- încălcarea articolului 6 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din partea Federației Ruse.

Curtea i-a acordat reclamantei 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 3000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli, bani care urmează a fi plătiți de către Federația Rusă.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Denisenko v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă