X v. Republica Moldova – nr. 43529/13

Hotărârea din 30.11.2021 [Secția a II-a]

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Includerea în certificatul de cazier judiciar a informației despre antecedentele penale stinse – încălcare

Pe 27 iunie 2013, reclamantul, X, a invocat în fața Curții încălcarea dreptului la respectarea vieții private, prevăzut de articolul 8 din Convenție, dat fiind că autoritățile statului au inclus în certificatul de cazier judiciar informația despre faptul că fusese condamnat.

În fapt:

În 1996, reclamantul a fost condamnat pentru furt, fiindu-i stabilită pedeapsa de doi ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de un an. Conform legislației aplicabile, antecedentele penale ale acestuia au expirat la încheierea perioadei de probațiune de un an.

Pe 11 august 2010, reclamantul a obţinut de la Ministerul Afacerilor Interne („MAI”) un certificat, conform căruia „nu are antecedente penale şi nu este anunțat în căutare pe teritoriul Republicii Moldova”. Acest certificat a expirat la trei luni după emitere.

Pe 25 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat un nou certificat. Cu toate acestea, ca urmare a modificărilor introduse prin Ordinul MAI nr. 372, noul certificat indica că acesta „a fost tras la răspundere penală și nu are antecedente penale. Nu este anunțat în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.”

Pe 2 februarie 2011, reclamantul a solicitat MAI să-i elibereze un alt certificat, fără informația că fusese tras la răspundere penală. El a afirmat că, dacă prezenta un certificat care menționa că a fost tras la răspundere penală, nu avea nicio posibilitate de a obține răspunsuri pozitive la astfel de instituții precum consulat (pentru a se muta în altă țară sau pentru a obține un loc de muncă acolo), la instituții financiare (pentru a obține un credit) sau la potențiali angajatori.

Pe 8 februarie 2011, MAI a respins această cerere, făcând referire la Ordinul nr. 372.

Pe 15 martie 2011, reclamantul a înaintat o acțiune în contencios administrativ împotriva MAI, care nu a fost examinată din cauza unor neajunsuri de procedură.

Pe 9 noiembrie 2011, reclamantul a solicitat din nou ca MAI să-i elibereze un certificat rectificat, reiterând argumentele formulate în cererea sa din 2 februarie 2011. Acesta a mai solicitat anularea parțială a Ordinului MAI nr. 372, cu privire la sintagma „a fost tras la răspundere penală”, ca fiind ilegală. Această cerere a fost respinsă la 25 noiembrie 2011, conținând o explicație similară celei oferite anterior.

Pe 12 decembrie 2011, reclamantul a înaintat o acțiune în contencios administrativ împotriva MAI, solicitând obligarea MAI să îi elibereze un certificat rectificat, care nu include sintagma „a fost tras la răspundere penală” și să anuleze această sintagmă din Ordinul nr. 372.

Pe 15 martie 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile sale ca nefondate, constatând că Ordinul nr. 372 a fost adoptat legal. De asemenea, instanța a constatat că certificatul a confirmat doar fapte obiective, existența cărora nu putea fi negată; acesta nu a produs niciun efect juridic, MAI neîncălcându-i reclamantului prezumția de nevinovăție. Pe 23 mai 2012, din motive de procedură, această hotărâre a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în instanța inferioară.

Pe 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile reclamantului, reiterând în esență motivarea din hotărârea din 15 martie 2012. În recursul său, reclamantul a reiterat argumentele anterioare.

Pe 16 ianuarie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea instanței inferioare, reluând în esență motivarea acesteia. Această hotărâre a rămas definitivă.

În drept:

(a) Aplicabilitatea articolului 8

Curtea a trebuit să stabilească mai întâi dacă, în circumstanțele prezentei cauze, dreptul la viață privată în temeiul articolului 8 din Convenție era vizat în legătură cu faptul că informațiile din cazierul judiciar al reclamantului puteau deveni disponibile terților. În acest sens, Curtea a reiterat că atât stocarea informațiilor referitoare la viața privată a unei persoane, cât și divulgarea acestor informații intră în domeniul de aplicare al articolului 8 § 1 (a se vedea Amann v. Elveția [MC], nr. 27798/95, §§ 65 și 69-70, CEDO 2000-II și Rotaru v. România [MC], nr. 28341/95, § 43, CEDO 2000‑V). Chiar și informațiile publice pot intra în sfera vieții private atunci când sunt în mod sistematic colectate și sunt stocate în fișiere deținute de autorități (a se vedea Rotaru, citată mai sus, § 43; Segerstedt-Wiberg și alții v. Suedia, nr. 62332/00, § 72, CEDO 2006-VII; și Cemalettin Canlı v. Turcia, nr. 22427/04, § 33, 18 noiembrie 2008).

De asemenea, Curtea a reamintit că informațiile precum cazierul judiciar al unei persoane, atunci când sunt colectate sistematic și stocate într-un fișier deținut de autoritățile statului, intră în sfera „vieții private” în sensul articolului 8 § 1 din Convenție (Rotaru, citată mai sus, § 44, și MM v. Regatul Unit, nr. 24029/07, § 188, 13 noiembrie 2012).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că articolul 8 era aplicabil în prezenta cauză.

(b) Dacă a existat o ingerință

Guvernul nu a contestat faptul că punerea la dispoziția terților a informațiilor cu privire la condamnarea anterioară a reclamantului a constituit o ingerință în drepturile acestuia garantate de articolul 8 din Convenție. La rândul său, Curtea a constatat, de asemenea, că o astfel de dezvăluire către terți a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții private.

Examinând faptul dacă ingerința a fost justificată în contextul paragrafului 2 al articolului 8, Curtea a trebuit să evalueze dacă autoritățile au acționat „în conformitate cu legea”, au urmărit unul sau mai multe scopuri legitime și dacă măsura contestată a fost „necesară într-o societate democratică” (a se vedea Šantare și Labazņikovs v. Letonia, nr. 34148/07, § 52, 31 martie 2016).

(c) Dacă ingerința a fost în conformitate cu legea

Părțile nu au contestat faptul că ingerința s-a bazat pe Ordinul MAI nr. 372, în vigoare la data evenimentelor. Cu toate acestea, reclamantul a susținut că acel Ordin era ilegal, deoarece nu era aprobat de către Procurorul General, așa cum prevedea Legea nr. 216.

Curtea a reținut că nu i-au fost prezentate probe că formularele elaborate de MAI, care au constituit drept bază pentru eliberarea cazierului judiciar reclamantului, fusese aprobate de către Procurorul General. În lipsa argumentelor din partea Guvernului care să contrazică afirmația reclamantului în acest sens, Curtea a concluzionat că cazierul judiciar care i-a fost eliberat nu era „conform legii”.

Această concluzie a fost suficientă pentru ca Curtea să constate o încălcare a articolului 8 din Convenție. Prin urmare, aceasta nu va examina dacă ingerința a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime și dacă, de asemenea, a fost „necesară într-o societate democratică”, în sensul acelei prevederi.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 8 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului, X, suma de 4500 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1300 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli, dintre care 1000 EUR urmează a fi transferați direct pe contul bancar al avocatului.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea X v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă