Jestcov v. Republica Moldova și Federația Rusă – nr. 33567/15

Hotărârea din 28.9.2021 [Secția a II-a]

 

Articolul 2

Dreptul la viaţă

Articolul 2 -1

Anchetă efectivă

 

Lipsa de diligență din partea autorităților RM pentru a asigura executarea sentinței de condamnare – încălcare 

Pe 30 iunie 2015, reclamantul Petru Jestcov, născut în anul 1950 și care locuiește în Chişinău, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 2 din Convenție, dat fiind eşecul autorităţilor de a pune, în mod prompt, în executare sentinţa de condamnare la închisoare a infractorului şi impunitatea acestuia, care aparent se ascundea în autoproclamata RMN.

În fapt:

Pe 9 noiembrie 2010, soția reclamantului a fost jefuită și ucisă în Chișinău, Republica Moldova. O anchetă penală a fost inițiată, fiind bănuite mai multe persoane, printre care și N.C., cetățeană a Rusiei. N.C. s-a aflat în arest preventiv.

Pe 2 decembrie 2011, Judecătoria Botanica mun. Chişinău a condamnat-o pe N.C. la 13 ani de închisoare, fiind recunoscută vinovată de complicitate în săvârşirea infracţiunii de jaf armat și omor.

Pe 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul declarat de N.C., a rejudecat cauza şi a achitat-o de toate capetele de acuzare, eliberând-o din detenție în sala de judecată.

Pe 29 ianuarie 2013, examinând cauza în lipsa inculpatei N.C., Curtea Supremă de Justiție a casat decizia instanţei de apel și a menținut sentinţa primei instanțe.

Pe 20 martie 2013, Judecătoria Botanica mun. Chişinău a expediat materialele dosarului penal Inspectoratului de Poliţie Dubăsari pentru a pune în executare sentinţa de condamnare a N.C.

Pe 2 iulie 2013, Inspectoratul General al Poliției l-a informat pe reclamant că N.C. încă nu fusese anunţată în căutare.

Ulterior, la cererea Inspectoratului de Poliție Dubăsari, pe 6 mai 2015 Judecătoria Dubăsari a dispus anunţarea în căutare a condamnatei N.C..

La solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, pe 11 septembrie 2015 autoritățile ruse au localizat-o pe N.C. în or. Surgut, Rusia. Aceasta a susținut că nu cunoştea despre condamnarea sa în Republica Moldova, întrucât s-a mutat înapoi în Rusia, după achitarea sa de către instanța de apel în 2012.

Pe 17 septembrie 2015, autoritățile ruse au informat autoritățile moldovene despre locația N.C., iar pe 19 octombrie 2015 au comunicat despre imposibilitatea extrădării acesteia, întrucât ea deţinea cetăţenia Rusiei.

Pe 15 octombrie 2019, autorităţile Republicii Moldova au solicitat autorităţilor ruse recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul Federaţiei Ruse, a sentinţei de condamnare emise în privinţa N.C..

Pe 10 aprilie 2020, o instanţă judecătorească din Rusia a dispus recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul Federației Ruse, a pedepsei privative de libertate în privinţa condamnatei N.C. și a dispus arestarea acesteia.

În drept:

Curtea a reiterat faptul că asigurarea executării unei sentințe, în contextul dreptului la viață, trebuie considerată ca fiind parte integrantă din obligația procedurală a statului în baza articolului 2 (a se vedea mutatis mutandis, Kitanovska Stanojkovic și alții v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei,nr. 2319/14, §§ 32-33, 13 octombrie 2016; Akelienė v. Lituania , nr. 54917/13, § 85, 16 octombrie 2018; Makuchyan și Minasyan v. Azerbaidjan și Ungaria, nr. 17247/13, § 50, 26 mai 2020). Mai mult, articolul 2 din Convenție impune statelor obligația de a executa hotărârile definitive fără întârzieri nejustificate (Kitanovska Stanojkovic și alții,citată anterior, § 32).

În contextul dreptului la viață, Curtea observă că caracterul special al Convenției ca tratat colectiv de executare implică, în principiu, obligația statelor în cauză de a coopera eficient între ele pentru a-i aduce pe infractori în fața justiției și că articolul 2 poate impune ambelor state o obligație bidirecțională de a coopera între ele, ceea ce implică, în același timp, obligația de a solicita asistență și obligația de a acorda asistență. Natura și domeniul de aplicare al acestor obligații vor depinde în mod inevitabil de circumstanțele fiecărui caz în parte (a se vedea Güzelyurtlu și alții v. Cipru și Turcia [MC], nr. 36925/07, §§ 232-233, 29 ianuarie 2019).

În esență, reclamantul s-a plâns că, până la moment, N.C. nu a început efectiv să execute pedeapsa, întârziere pentru care sunt responsabile autorităților moldovenești și ruse.

Curtea a observat că, deși procedurile de identificare și de condamnare a autorului crimei au fost efectuate cu promptitudine, autorităților moldovene le-au luat mai bine de doi ani până să emită o notificare de anunțare în căutare a acuzatei. La patru luni de la anunțarea în căutare, autoritățile ruse au localizat-o pe N.C., au audiat-o și au informat autoritățile moldovene că extrădarea nu era posibilă din cauza deținerii de către N.C. a cetățeniei ruse.

Ulterior, doar după comunicarea cauzei Guvernului, adică la mai bine de șase ani de la rămânerea definitivă a sentinței și la patru ani de la data la care a devenit cunoscut locul aflării lui N.C., autoritățile moldovene au solicitat recunoașterea și executarea pe teritoriul Federației Ruse a sentinței de condamnare. Șase luni mai târziu, autoritățile ruse au dispus recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul Federației Ruse, a pedepsei privative de libertate.

Autoritățile moldovene nu au prezentat nicio explicație pentru întârzierea de doi ani în emiterea notificării de anunțare în căutare și întârzierea de patru ani în solicitarea recunoașterii și executării sentinței de condamnare în Federația Rusă, după ce au identificat locația lui N.C.

Curtea a considerat că autoritățile moldovene nu au depus diligența necesară pentru a asigura executarea sentinței de condamnare emisă în privința lui N.C. (a se vedea, a contrario, Zoltai împotriva Ungariei și Irlandei, (dec.), nr. 61946/12, 29 septembrie 2015). Întârzierile indicate supra, care sunt imputabile în întregime autorităților moldovenești, nu pot fi considerate ca fiind rezonabile și nu au fost în conformitate cu obligația statului în baza articolului 2 din Convenție, indiferent de faptul că N.C. s-a sustras după condamnarea sa.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 2 din Convenție, sub aspect procedural, din partea Republicii Moldova.

În ceea ce privește autoritățile ruse, Curtea a reținut că acestea au răspuns solicitărilor moldovenești de asistență juridică, au identificat locația lui N.C. au confirmat că aceasta deține cetățenia rusă fapt care împiedică extrădarea ei și au cooperat atunci când autoritățile moldovene au solicitat transferul procedurii de executare a sentinței de condamnare. Curtea nu a fost informată cu privire la executarea efectivă a pedepsei în Federația Rusă după data de 10 aprilie 2020, când statul a preluat procedurile de executare a sentinței de condamnare. Totuși, până la această dată, Curtea nu are niciun motiv să concluzioneze că autoritățile ruse nu și-au îndeplinit obligațiile procedurale care le revin în temeiul articolului 2 din Convenție.

Prin urmare, Federația Rusă nu a încălcat articolul 2 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): 

- încălcarea articolului 2 din Convenţie din partea Republicii Moldova;

- nicio încălcare a articolului 2 din Convenţie din partea Federației Ruse.

Curtea i-a acordat reclamantului 10000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, bani care urmează a fi plătiți de către Republica Moldova.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Jestcov v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă