Admiterea acţiunii fără acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul provocat de către autorităţile locale – încălcare

Pe 17 august 2009, reclamanţii, dna Eudochia Canţer şi dl Ion Canţer au sesizat Curtea Europeană invocând încălcarea dreptului de proprietate în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1, dată fiind imposibilitatea utilizării terenului lor timp de aproximativ opt ani și că nu au fost despăgubiți pentru prejudiciul pe care l-au suferit.

În fapt:

În cadrul reformei funciare din anii 1990, reclamanţii au obţinut titluri de proprietate provizorii asupra 2,82 ha de teren arabil, pe care l-au exploatat începând cu 1996.

La o dată nespecificată, un vecin a ocupat o parte din terenul lor, deoarece consiliul local i-a alocat din greșeală aproximativ un hectar din terenul reclamanților. Reclamanţii au inițiat o acțiune civilă împotriva Consiliului local Chiperceni și a lui S. prin care au solicitat, inter alia, corectarea erorilor din titlurile de proprietate. În cadrul procesului de judecată, reclamanţii au aflat despre decizia Consiliului local din 22 februarie 2000, care le-a redus porţiunea de teren. Reclamanţii și-au modificat pretențiile și au solicitat anularea deciziei din 22 februarie 2000 și acordarea a 28.552 lei (echivalentul a 1.927 euro) cu titlu de prejudiciu material, 15.000 lei (echivalentul a 1.012 euro) cu titlu de prejudiciu moral ca urmare a privării de proprietate începând cu anul 2001, și suma de 1.388 lei (echivalentul a 94 euro) cu titlu de cheltuieli de judecată. Calculând prejudiciul material, reclamanţii s-au bazat pe datele statistice oficiale ale Guvernului cu privire la recolta medie obținută pe terenuri arabile similare, cu aceeași suprafață, pentru culturile pe care urmau să le cultive, în perioada relevantă de timp.

Pe 6 iunie 2007, Judecătoria Orhei a admis acţiunea reclamanților, a anulat decizia Consiliului local din 2000, a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu și le-a acordat suma de 28.552 lei drept compensație pentru profiturile pierdute și suma de 1.388 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța a acceptat calculul efectuat de către reclamanţi cu privire la prejudiciul material pentru perioada anilor 2002-2006. Instanța a respins pretenţia reclamanţilor privind prejudiciul moral, ca fiind neîntemeiată. Consiliul local și reclamanții au contestat hotărârea primei instanţe cu apel.

Pe 14 mai 2008, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Orhei din 6 iunie 2007 și a adoptat o nouă hotărâre, prin care a respins acţiunea reclamanților, ca fiind neîntemeiată. Reclamanții au formulat recurs și au majorat pretenţiile sale materiale la 31.341 lei, incluzând și perioada anilor 2007 și 2008, iar cu titlu de cheltuieli de judecată au pretins suma de 5.000 lei.

Pe 18 februarie 2009, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia Curţii de Apel Chișinău din 14 mai 2008 și a pronunțat o nouă hotărâre. Instanța a anulat decizia Consiliului local din 22 februarie 2000 ca fiind ilegală și a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu. Instanța a respins pretenţiile reclamanţilor privind prejudiciul material, considerând că aceştia nu au furnizat suficiente probe cu privire la prejudiciul suferit și nu a fost de acord cu modalitatea de calcul efectuată. Instanţa a statuat că, în loc să se bazeze pe date statistice oficiale, reclamanţii ar fi trebuit să prezinte informații cu privire la veniturile lor din recoltele anterioare de pe terenul disputat. Instanța a concluzionat că recunoașterea dreptului lor de proprietate constituia deja o satisfacție echitabilă.

În drept:

Curtea a reiterat faptul că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-i anula calitatea de victimă, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres sau în substanţă, și i-au acordat despăgubiri pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur v. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Culegeri de hotărâri și decizii 1996-III).

Curtea a reţinut că, Curtea Supremă de Justiţie constatase că decizia Consiliului local din 22 februarie 2000 a constituit o ingerință ilegală în dreptul de proprietate al reclamanților. Curtea nu are motive să se abată de la concluzia Curții Supreme de Justiție și nu consideră necesar să reexamineze temeinicia acestei plângeri.

Având în vedere faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a acordat nicio despăgubire reclamanților și a respins metoda de calcul al prejudiciului material prezentat de către reclamanţi, fără a oferi motive suficiente și relevante, Curtea a constatat că hotărârea sa din 18 februarie 2009 nu a făcut ca reclamanții să își piardă calitatea de victimă și că, prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Concluzie: încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție. 

Curtea le-a acordat reclamanţilor 2235 EUR cu titlu de prejudiciu material, 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1129 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Canţer v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă