Petrenco și alții v. Republica Moldova – nr. 6345/16, 52055/16, 52063/16, 52133/16, 52171/16, 52179/16, 52189/16

Hotărârea din 14.9.2021 [Secţia a II-a]

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-1

Arestul și detenția legală

 

Articolul 11

Libertatea de întrunire și de asociere

Articolul 11-1

Libertatea de întrunire pașnică

 

Detenţia ilegală și arbitrară, cu aplicarea ulterioară, în calitate de măsură preventivă, a interdicției de a participa la întruniri publice – încălcare

Pe 28 ianuarie 2016, reclamantul Grigore Petrenco și respectiv pe 27 august 2016 alți 6 reclamanți, Alexandr Roșco, Mihail Amerberg, Oleg Buznea, Pavel Grigorciuc, Andrei Druzi și Vladimir Jurat, au invocat în fața Curții încălcarea articolului 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenție, dat fiind faptul că detenția lor nu s-a bazat pe o bănuială rezonabilă că ar fi comis o infracțiune, că arestul a fost ilegal și arbitrar. De asemenea, reclamanţii au invocat încălcarea articolului 11 din Convenție, în condițiile în care li s-a interzis să participe la întruniri publice.

În fapt:

Reclamanții, fiind membri și simpatizanți ai unui partid politic de opoziție, „Casa Noastră - Moldova“ condus de unul dintre reclamanți, au participat pe 6 septembrie 2015 la un protest de amploare, anti-guvernare, organizat de către un alt partid politic de opoziție.

La încercarea protestatarilor de a pătrunde în sediul Procuraturii Generale au intervenit forțele de ordine care au reținut mai multe persoane, printre acestea fiind și reclamanții.

Reclamanții au fost reținuți inițial pentru 72 de ore, iar ulterior în privința acestora a fost dispus arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, care a fost prelungit în repetate rânduri. Ulterior reclamanții au fost plasați în arest la domiciliu, după care au fost liberați sub control judiciar. Reclamanții au fost învinuiți de participarea la dezordini în masă.

Pe 28 iunie 2017, Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău i-a condamnat pe reclamanți la trei și respectiv patru ani închisoare cu suspendare.

Pe 29 septembrie 2017, primul reclamant, aflat în Germania, a solicitat azil politic în țara respectivă, iar pe 16 octombrie 2017, autoritățile germane i-au acordat statutul de refugiat pe motiv că în Moldova a fost urmărit penal din motive politice.

Pe 12 martie 2019, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile reclamanților depuse împotriva sentinței din 28 iunie 2017. Unul dintre membrii completului, judecătorul S.B., a expus o opinie separată în care a declarat, printre altele, că după ce a vizionat înregistrările video anexate la dosarul cauzei și a examinat materialele cauzei, nu a constatat nicio dovadă de violență aplicată împotriva colaboratorilor de poliție în timpul protestului din 6 septembrie 2015, observând o adunare pașnică de persoane care protesta împotriva Guvernului și își exprimă nemulțumirea față de politica acestuia. Evenimentul, care a avut loc într-o duminică, nu a împiedicat în niciun fel activitatea Procuraturii Generale. Prin urmare, judecătorul respectiv a considerat că reclamanții ar fi trebuit să fie achitați.

Pe 11 februarie 2020, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamanților depus împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2019. Instanța a constatat, astfel, că condamnarea reclamanților s-a bazat exclusiv pe interpretarea și descrierea faptelor prezentată de partea acuzării fără să fie acordată nicio atenție poziției reclamanților și materialelor cauzei. Prin urmare, Curtea Supremă a anulat decizia instanței inferioare și a dispus rejudecarea cauzei în instanța de apel.

Pe 20 iulie 2020, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul reclamanților, a casat sentința din 28 iunie 2017 și a trimis cauza la rejudecare în prima instanță.

Cauza penală intentată pe numele reclamanților fiind pendinte în prima instanță până la moment.

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenție:

Articolul 5 din Convenție reprezintă, alături de articolele 2, 3 și 4, unul din drepturile fundamentale care protejează securitatea fizică a persoanei și, drept urmare, importanța sa este primordială. Scopul său cheie este de a preveni privările de libertate arbitrare sau nejustificate. Examinând jurisprudența Curții, pot fi identificate, în special, trei direcții de motivare: natura exhaustivă a excepțiilor, care trebuie interpretate în mod strict şi care nu permit o motivare in extenso, invocând alte dispoziții (în special articolele 8-11 din Convenție); accentul repetat pe legalitatea detenţiei, atât procedural, cât și pe fond, care presupune respectarea riguroasă a statului de drept; și importanța promptitudinii sau a celerității controalelor judiciare necesare (Buzadji v. Republica Moldova [MC], nr. 23755/07, § 84, CEDO 2016).

În cazul în care este pusă în discuție „legalitatea” reținerii, inclusiv întrebarea dacă a fost respectată „procedura prevăzută de lege”, Convenția se referă în esență la legislația națională și prevede obligația de a se conforma normelor de fond și procedurale ale acesteia. Respectarea legislației naționale nu este, totuși, suficientă: articolul 5 § 1 impune ca orice privare de libertate să fie în concordanță cu scopul de a proteja individul împotriva arbitrariului (S., V. și A . v. Danemarca [MC], nr. 35553/12 și alții 2, § 74, 22 octombrie 2018).                   

Conform jurisprudenței Curții, arestul la domiciliu este considerat, din cauza gradului și intensității sale, ca echivalând cu privarea de libertate, în sensul articolului 5 din Convenție (Buzadji, citată mai sus, § 104).

Cu privire la prezentă cauza, Curtea a considerat că detenția reclamanților a intrat în domeniul de aplicare al articolului 5 § 1 litera (c) din Convenție, deoarece a fost impusă în scopul aducerii acestora în fața autorității legale competente, fiind bănuiți de comiterea unei infracțiuni.

În continuare Curtea a constatat că reclamanții au fost arestați și acuzați de comiterea infracțiunii de participare la dezordini în masă, infracțiune care, conform textului articolului 285 din Codul penal, este descrisă ca fiind însoțită de „violență împotriva persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, aplicarea armelor de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de arme, precum și de opunere de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților”.

După examinarea materialului video cu protestul din 6 septembrie 2015, anexat la dosarul cauzei, Curtea a constatat că acuzațiile privind comportamentul violent al reclamanților au fost total contradictorii cu înregistrările conținute în acel video. Potrivit înregistrărilor video în cauză, a căror autenticitate nu a fost contestată de Guvern, protestul, în general, și comportamentul reclamanților, în special, au fost pașnice în tot acest timp. Este adevărat că poliția a folosit forța pentru a-i îndepărta pe protestatari de la intrarea în clădire, dar aceștia din urmă nu au opus nicio rezistență violentă și s-au conformat în 2-3 minute.

Curtea a constatat că judecătorul S.B. de la Curtea de Apel Chișinău și-a expus poziția în opinia sa separată referitor la faptul că protestul a fost pașnic. Curtea, de asemenea, a luat act de constatarea Curții Supreme de Justiție, în decizia sa din 11 februarie 2020, în sensul că, la condamnarea reclamanților instanțele inferioare s-au bazat exclusiv pe faptele prezentate de către partea acuzării şi că acestea nu au acordat o atenţie sporită materialelor cauzei.

În astfel de circumstanțe, Curtea nu a putut să nu constate că învinuirea privind participarea la dezordini în masă înaintată reclamanților nu s-a bazat pe o „bănuială rezonabilă” și, prin urmare, nu poate fi considerată „legală” și lipsită de arbitrariu în sensul articolului 5 § 1 din Convenție (Brega v. Republica Moldova, nr. 52100/08, § 38, 20 aprilie 2010). Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu a considerat necesar să examineze separat plângerile în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 11 din Convenție:

Părțile nu au contestat și Curtea a fost de acord că interdicția impusă reclamanților de a participa la întruniri publice a constituit o „ingerință a [unei] autorități publice” în dreptul reclamanților la libertatea de întrunire în temeiul primului paragraf al articolului 11. O astfel de ingerință va atrage după sine o încălcare a articolului 11, cu excepția cazului în care este „prescrisă de lege”, are un scop sau scopuri care sunt legitime în temeiul paragrafului 2 al aceluiași articol și este „necesară într-o societate democratică”, pentru a atinge un astfel de scop sau scopuri.

În ceea ce privește legalitatea ingerinței de mai sus, niciun element din prezenta cauză nu a permis Curții să constate că a existat un temei juridic pentru limitarea dreptului reclamanților la libertatea de întrunire. Într-adevăr, articolul 191 din Codul de procedură penală nu prevede o astfel de măsură de siguranţă, iar Guvernul nu a indicat o altă prevedere legală, la nivel național, care să permită impunerea unei astfel de măsuri în privința unei persoane liberate sub control judiciar. Astfel, Curtea a concluzionat că ingerința în cauză nu a fost legală în temeiul dreptului intern. Această concluzie a făcut inutilă examinarea sub aspectul dacă ingerința urmărea un scop legitim și dacă era necesară într-o societate democratică.

​​În consecință, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): Curtea le-a acordat reclamanților Petrenco și Buznea a câte 7500 EUR, iar celorlalți cinci reclamanți a câte 9750 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 4000 EUR în mod solidar celor șapte reclamanți cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolelor 5 § 1 și 11 din Convenție.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Petrenco și alții v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă