Rusu Lintax S.R.L. v. Republica Moldova – nr. 17992/09

Hotărârea din 6.4.2021 [Secţia a II-a]

Articolul 41

Satisfacție echitabilă

Reclamanta Rusu Lintax S.R.L., o societate cu răspundere limitată înregistrată în Republica Moldova, a sesizat Curtea pe 18.3.2009, în conformitate cu art. 34 din Convenție.

Prin hotărârea din 13.12.2016 (hotărârea principală),Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Rusu Lintax SRL v. Republica Moldova, nr. 17992/09, 13 decembrie 2016).

În fapt:

Pe 11 iunie 2008, Curtea Supremă de Justiție a recunoscut dreptul societății reclamante la un teren aferent unui depozit, pe care-l deţinea în proprietate. Decizia obliga Agenția Proprietății Publice să vândă terenul societății reclamante. Decizia era definitivă.

Pe 24 decembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis o cerere de revizuire depusă de o parte terță, a casat decizia finală din 11 iunie 2008, restituind cauza pentru o nouă examinare în fond. În calitate de probe noi, instanța a menționat o scrisoare datată cu 2 noiembrie 2007, emisă de Agenția Proprietății Publice, care făcea referire la terenul în litigiu și la alte terenuri, enunţând prevederile legale aplicabile pentru vânzarea terenurilor proprietate publică.

După o nouă examinare a cauzei, pe 16 iunie 2010 Curtea Supremă de Justiție, printr-o decizie definitivă, a respins pretențiile societății reclamante în privința terenului, ca fiind nefondate.

Curtea a decis, în hotărârea sa principală, că anularea de către Curtea Supremă de Justiție la 24 decembrie 2008 a deciziei sale din 11 iunie 2008 a fost contrară principiului securității raporturilor juridice și a încălcat drepturile societății reclamante garantate de articolul 6 § 1 și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Ca urmare a hotărârii principale, părțile au depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție solicitând anularea încheierii din 24 decembrie 2008, casarea tuturor deciziilor care au urmat în cadrul procedurilor și respingerea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei Curții Supreme din 11 iunie 2008.

Pe 26 iulie 2017, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire menționată supra și, după ce a anulat toate hotărârile ulterioare, a lăsat în vigoare decizia din 11 iunie 2008, respingând cererea de revizuire a acesteia. Curtea Supremă de Justiție a refuzat să acorde reclamantului orice despăgubire, din motivul că le revine părților, în cadrul procedurii în fața Curții, să negocieze și să ajungă la un acord cu privire la acestea.

În drept: 

Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție:

Curtea a reiterat faptul că o hotărâre în care ea constată o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele acesteia, în așa mod, încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Fostul Rege al Greciei și alții v. Grecia [MC] (satisfacție echitabilă), nr. 25701/94, § 72). În cazul de față, repararea trebuie să aibă scopul de a repune societatea reclamantă în poziția în care s-ar fi aflat, dacă încălcarea nu ar fi avut loc.    

În continuare, Curtea a considerat, ca fiind clar, că societatea reclamantă a suferit un prejudiciu material ca urmare a lipsei de control asupra bunurilor sale şi datorită neacordării ei a posibilităţii de a folosi şi dispune de bunurile sale (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia [MC], nr. 22774/93, CEDO 1999 - V). Aceste pierderi au survenit ca urmare a casării deciziei definitive din 11 iunie 2008. În consecință, societatea reclamantă nu și-a putut folosi terenul și implicit depozitul situat pe acesta.    

Totodată, Curtea a considerat rezonabilă abordarea generală adoptată de societatea reclamantă în ceea ce privește evaluarea venitului ratat în urma încălcării drepturilor sale în baza Convenției și a dobânzii de întârziere calculate din acest venit ratat. Cu toate acestea, Curtea nu a putut decât să constate că statul nu poate fi considerat responsabil pentru imposibilitatea societății reclamante de a dispune de parcela de teren în litigiu și de depozitul situat pe aceasta, înainte de data la care Curtea Supremă de Justiție i-a recunoscut dreptul de proprietate, și anume înainte de 11 iunie 2008. În mod similar, Curtea nu a putut admite pretențiile societății reclamante privind distrugerea unei părţi din proprietatea sa de către un terț și privind necesitatea de a muta marfa sa înainte de decizia Curții Supreme de Justiție din 11 iunie 2008. Curtea de asemenea, nu a putut admite pretențiile societății reclamante referitoare la restituirea prețului plătit pentru terenul statului, pentru că așa cum a fost subliniat, în mod corect, de către Guvern, societatea reclamantă a obținut în cele din urmă dreptul de proprietate asupra parcelei de teren în litigiu.

Concluzie (unanimitate): Curtea i-a acordat societății reclamante 60000 EUR cu titlu de prejudiciu material, 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Rusu Lintax S.R.L. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă