Caraman v. Republica Moldova – 49937/08

Hotărârea din 16.2.2021 [Secţia a II-a] 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri civile

Articolul 6-1

Proces echitabil

Omisiunea instanțelor de a se pronunța cu privire la tardivitatea acțiunii – încălcare

Pe 26 august 2008, Valentina Caraman și Leustin Caraman, s-au plâns în fața Curţii de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dat fiind faptul că instanțele naționale nu au examinat argumentul invocat de către ei, privind tardivitatea acțiunii înaintate de către Primăria mun. Chișinău.

În fapt:

În anul 1990, autoritățile locale din Chișinău le-au alocat reclamanților o locuință socială eliberându-le un bon de repartiție în acest sens.

Printr-o decizie din 15 octombrie 1998, Primăria mun. Chișinău a anulat decizia din 1990 și le-a acordat un alt spațiu locativ, eliberându-le un alt bon de repartiție pentru noua locuință.

Pe 23 martie 2000, Consiliul municipal Chișinău a anulat decizia din 1998 pe motiv că, în mai 1998, a doua locuință fusese deja transmisă în proprietatea băncii V.

În 2001, o altă persoană, S., a dobândit dreptul de proprietate asupra primei locuințe.

Pe 23 ianuarie 2002, Primăria mun. Chișinău a depus o cerere de chemare în judecată împotriva reclamanților și lui S. cu privire la declararea nulă a celui de-al doilea bon de repartiție, evacuarea reclamanților din cea de-a doua locuință și anularea dreptului de proprietate a lui S. asupra primei locuințe cu evacuarea acestuia în vederea instalării reclamanților în locuința respectivă.

Ulterior, banca V. a înaintat, de asemenea, o acțiune privind evacuarea reclamanților din cea de-a doua locuință. La rândul său, S. a depus o cerere reconvențională privind anularea primului bon de repartiție, susținând că este un cumpărător de bună-credință.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iulie 2006, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată a Primăriei, a fost anulat cel de-al doilea bon de repartiție, și s-a dispus evacuarea reclamanților din cea de-a doua locuință. Totodată, a fost confirmat dreptul de proprietate al lui S. asupra primei locuințe, fiind respinsă cerința privind evacuarea acestuia. În cele din urmă, instanța a admis integral acțiunea reconvențională depusă de către S. și a anulat primul bon de repartiție.

Reclamanții au depus o cerere de apel, susținând că acțiunea Primăriei este tardivă, fiind omis termenul de prescripție de trei ani prevăzut de articolul 51 din Codul cu privire la locuințe. Aceștia au susținut, de asemenea, că, potrivit articolului 104 aliniatul (2) din Codul respectiv, ei puteau fi evacuați numai dacă li se oferea o locuință alternativă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2007, apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la tardivitatea acțiunii invocată de către reclamanți. Instanța a considerat că articolul 104 aliniatul (2) din Codul cu privire la locuințe nu putea fi aplicat în prezenta cauză, deoarece prima locuință nu era disponibilă, iar autoritățile locale nu dispuneau de o locuință alternativă.

Reclamanții au depus o cerere de recurs în care și-au reiterat argumentele.

Pe 27 februarie 2008, Curtea Supremă de Justiție a susținut concluziile instanțelor inferioare, menținând deciziile acestora.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat faptul că articolul 6 § 1 din Convenție pune în sarcina „tribunalului”, obligația de a efectua o examinare efectivă a temeiurilor, argumentelor și probelor prezentate de părți (Perez v. Franța [MC], nr. 47287/99, §80, CEDO 2004-I, și Loupas v. Grecia, nr. 21268/16, §37, 20 iunie 2019). De asemenea, Curtea a reamintit că potrivit jurisprudenței sale constante acest articol obligă instanțele să își motiveze deciziile. Modul în care obligaţia de a aduce motive se aplică poate varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie stabilit în lumina circumstanţelor cauzei. Fără a necesita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune că partea în procedura judiciară să poată aștepta un răspuns specific și explicit cu privire la motivele decisive care stau la baza rezultatului procedurii în cauză (Paixão Moreira Sá Fernandes v. Portugalia, nr. 78108/14, § 71, 25 februarie 2020 și cazurile citate acolo).

În speță, Curtea a observat de la bun început că, având în vedere circumstanțele cauzei, respectarea termenului de prescripție era una dintre întrebările esențiale care trebuiau să fie soluționate de către instanțele naționale și că acest aspect ar fi avut un impact decisiv asupra rezultatului examinării cauzei (Ruiz Torija v. Spania, 9 decembrie 1994, § 30, seria A nr. 303-A). Dacă instanțele ar fi constatat că este întemeiat, ar fi trebuit neapărat să respingă acțiunea înaintată de Primăria municipiului Chișinău împotriva reclamanților. În acest sens, Curtea a reamintit că respectarea criteriilor de admisibilitate pentru depunerea unei contestații este un aspect important al dreptului la un proces echitabil (Dacia SRL v. Moldova, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008, și Nichifor v. Republica Moldova, nr. 52205/10, § 28, 20 septembrie 2016).

Prin urmare, Curtea a considerat că argumentul reclamanților potrivit căruia acțiunea a fost depusă cu omiterea termenului de prescripție a necesitat un răspuns specific și explicit. Cu toate acestea, instanțele naționale au eșuat să o facă și este imposibil să se identifice aspectul dacă ele au ignorat argumentul invocat sau au dorit să-l respingă și, în această ultimă ipoteză, din ce motive (Ruiz Torija, citat mai sus, § 30, Lebedinschi v. Republica Moldova, nr. 41971/11, § 35, 16 iunie 2015, Nichifor v. Republica Moldova, nr. 52205/10, § 30, 20 septembrie 2016 și Covalenco v. Republica Moldova, nr. 72164/14, § 26, 16 iunie 2020).

Din aceste considerente, Curtea a concluzionat că procedura internă nu a fost echitabilă și că, în consecință a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 6 § din Convenţie. 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 3600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Caraman v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă