Marian şi alţii v. Republica Moldova – nr. 40909/12 și alte 5 cereri

Hotărârea din 15.9.2020 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Procedurile de executare

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie

Protecţia proprietăţii

Articolul 1-1 din Protocolul nr. 1

Posesia liniştită a bunurilor

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

Neexecutarea în termen rezonabil a unor hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în favoarea reclamanţilor, care obligau autorităţile locale să le aloce locuinţe sociale – încălcare

Reclamanţii, şase cetăţeni ai Republicii Moldova, au invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 6 § 1 (dreptul de acces la un tribunal) şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (dreptul de a dispune de bunurile sale), dată fiind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor, care obligau autorităţile locale să le aloce locuinţe sociale. În cazurile cererilor nr. 40909/12 și nr. 41376/12, reclamanții s-au plâns și de lipsa unui remediu efectiv. De asemenea, reclamanţii au invocat faptul că valoarea compensației acordate este mult mai mică decât cea acordată de Curte în cazuri similare.

În fapt:

Reclamanții au intentat proceduri judiciare împotriva autorităților locale din Chișinău pentru a le obliga să le acorde locuinţe. Aceștia au invocat prevederile Codului cu privire la locuințe și ale Legii cu privire la poliție. Prin hotărâri judecătoreşti definitive, instanțele naționale le-au admis acțiunile și au obligat Consiliul municipal Chișinău să le aloce locuinţe în locaţiune, pentru utilizare permanentă, în conformitate cu legislația în vigoare.

Drept urmare a neexecutării acestor decizii, reclamanții au înaintat acţiuni cu privire la repararea prejudiciului împotriva statului, în baza prevederilor Legii nr. 87. Prin hotărâri judecătoreşti definitive, instanțele naționale au admis parțial acțiunile, au constatat încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 6 § 1 din Convenţie și de articolul 1 din Protocolul nr. 1, și le-au acordat anumite despăgubiri.

Hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților sunt neexecutate până la moment.

Lista reclamanţilor și detaliile relevante privind cererile acestora sunt indicate în anexă.

În drept: 

Cu privire la încălcarea articolelor 6, 13 din Convenție şi articolului 1 din Protocolul nr. 1:

Curtea a reiterat că o decizie ori o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-i retrage calitatea de „victimă”, decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres sau în substanță, şi au reparat încălcarea Convenției. Ea reafirmă importanța faptului dacă reclamantul a obținut despăgubiri pentru prejudiciul provocat în cuantum comparabil cu satisfacția echitabilă prevăzută de către Articolul 41 din Convenție (Cocchiarella v. Italia [MC], nr. 64886/01, §§ 70-72, CEDO 2006-V).

În prezenta cauză, Curtea a notat că instanțele naționale au recunoscut în mod expres încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și le-au compensat reclamanților anumite prejudicii (a se vedea anexa). Curtea a reţinut că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea părților interesate au rămas neexecutate până la moment și că aceştia nu pot dispune de bunuri. De asemenea, Curtea a observat că sumele acordate reclamanților sunt în mod vădit mai mici decât cele acordate în general de Curte în cazuri similare contra Republicii Moldova (vezi printre altele Botezatu v. Moldova, § 42, Mizernaia v. Moldova, nr. 31790/03, § 32, 25 septembrie 2007, Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 82, CEDO 2004-III (extrase). Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamanţii își păstrează statutul de „victime” în sensul articolului 34 al Convenției.

Curtea a notat că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților au rămas neexecutate până la moment, procedurile durând deja între zece și douăzeci de ani (a se vedea anexa). Curtea reiterează că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor și a locuințelor alternative pentru a explica neexecutarea unei hotărâri (a se vedea, printre multe altele, Prodan v. Moldova, § 53, și Yuriy Nikolayevich Ivanov v. Ucraina, nr. 40450/04, § 54, 15 octombrie 2009).

Curtea şi-a reiterat poziția, exprimată de mai multe ori în cauze care au vizat neexecutarea, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală și într-un termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a „dreptului la un tribunal” garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 (Prodan, citat mai sus, §§ 56 și 62).

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. În consecință, Curtea a considerat că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a neexecutării de către autorități, într-un termen rezonabil, a deciziilor judecătoreşti irevocabile pronunțate în favoarea reclamanţilor.

În cererile nr. 40909/12 și nr. 41376/12, reclamanții au invocat și lipsa unui remediu efectiv.

Din aceleași motive care au determinat-o să considere că remediul exercitat de reclamanți nu le-a oferit o redresare suficientă (a se vedea paragraful 12 și 13), Curtea a considerat că a avut loc, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție în coroborare cu articolul 6 § 1 din Convenție și cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 (Cristea v. Moldova, § 49).

Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție:

Curtea a constatat că deciziile definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu prevedeau alocarea unui spațiu locativ în proprietate, dar în locaţiune. Din aceste considerente, Curtea nu a observat nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciul material pretins reprezentând prețul unui apartament, în consecință, a respins aceste pretenţii (Parasca v. Republica Moldova [comitet], nr. 17986/09, § 33, 10 februarie 2015 și Morari și Spiridonov v. Republica Moldova [comitet], nr. 4771/09 și 7170/09, § 40, 7 iulie 2015).

Totuşi, Curtea a considerat că reclamanţilor ar trebui să li se acorde un prejudiciu moral, sume care sunt indicate în anexă.

Concluzie (unanimitate):

încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în privinţa tuturor reclamanţilor;

încălcarea articolului 13 din Convenţie în privinţa reclamanţilor cererilor nr. 40909/12 şi nr. 41376/12.

Sumele acordate fiecărui reclamant sunt indicate în anexă.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Marian şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă