Caraman v. Republica Moldova – 3755/05

Hotărârea din 15.9.2020 [Secţia a II-a] 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Procedurile de executare

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Articolul 1-1 din Protocolul nr. 1

Posesia liniştită a bunurilor

Omisiunea autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantului – încălcare

Pe 29 decembrie 2004, Anatolie Caraman, a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 6 § 1 şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dată fiind neexecutarea hotărârii judecătorești definitive din 4 iunie 2003. Ulterior, reclamantul a invocat încălcarea drepturilor sale, prin executarea cu întârziere a hotărârii judecătorești, prin care autoritatea locală a fost obligată să-i atribuie o locuinţă.

În fapt:

La data evenimentelor, reclamantul era angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Prin hotărârea Judecătoriei Grigoriopol din 4 iunie 2003, Primăria mun. Chişinău a fost obligată să-i aloce reclamantului un spaţiu locativ în locaţiune, pentru uz permanent. Hotărârea nu a fost contestată şi, după cincisprezece zile, a devenit executorie.

Întrucât această hotărâre nu a fost executată, reclamantul a depus o cerere în fața Curții. Pe 22 februarie 2008, reclamantul și Guvernul au încheiat un acord amiabil în baza căruia Guvernul s-a angajat să-i plătească reclamantului suma de 2000 EUR pentru daune morale și să execute imediat hotărârea din 4 iunie 2003. Pe 22 aprilie 2008, Curtea a radiat cererea de pe rol.

Printr-o scrisoare din 9 ianuarie 2009, reclamantul a solicitat Curții să repună cererea pe rol, deoarece Guvernul a plătit prejudiciul convenit prin acordul de reglementare amiabilă, dar nu a executat hotărârea din 4 iunie 2003. Printr-o decizie din 19 mai 2009, cererea a fost repusă pe rol.

Pe 10 iunie 2014, Guvernul a informat Curtea că hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată pe 8 august 2012, Primăria mun. Chișinău acordând o locuință socială, în locaţiune, reclamantului.

Pe 30 august 2014, reclamantul a adresat o scrisoare Curții în care a argumentat că alocarea unei locuințe sociale nu echivala cu executarea hotărârii pronunțate în favoarea sa, în principal din cauza imposibilităţii de a privatiza imediat această locuinţă și de a o subînchiria.

De asemenea, reclamantul a indicat că există o diferență între chiria unei locuințe de stat, precum cea atribuită acestuia prin hotărârea din 4 iunie 2004 și chiria locuinței sociale care i-a fost alocată de către Primărie.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Curtea a reiterat faptul că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victimă”, numai dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres sau în substanță, şi au remediat încălcarea Convenției (Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano v. Italia [MC], nr. 38433/09, § 81, CEDO 2012).

Curtea a constatat că hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată pe 8 august 2012, adică cu o întârziere de aproximativ nouă ani.

De asemenea, Curtea a notat că, potrivit acordului amiabil încheiat între părți pe 22 februarie 2008, reclamantul a fost despăgubit pentru perioada de neexecutare din 2003 până în 2008. Curtea a observat că reclamantul nu a primit nicio despăgubire pentru perioada de neexecutare din 2008 până în 2012.

În continuare, Curtea a menționat că, prin semnarea contractului de locaţiune cu Primăria mun. Chișinău pe 8 august 2012, reclamantul a primit o locuință socială în locaţiune. De asemenea, Curtea a reţinut că hotărârea pronunțată pe 4 iunie 2003 nu prevedea alocarea unei locuinţe în proprietate. Instanțele au dispus obligarea autorităților locale să-i aloce reclamantului o locuință în conformitate cu prevederile legale, care prevedeau alocarea locuințelor în folosinţă și nu în proprietate privată. Curtea a reţinut că reclamantul a semnat contractul de locaţiune cu Primăria, fără a ridica obiecții cu privire la modalitățile de executare a hotărârii pronunțate în favoarea sa. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că pe 8 august 2012 autoritățile naționale au executat hotărârea litigioasă.

Chestiunea care urmează a fi stabilită este dacă durata procedurii de executare a fost una rezonabilă. Curtea a menționat că pe 22 februarie 2008, Guvernul a încheiat un acord amiabil cu reclamantul, angajându-se să execute imediat hotărârea din 4 iunie 2003. De asemenea, Curtea a observat că Guvernul nu și-a onorat obligațiile decât după patru ani și jumătate și că ultimul nu a prezentat explicații relevante cu privire la acest aspect. Curtea a reamintit că o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor şi a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri (Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 53, CEDO 2004 III (extrase)).

Curtea a reiterat poziția sa, exprimată de mai multe ori în cauze care au vizat neexecutarea, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală și într-un termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a „dreptului la un tribunal” garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr 1 (Prodan, citat mai sus, §§ 56 și 62).

În lumina circumstanțelor speței, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. În consecință, Curtea a considerat că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a omisiunii autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantului.

Curtea nu a considerat necesar de a se pronunţa asupra pretenţiei în baza articolului 13 din Convenţie (a se vedea, printre altele, Popov v. Moldova (nr. 1), nr. 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 6 § 1 şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 1600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Caraman v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă