Arzamazova v. Republica Moldova – nr. 38639/14

Hotărârea din 4.8.2020 [Secţia a II-a]

Articolul 1 din Protocolul nr.1

Protecția proprietății

Articolul 1-1-1

Posesia nestingherită a bunurilor

Anularea unui contract de vânzare-cumpărare din motive neimputabile cumpărătorului, fără acordarea compensaţiilor pentru renovarea bunului – încălcare

Pe 3 mai 2014, reclamanta Elena Arzamazova, care locuiește în Queensland, Australia, a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, dată fiind privarea sa de bunuri, prin recunoașterea nulă a unui contract de vânzare-cumpărare a unei construcţii procurate de la autoritatea locală, în urma înaintării de către Procuratură a unei acţiuni cu încălcarea termenului de prescripţie, cu invocarea unor motive neimputabile ei și fără plata unei compensații pentru renovarea clădirii respective.

În fapt:

Pe 16 martie 2004, Consiliul local Pojăreni a decis să scoată la vânzare o construcţie cu o suprafață de 400 mp, care anterior era Casă de Cultură. Motivul vânzării a fost gradul ridicat de deteriorare a clădirii și lipsa resurselor disponibile pentru restaurarea acesteia. În scopul vânzării, consiliul local a decis să schimbe destinaţia clădirii din cea cu menire social-culturală în clădire simplă. A fost organizată o licitație publică, dar, deoarece nu au fost persoane interesate de a participa, Consiliul local a decis să vândă bunul prin negocieri directe, posibilitate prevăzută de lege în astfel de situații. În urma negocierilor directe dintre autoritatea locală și reclamantă s-a convenit înstrăinarea clădirii la prețul de 49.000 MDL (echivalentul a aproximativ 3.474 EUR).

Pe 28 aprilie 2004 a fost semnat un contract între reclamantă și Primarul satului Pojăreni în fața unui notar public, contract care a doua zi a fost înregistrat la Oficiul cadastral teritorial.

Ulterior, în perioada anilor 2004 și 2005, în baza autorizaţiilor eliberate de autoritatea publică locală, reclamanta a renovat și modificat clădirea. Suprafața clădirii a fost mărită la 461 mp. După încheierea lucrărilor, o parte din clădire a fost utilizată ca locuință pentru familia reclamantei, în timp ce alte suprafeţe erau folosite pentru diferite afaceri. De asemenea, în anul 2004, reclamanta a achiziționat și terenul pe care era amplasată clădirea și a executat lucrări pentru îmbunătăţirea acestuia. Conform unui raport de expertiză, reclamanta a investit 2.144.254 MDL (echivalentul a 126.132 EUR) în lucrările de renovare.

Pe 15 iunie 2007, Procuratura a solicitat noii componenţe a Consiliului local Pojăreni anularea deciziei din 16 martie 2004 și declararea nulă a contractului de vânzare-cumpărare din 28 aprilie 2004. Procurorul a indicat că valoarea inițială a clădirii, așa cum era înscris în Registrul bunurilor imobile, era de 533 889 MDL. Valoarea bunului la data vânzării a fost de 52.011 MDL, în timp ce Consiliul local l-a vândut la preţul de 49.000 MDL, fără a petrece o licitație publică, conform prevederilor legale.

Pe 2 iulie 2007, Consiliul local Pojăreni şi-a anulat decizia din 16 martie 2004 și dispoziţia Primarului din 28 aprilie 2004, prin care s-a decis încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta.

Pe 31 iulie 2007, Procuratura a inițiat o acțiune în judecată împotriva Consiliului local Pojăreni și a reclamantei, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare din 28 aprilie 2004.

Reclamanta a formulat o acţiune reconvențională, prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului local Pojăreni din 2 iulie 2007.

Pe 28 aprilie 2010, Judecătoria Ialoveni a respins acțiunea înaintată de Procuratură. În primul rând, instanţa a constatat că acțiunea a fost depusă în afara termenului de prescripție. Mai mult, s-a constatat că acțiunea era neîntemeiată, deoarece reclamanta a acționat în calitate de cumpărător de bună-credință și orice greșeală din partea Consiliului local Pojăreni cu privire la prețul bunului sau la procedura de vânzare nu-i putea fi imputată ei. Procuratura a depus apel împotriva acestei hotărâri.

Pe 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea și a dispus rejudecarea cauzei. Instanţa de apel a constatat, inter alia, că prima instanță nu a examinat acţiunea reconvențională depusă de către reclamantă.

Pe 13 decembrie 2012, rejudecând cauza, Judecătoria Ialoveni a respins acțiunea depusă de Procuratură, bazându-se pe aceleași argumente ca și în hotărârea din 28 aprilie 2010. De asemenea, instanța a admis acţiunea reconvențională formulată de către reclamantă și a anulat decizia Consiliului local Pojăreni din 2 iulie 2007. Procuratura a depus apel împotriva acestei hotărâri.

Pe 28 februarie 2013, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul procurorului și a menținut hotărârea din 13 decembrie 2012. Procurorul a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Pe 6 noiembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul procurorului, a anulat decizia Curții de Apel Chișinău și a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Pe 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorului și a inversat hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 13 decembrie 2012. Instanța a reținut că construcţia cumpărată de către reclamantă de la Consiliul local Pojăreni făcea parte din domeniul public şi nu putea fi înstrăinată unei persoane private. Instanța a decis că reclamanta trebuia să inițieze o nouă serie de proceduri pentru a recupera investiţia sa în clădire. De asemenea, instanța a respins acţiunea reconvențională a reclamantei.

Reclamanta a formulat un recurs împotriva deciziei instanţei de apel, invocând, inter alia, faptul că construcţia în cauză nu făcea parte din domeniul public, altfel autoritatea cadastrală nu ar fi înregistrat tranzacţia, că acţiunea procurorului era prescrisă, că ea era un cumpărător de bună-credință. Chiar presupunând că autoritățile locale nu au respectat procedura de vânzare a clădirii sau că acestea au negociat un preț prea mic, faptele nu-i puteau fi imputate ei. În final, reclamanta a susținut că instanța de apel nu a dispus restituirea prețului pe care l-a plătit pentru clădire și nu i-a compensat costurile pentru renovarea acesteia.

Pe 2 aprilie 2014 Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul declarat de către reclamantă, invocând, inter alia, că argumentele cu privire la omisiunea instanței de apel de a dispune compensarea costurilor investite în clădire sunt inadmisibile, deoarece ea nu a înaintat această cerință în fața primei instanțe.

În drept:

Curtea a constatat că reclamanta a avut un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât avea un titlu valabil asupra clădirii până când instanțele naționale l-au anulat, ca urmare a admiterii acțiunii depuse de către procuror. Curtea a considerat că anularea titlului a constituit o ingerință în dreptul ei de proprietate, care trebuie considerată drept o privare de bunuri.

Curtea a considerat că nerespectarea cerințelor legale referitoare la astfel de chestiuni, cum ar fi, de exemplu, garanțiile pentru dobânditorii de bună-credință și termenul de prescripţie pentru introducerea unei acțiuni, pot conduce la constatarea că ingerința în drepturile reclamantei nu a fost „în conformitate cu legea”. Cu toate acestea, în cazul de față se constată că problema respectării în practică a legii este strâns legată de faptul dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică” și, prin urmare, Curtea va examina şi această chestiune.

Curtea a reiterat că, atunci când este în discuție o problemă de interes general, revine autorităților publice să acționeze la timp, în mod adecvat și cu cea mai mare consecvență (a se vedea Beyeler v. Italia [MC], nr. 33202/96, § 120). Curtea a examinat dacă autoritățile și instanțele naţionale au respectat aceste principii.

În continuare, Curtea a reţinut că vânzarea clădirii în cauză a fost organizată de Consiliul local Pojăreni și de Primarul localităţii, și ulterior a fost aprobată de Consiliul raional Ialoveni. Mai mult ca atât, contractul a fost înregistrat de către un notar public, iar dreptul de proprietate a fost înregistrat la autoritatea cadastrală. Potrivit deciziei Curții de Apel din 17 decembrie 2013, toate autoritățile publice supra menţionate au comis o eroare atunci când au vândut, aprobat și înregistrat vânzarea clădirii, deoarece bunul făcea parte din domeniul public. Curtea a reiterat că greșelile sau erorile autorităților de stat ar trebui să fie în beneficiul persoanelor afectate, în special în cazul în care nu există alte interese private conflictuale. Cu alte cuvinte, riscul oricărei greșeli comise de autoritatea de stat trebuie să fie suportat de stat, iar erorile nu trebuie remediate pe cheltuiala persoanei în cauză (Gashi v. Croația, nr. 32457/05 și, mutatis mutandis, Radchikov v. Rusia, nr. 65582/01).

În plus, Curtea a constatat că reclamanta a fost privată de proprietatea sa fără acordarea unei compensații. Instanțele naţionale au dispus doar rambursarea prețului pe care l-a plătit reclamanta pentru clădirea degradată, în starea în care aceasta i-a fost vândută, fără a ține cont de pretențiile sale cu privire la investiția făcută în imobil. În acest sens, instanțele au decis că, reclamanta trebuie să inițieze o nouă serie de proceduri pentru a solicita despăgubiri din partea Primăriei. În primul rând, Curtea a observat că o astfel de abordare contravine legislației interne și practicii instanțelor judecătoreşti naționale, care impune restituirea fără alte acțiuni.

Considerațiile de mai sus au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că, condițiile în care reclamanta a fost privată de dreptul de proprietate asupra clădirii i-au impus o sarcină individuală şi excesivă, și că autoritățile nu au reușit să asigure un echilibru just între interesul public, pe de o parte, și dreptul reclamantei de a se bucura nestingherit de bunurile sale, pe de altă parte.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Concluzie: încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție. (unanimitate)

Curtea i-a acordat reclamantei 160000 EUR cu titlu de prejudiciu material, 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Arzamazova v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă