Gospodăria Țărănească Chiper Terenti Grigore v. Republica Moldova – 71130/13

Hotărârea din 2.6.2020 [Secţia a II-a] 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia nestingherită a bunurilor

Ingerința în dreptul de proprietate al societății reclamante ca rezultat al nerespectării unor prescripții neclare – încălcare.

Pe 23 octombrie 2013, societatea reclamantă a invocat în fața Curții încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dată fiind ingerinţa în dreptul său de proprietate prin retragerea licenței de activitate.

În fapt:

Din anul 2000 societatea reclamantă exploata o mină din care extrăgea calcar, pietriș și nisip. La data evenimentelor, compania activa în baza licenței emisă de Camera de Licențiere pe 27 decembrie 2010, pentru o perioadă de cinci ani.

Pe 15 martie 2012, Procuratura Generală a solicitat Centrului Național de Expertize Judiciare efectuarea unei expertize cu privire la activitatea minieră a companiei reclamante.

Prin raportul de expertiză emis pe 1 iunie 2012, trei experți în domeniul bunurilor imobile, construcțiilor și materialelor de construcții de la Institutul Național de Expertiză Judiciară au răspuns la întrebările adresate de Procuratura Generală: (a) societatea reclamantă a exploatat doar suprafața prevăzută în licență; (b) au fost extrase în mod ilegal 1.400 de metri cubi de minerale; (c) societatea reclamantă a extras calcar, pietriș și nisip; (d) valoarea pietrișului și nisipului extras din mină era de 175.812 MDL. Raportul nu conținea detalii privind modul în care experții au ajuns la concluzia că cei 1.400 de metri cubi de nisip au fost extrași ilegal.

Pe 19 iunie 2012, Procuratura Generală a sesizat Camera de Licențiere susținând că, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că cantitatea de nisip menționată anterior nu fusese declarată autorităților competente și că societatea reclamantă nu a prezentat dările de seamă fiscale, acționând astfel contrar articolului 39 litera (b), ( c) și (g) din Codul subsolului. De asemenea, a declarat că statul a suferit un prejudiciu de aproximativ 175.560 MDL și că a fost pornită urmărirea penală, în acest sens.

Pe 2 iulie 2012, Camera de Licențiere a emis o prescripție, prin care a informat societatea reclamantă despre presupusele încălcări ale articolului 39 literele (b), (c) și (g) din Codul subsolului, solicitând înlăturarea încălcărilor constatate în termen de o lună. Din materialele cauzei nu rezultă că societatea reclamantă ar fi primit vreo explicație cu privire la acuzațiile formulate împotriva acesteia, sau că a primit o copie a scrisorii Procuraturii Generale din 19 iunie 2012, adresate Camerei de Licențiere.

Pe 2 august 2012, Camera de Licențiere a emis în mod repetat prescripţia, oferind companiei reclamante încă o lună pentru a remedia toate deficiențele constatate de Procuratura Generală.

Pe 7 septembrie 2012, Camera de Licențiere a adoptat decizia de retragere a licenței societății reclamante, iar pe 11 septembrie 2012 a solicitat Judecătoriei Centru mun. Chișinău emiterea unei hotărâri privind retragerea licenței în baza motivelor invocate de Procuratura Generală în scrisoarea sa din 19 iunie 2012.

Pe 6 decembrie 2012, Judecătoria Centru mun. Chișinău a respins acțiunea Camerei de Licențiere, ca fiind neîntemeiată. Instanța a constatat că singura dovadă în susținerea cererii sale a fost raportul de expertiză din 1 iunie 2012, efectuat de către Centrul Național de Expertize Judiciare, iar potrivit articolului 52 din Codul subsolului, singura autoritate de stat competentă să efectueze expertize în domeniul minier era Agenția pentru Geologie şi Resurse Minerale. Mai mult, experții care au efectuat expertiza, la solicitarea Procuraturii Generale, nici măcar nu au vizitat mina societății reclamante, iar concluziile la care au ajuns experții erau confuze, deoarece după ce au constatat că societatea reclamantă nu a depășit suprafața care i-a fost alocată prin licența, au declarat că aceasta a extras ilegal 1.400 de metri pătrați de nisip, fără să explice din ce motiv au considerat extracția ilegală.

Pe 28 februarie 2013, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul depus de Camera de Licențiere, a casat hotărârea primei instanţe şi a pronunţat o nouă hotărâre de admitere a acţiunii. Instanţa a constatat că societatea reclamantă nu a respectat prescripțiile din 2 iulie și 2 august 2012 emise de către Camera de Licențiere. Mai mult, pentru prima dată, instanța de apel s-a bazat pe un raport de expertiză din 3 septembrie 2012, potrivit căruia societatea reclamantă ar fi exploatat o suprafață care depășește suprafața alocată în licență.

Pe 26 iunie 2013, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul societății reclamante şi a menținut decizia Curții de Apel Chișinău.

Pe 17 iulie 2013, conducătorul societății reclamante a fost invitat la Procuratura Generală, unde i s-a înmânat o copie a ordonanței de încetare a urmăririi penale din 16 aprilie 2013. Procuratura Generală a constatat, că societatea reclamantă, de fapt, declarase autorității competente toate mineralele extrase, fără a face distincție între diferitele tipuri de minerale și că a completat dările de seamă fiscale.

La scurt timp, societatea reclamantă a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a deciziei din 26 iunie 2013, invocând drept temei ordonanța de încetare a urmăririi penale a Procuraturii Generale. Totuşi, pe 4 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire, ca fiind inadmisibilă.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Este cert faptul că licența societății reclamante a constituit o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că retragerea acesteia a constituit o ingerință în dreptul societății reclamante la posesia nestingherită a bunurilor sale.

Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenței sale, retragerea unei licențe valide pentru a desfășura o afacere constituie o ingerință în dreptul la posesia nestingherită a bunurilor garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Tre Traktörer AB v. Suedia, nr. 10873/84, 7 iulie 1989, § 55; Rosenzweig și Bonded Warehouse Ltd. v. Polonia, nr. 51728/99, § 49, 28 iulie 2005; Malik v. Regatul Unit, nr. 23780/08, § 91, 13 martie 2012).

În conformitate cu jurisprudența Curții, o astfel de ingerință constituie o măsură de control al utilizării bunurilor, care urmează să fie examinată în conformitate cu articolul 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pentru ca o astfel de măsură să fie justificată, aceasta trebuie să fie legală (Katsaros v. Grecia, nr. 51473/99, § 43, 6 iunie 2002) și „pentru un interes general”, de asemenea, trebuie, să fie proporțională cu scopul urmărit.

În ceea ce privește legalitatea ingerinței, Curtea a constatat că problema respectării legii este strâns legată de faptul dacă ingerința era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea, de asemenea, a considerat că, în prezenta cauză, nu era necesar să se determine problema scopului legitim urmărit de ingerință. Curtea a lăsat această problemă deschisă și s-a concentrat pe chestiunea proporționalității.

Curtea a observat, în primul rând, că la baza prescripțiilor Camerei de Licențiere din 2 iulie și 2 august 2012 a fost sesizarea Procuraturii Generale care se referea la un raport de expertiză din 1 iunie 2012, elaborat de mai mulți experți, care răspundeau la întrebările adresate de către Procuratura Generală. Esența raportului era să stabilească dacă societatea reclamantă a extras minerale în afara zonei care i-a fost stabilită în licență și, dacă da, care a fost cantitatea și valoarea acestor minerale. În acest raport, experții au răspuns că societatea reclamantă nu a depășit suprafața alocată în licență, cu toate acestea, experții au afirmat că societatea reclamantă a extras ilegal 1.400 de metri cubi de nisip, în valoare de 175.812 MDL, nefiind oferită nicio explicație cu privire la modul în care experții au ajuns la concluzia că cei 1.400 de metri cubi de nisip au fost extrași ilegal sau ce legătură avea această întrebare cu celelalte întrebări adresate. Prima instanță a făcut aceleași observații cu privire la constatările din raportul de expertiză.

Curtea a notat că, din materialele prezentate, nu există nicio dovadă că societatea reclamantă a făcut cunoștință cu raportul de expertiză efectuat la solicitarea Procuraturii Generale, în ceea ce privește activitatea sa, sau că a fost implicată în vreun mod în numirea experților, sau că aceștia i-ar fi solicitat prezentarea unor documente sau informații. Această constatare coincide cu concluziile primei instanțe în hotărârea sa din 6 decembrie 2012.

În prescripțiile din 2 iulie și 2 august 2012, Camera de Licențiere a informat societatea reclamantă despre acuzațiile Procuraturii Generale, potrivit cărora aceasta a încălcat dispozițiile articolului 39 literele (b), (c) și (g) din Codul subsolului, acordându-i termen o lună pentru a înlătura încălcările. Scrisorile respective nu conțineau nicio explicație cu privire la ceea ce i se imputa societății reclamante și nu exista nicio dovadă la materialele dosarului că societatea a primit o copie a scrisorii din 19 iunie 2012 sau a raportului de expertiză din 1 iunie 2012, împreună cu prescripțiile. Într-adevăr, societatea reclamantă a menționat în fața primei instanțe că nu a avut acces la niciunul dintre documentele de mai sus. Astfel, Curtea nu a putut decât să constate că societatea reclamantă nu cunoștea despre faptul că a fost acuzată că nu declarase autorității competente cei 1.400 de metri cubi de nisip și că nu completase dările de seamă în privința respectivei cantități de nisip. Lipsa acestor informații în prescripțiile Camerei de Licențiere a limitat, sau chiar a exclus, posibilitatea societății reclamante de a se apăra în mod eficient atunci când a fost acuzată că a încălcat prevederile articolului 39 literele (b), (c) și (g) din Codul subsolului.

În fața primei instanțe, societatea reclamantă a făcut cunoștință cu acuzațiile formulate împotriva sa și a prezentat probe pentru a le combate. Drept urmare, prima instanță a constatat, printre altele, că societatea reclamantă a declarat autorității competente întreaga cantitate de nisip extrasă și a completat și depus toate dările de seamă necesare. Instanţa a respins acțiunea Camerei de Licențiere prin care a fost solicitată retragerea licenței societății reclamante.

Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea prime instanțe și a admis acţiunea Camerei de Licențiere. Procedând astfel, instanța de apel s-a bazat pe faptul că reclamanta nu a respectat prescripțiile Camerei de Licențiere din 2 iulie și 2 august 2012, fără a examina niciunul dintre argumentele și probele aduse de către societatea reclamantă cu privire la faptul că prescripțiile nu erau clare și că aceasta a declarat de fapt autorității competente întreaga cantitate de nisip extrasă și a completat și depus toate dările de seamă necesare. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia din 26 iunie 2013, a respins recursul societății reclamante fără a lua în considerare argumentele acesteia.

Curtea a ajuns la concluzia că prescripțiile din 2 iulie și 2 august 2012 erau complet neclare pentru societatea reclamantă și că aceasta nu putea înțelege acuzațiile aduse chiar și cu suportul unui specialist în domeniu. Spre deosebire de prima instanță, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiţie nu au remediat situația, ci doar au luat notă de faptul că societatea reclamantă nu a respectat prescripțiile Camerei de Licențiere și au dispus retragerea licenței sale.

Astfel, Curtea a ajuns la concluzia că ingerința în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale care a rezultat ca urmare a nerespectării unor prescripții neclare nu putea fi considerată legală și că nu a fost găsit un echilibru corect între interesul general, pe de o parte, și dreptul reclamantei la posesia nestingherită a bunurilor sale, pe de altă parte.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

Cu privire pretinsa încălcare a articolul 6 § 1 din Convenţie:

Având în vedere circumstanțele cauzei, observațiile părților și constatările sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să se examineze nici admisibilitatea, nici temeinicia plângerii în conformitate cu articolul 6 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 

Curtea i-a acordat societății reclamante suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 2500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Gospodăria Țărănească Chiper Terenti Grigore v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă