Cazac și Surchician v. Republica Moldova și Federația Rusă – 22365/10

Hotărârea din 7.1.2020 [Secția a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

Tratament degradant și inuman

Articolul 5

Dreptul la libertate și siguranță

Articolul 5-1

Arest și detenție ilegală

Articolul 5-3

Caracterul rezonabil al arestării preventive

Articolul 5-4

Controlul legalităţii detenției

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 6-1

Tribunal independent

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

 

În fapt - Reclamanții Ilie Cazac și Stela Surchician, născuți în 1985 și 1966, care locuiesc în Bender, s-au plâns de faptul că arestul și detenția primului reclamant au fost ilegale, contrar articolului 5 § 1 din Convenție. De asemenea, aceştia au susținut că drepturile primului reclamant, garantate de articolul 5 §§ 3 și 4 din Convenție, au fost încălcate. Mai mult, primul reclamant a invocat încălcarea articolului 6 § 1, dată fiind condamnarea sa de către un tribunal care nu poate fi calificat ca „independent și stabilit prin lege”. Al doilea reclamant s-a plâns de încălcarea articolului 8. De asemenea, reclamanţii au invocat încălcarea articolului 13 din Convenție.

Primul reclamant este fiul celei de-a doua reclamante. Reclamantul este un fost angajat al Inspectoratului Fiscal al pretinsei Republici Moldovenești Nistrene (în continuare „RMN”).

Pe 19 martie 2010 reclamantul fusese arestat de către ofiţerii „Ministerului Securității de Stat” fără a i se permite să comunice despre arestul său. Reclamantul era învinuit de trădare și spionaj în favoarea Republicii Moldova.

Despre arestul fiului reclamanta a aflat pe 21 martie 2010, de la celălalt fiu al său și de la avocatul pro bono. Reclamanta, a menţionat că, în lipsa sa, în noaptea din 21 martie 2010 au fost efectuate percheziții în două apartamente ale căror proprietară era. În timpul perchezițiilor a fost distrus mobilierul, nu a fost întocmită vreo listă a bunurilor ridicate din cele două apartamente.

Pe 25 martie 2010, cea de-a doua reclamantă s-a plâns la secția de poliție Bender (poliția moldovenească) și la Procurorul General din Moldova cu privire la arestarea ilegală a primului reclamant și perchezițiile ilegale.

Pe 1 aprilie 2010 avocatul pro bono a solicitat Procuraturii Generale a Republicii Moldova inițierea unei cauze penale pe faptul răpirii reclamantului și efectuării ilegale a perchezițiilor. Pe 17 aprilie 2010 avocatul reclamantului a fost informat că pe 31 martie 2010 fusese inițiată o cauză penală.

Pe 6 aprilie 2010, Ministerul Afacerilor Externe din Moldova a informat reclamanta că s-au depus eforturi pentru a asigura accesul rudelor la primul reclamant.

Pe 19 aprilie 2010, avocatul angajat de către reclamantă pentru a-l reprezenta pe fiul ei a solicitat „autorităților RMN” permisiunea de a se vedea cu clientul său, dar nu a primit niciun răspuns. Ulterior, primului reclamant i-a fost desemnat un avocat (K.) din „RMN“, în care nu avea încredere, dar pe care a fost obligat să-l accepte fiind amenințat cu alte rele-tratamente.

Pe 21 iunie 2010 Procuratura din „RMN” a informat reclamanta că, deși pretinsa legislație a „RMN” permitea organului de anchetă să autorizeze unui deținut întrevederi cu rudele sale, aceasta nu constituie o obligație. Pe 9 august 2010, în prezența reprezentanților OSCE, reclamanții s-au văzut pentru prima dată din momentul arestării primului reclamant.

Pe 9 februarie 2011 pretinsa judecătorie supremă a „rmn” a condamnat reclamantul la paisprezece ani privațiune de libertate pentru comiterea infracțiunii de trădare. În aceeași zi, Guvernul Republicii Moldova a făcut o declarație potrivit căreia condamnarea reclamantului constituia un act ilegal și o încălcare a drepturilor omului. La 1 august 2011 reclamantul a solicitat președintelui „rmn” să fie grațiat, iar la 31 octombrie 2011 acesta a fost eliberat din închisoare.

În perioada aflării sale în detenție reclamantul a intrat de mai multe ori în greva foamei pentru a protesta împotriva procesului judiciar inechitabil și a condițiilor inumane de detenție. Deși deseori fusese bolnav, reclamantul nu a primit asistență medicală.

La 30 septembrie 2011 Procuratura Generală a Republicii Moldova a inițiat o cauză penală cu privire la relele tratamente la care a fost supus reclamantul de către colaboratorii „rmn” în perioada aflării sale în detenție.

În drept

Articolul 5 §§§ 1, 3, 4 și 6 § 1

Autoritățile Republicii Moldova au întreprins numeroase acțiuni de natură diplomatică și politică îndreptate spre eliberarea primului reclamant. Cercetările penale au fost, de asemenea, inițiate în circumstanțele detenției reclamantului și ale presupuselor rele tratamente. Curtea a reamintit că principiile generale referitoare la problema competenței în temeiul articolului 1 din Convenție cu privire la actele și faptele care au loc în regiunea transnistreană a Moldovei au fost stabilite în Ilașcu și alții; Catan și alții și mai recent în cauza Mozer. În ceea ce privește Republica Moldova obligația sa, în temeiul articolului 1 din Convenție, este de a asigura tuturor persoanelor aflate în jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, și anume de a lua măsurile diplomatice, economice, judiciare și de altă natură care erau atât în competența sa, cât și în conformitate cu dreptul international. Curtea nu a văzut niciun motiv să distingă cauza prezentă de cazurile menționate mai sus. Totodată, Curtea a reitererat că, în jurisprudența sa, cu privire la articolul 5 § 1 din Convenție, orice privare de libertate trebuie să fie, de asemenea, „legală”. În cazul în care este pusă în discuție „legalitatea” reținerii, inclusiv dacă „a fost respectată„ o procedură prevăzută de lege”, Convenția se referă esențial la dreptul intern și stabilește obligația de a se conforma regulilor de fond și de procedură ale dreptului național. Acest lucru necesită în primul rând ca orice arest sau detenție să aibă o bază legală în dreptul intern; aceasta se referă, de asemenea, la calitatea dreptului, impunând-o să fie compatibilă cu statul de drept, concept inerent tuturor articolelor Convenției Curtea în Mozer, a considerat că sistemul judiciar al „rmn” nu este un sistem care reflectă o tradiție judiciară compatibilă cu Convenția. Din acest motiv, a considerat că instanțele „rmn” și, implicit, orice altă autoritate, nu au putut dispune arestarea sau reținerea „legală” a reclamantului, în sensul articolului 5 § 1 din Convenție. Prin urmare, Curtea a considerat că în prezenta cauză a existat o încălcare a articolelor 5 § 1 și 6 § 1 din Convenție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive în ceea ce privește primul reclamant și constată că nu a fost încălcat articolele 5 § 1 și 6 § 1 din dispozițiile Convenției de către Republica Moldova. Din aceleași motive, Curtea constată că nu a existat nicio încălcare a articolelor 5 §§ 3 și 4 din Convenție de către Republica Moldova.

Concluzie: nicio încălcare din partea Republicii Moldova. Încălcare din partea Federației Ruse

Articolul 3

Curtea a analizat deja condițiile materiale din închisorile „rmn” în Mozer și a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor inumane de detenție și în prezenta speță. Pentru aceleași motive ca cele date cu privire la plângerea prevăzută la articolele 5 și 6 din Convenție, Curtea a constatat că nu a fost încălcat articolul 3 din Convenție de către Republica Moldova ci de către Federația Rusă.

Concluzie: nicio încălcare din partea Republicii Moldova. Încălcare din partea Federației Ruse

Articolul 8

Cel de-al doilea reclamant s-a plâns că percheziția efectuată în apartamentul său din Tiraspol a constituit o încălcare a dreptului la respectarea locuinței sale. De asemenea, reclamanții s-au plâns de restricțiile privind drepturile de vizită în timp ce primul reclamant se afla în detenție. Curtea a considerat că restricția temporară a dreptului de vizitare al celui de al doilea reclamant a constituit o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie. O ingerință va contraveni articolului 8, cu excepția cazului în care este „în conformitate cu legea”, urmărește unul sau mai multe dintre obiectivele legitime și, în plus, este „necesară într-o societate democratică”.

Având în vedere circumstanțele, Curtea a concluzionat că ingerința nu a fost legală în conformitate cu dreptul intern. În consecință, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție de către Federația Rusă.

Concluzie: nicio încălcare din partea Republicii Moldova. Încălcare din partea Federației Ruse

Articolul 13 în conjuncție cu articolul 3 și 8

Curtea a reiterat că articolul 13 din Convenție garantează disponibilitatea la nivel național a unei căi de atac prin care să se plângă de o încălcare a drepturilor și libertăților Convenției. Curtea a concluzionat că reclamanții nu au beneficiat de o soluție eficientă pentru plângerile formulate în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. În ceea ce privește responsabilitatea Moldovei, Curtea a reamintit că a constatat că „remediile” pe care acest stat trebuie să le ofere reclamanților constau în a le permite să informeze autoritățile moldovene despre detaliile situației lor și să fie păstrate. informați despre diferitele acțiuni juridice și diplomatice întreprinse de aceste autorități. În Mozer, Curtea a concluzionat, printre altele, că Moldova a pus la dispoziția reclamantului proceduri proporționale cu capacitatea sa limitată de a proteja drepturile și că și-a îndeplinit astfel obligațiile pozitive. În cazul de față, Curtea nu are niciun motiv să ajungă la o altă concluzie.

În consecință, constată că nu a fost încălcat articolul 13 din Convenție de către Moldova. În ceea ce privește responsabilitatea Federației Ruse, pentru aceleași motive ca cele date cu privire la plângerea prevăzută la articolele 5 și 6 din Convenție și în absența niciunei depuneri de către Guvernul rus cu privire la orice căi de atac la dispoziția reclamanților, Curtea a concluzionat că a fost încălcată de către Federația Rusă a articolului 13 din Convenție, în conjuncție cu articolele 3 și 8 din Convenție.

Concluzie: nicio încălcare din partea Republicii Moldova. Încălcare din partea Federației Ruse.

Articolul 41: Curtea a obligat Federația Rusă să achite 35000 euro reclamantului Ilie Cazac și 7000 euro reclamantei Stela Surchician în calitate de despăgubiri pentru prejudiciu moral și 4000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Cazac și Surchician v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă