Iovcev v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă – nr. 40942/14

Hotărârea din 17.9.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 2 din Protocolul nr. 1

Dreptul la educație

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Dreptul la respectarea domiciliului

Articolul 5

Dreptul la libertate și la securitate

Pe 28 mai 2014, 18 reclamanți din Republica Moldova au sesizat Curtea privind încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând existența unor măsuri de hărțuire și de intimidare aplicate de autoritățile „RMN” pentru că reclamanții continuau să-și instruiască copiii în școlile de predare în limba română. Bazându-se pe articolul 8 din Convenție, reclamanții s-au plâns de măsurile de hărțuire la care au fost supuși din partea autorităților „RMN”, dată fiind alegerea acestora de a instrui elevii în limba română. Totodată, trei reclamanți au invocat încălcarea articolului 5 § 1, susținând că le-a fost încălcat dreptul la libertate de către autoritățile „RMN”.

În fapt:

Faptele cauzei au avut loc într-o zonă aflată sub controlul autorităților din „RMN”.

Articolul 12 din Constituția „RMN” prevede că limbile oficiale ale „RMN” sunt limba moldovenească, limba rusă și limba ucraineană. În conformitate cu articolul 6 din Legea „RMN” cu privire la limbile vorbite, limba moldovenească trebuie să fie scrisă cu alfabetul chirilic. Această lege prevede, de asemenea, că utilizarea alfabetului latin poate constitui o infracțiune.

Pe 18 august 1994, autoritățile „RMN” au interzis utilizarea alfabetului latin în școală.

Pe 21 mai 1999, „RMN” a decis că orice școală care aparține unui „stat străin” și care funcționează pe teritoriul său trebuie să se înregistreze la autoritățile „RMN”, altfel nu va fi recunoscută și va fi decăzută din drepturile sale. Această înregistrare implica respectarea unui program aprobat de „RMN”, utilizarea alfabetului chirilic și predarea istoriei în interpretarea autorităților „RMN”.

Circumstanțele acestei cauze se referă la patru școli din regiunea transnistreană înregistrate la Ministerul Educației din Moldova, care foloseau alfabetul latin și se conduceau de un program aprobat de ministerul menționat. Potrivit reclamanților, pe parcursul anului școlar 2013-2014, autoritățile „RMN” ar fi organizat o campanie de intimidare împotriva acestor școli.

Cu privire la încălcarea articolului nr. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție

În acest caz, Curtea a observat că guvernele reclamate n-au contestat afirmațiile reclamanților cu privire la campania din 2013-2014 de hărțuire și intimidare din partea autorităților „RMN”. Mai mult, principalele evenimente relatate de reclamanți au fost atestate de alți actori internaționali. Având în vedere această constatare, Curtea a conchis că practic nu exista nicio diferență între prezenta cauză și cauza Catan și alții v. RM, în care a constatat că închiderea forțată a școlilor în baza legii „RMN” privind limbile vorbite și măsurile de hărțuire ulterioare au încălcat dreptul de acces al reclamanților la instruire în limba națională, fapt care a reprezentat o încălcare a dreptului părinților reclamanți de a le oferi copiilor lor educație și studii conform convingerilor lor. Curtea a reamintit că articolul 2 din Protocolul nr. 1 trebuia interpretat prin prisma articolului 8 din Convenție, dat fiind faptul că părinții reclamanți au fost puși în situația neplăcută de a alege, pe de o parte, să-și trimită copiii la școli unde ar fi dezavantajați, urmând să absolvească școala secundară într-o combinație de limbă / alfabet pe care părinții reclamanți au considerat-o artificială, nerecunoscută undeva în lume și care presupunea utilizarea materialului educațional din epoca sovietică, iar pe de altă parte, forțarea copiilor de a se deplasa distanțe mari sau de a trece prin teritorii subordonate, fiind hărțuiți și intimidați. Având în vedere circumstanțele cauzei pe care le consideră similare cu cele din cazul Catan și alții, Curtea a constatat că a existat o ingerință în drepturile reclamanților și ale părinților reclamanți, garantată de articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Ulterior, Curtea și-a reiterat constatarea făcută în cauza Catan și alții, potrivit căreia nu a existat nimic care să dovedească că măsurile luate de autoritățile „RMN” împotriva școlilor de limbă română / moldovenească aveau un scop legitim și că s-a demonstrat că politica lingvistică a „RMN”, așa cum se aplică în aceste școli, avea drept scop rusificarea limbii și culturii comunității moldovenești din regiunea transnistreană, în conformitate cu obiectivele politice generale urmărite prin „RMN”, și anume atașamentul față de Rusia și secesiunea din Moldova. Astfel, Curtea a considerat că ingerința în drepturile reclamanților garantate de articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu a urmărit niciun scop legitim și că, prin urmare, a existat o încălcare a acestei prevederi.

Cu privire la primul aspect al obligației pozitive a Republicii Moldova, de restabilire a controlului, Curtea a constatat, în cauza Mozer, că începând cu ostilitățile din 1991 și 1992 până în iulie 2010, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului transnistrean. În cauza de față, părțile nu au prezentat niciun argument potrivit căruia Guvernul Republicii Moldova și-a schimbat poziția asupra regiunii transnistrene în perioada care va fi luată în considerare în această cauză. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să ajungă la o altă concluzie.

Cu privire la cel de-al doilea aspect al obligațiilor pozitive ale Republicii Moldova, și anume asigurarea respectării drepturilor reclamanților, Curtea a conchis că autoritățile de stat au depus eforturi considerabile în acest caz pentru a proteja interesele acestora. Astfel, Curtea a conchis că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamanți. În consecință, nu a fost încălcat articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către acest stat.

Cu privire la Federația Rusă, Curtea a constatat că statul a exercitat un controlul efectiv asupra „RMN” în perioada relevantă. Având în vedere această concluzie și jurisprudența Curții, nu a fost necesar să se stabilească dacă Rusia a exercitat sau nu un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu al „RMN”, fără de care ultima nu ar putea supraviețui altfel, răspunderea Rusiei a fost angajată pentru încălcarea drepturilor reclamantului. Având în vedere constatarea că reclamanților le-au fost încălcate drepturile garantate de articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că Federația Rusă a încălcat această prevedere.

​​

Cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție

Revenind la circumstanțele cauzei, Curtea a observat că reclamanții care au înaintat prezenta plângere ocupă funcții în școlile de limbă română / moldovenească din Transnistria și că au pretins că aparțin comunității românești / moldovenești din această regiune. Școlile în discuție au fost înregistrate la Ministerul Educației din Moldova și au oferit instruire în limba oficială a Republicii Moldova, care este și limba lor maternă. Curtea a constatat că aceștia din urmă consideră combinația limbă / alfabet pe care autoritățile „RMN” o impun comunității moldovenești din regiunea Transnistriei ca fiind artificială și nerecunoscută nicăieri în lume.

Curtea a subliniat că măsurile de hărțuire din partea autorităților „RMN” împotriva școlilor din care făceau parte reclamanții au dat naștere unui sentiment de teamă și umilire. Acesta a adăugat că presiunile asupra școlilor în acest caz fac parte dintr-o campanie mai largă de intimidare împotriva școlilor de limbă română / moldovenească din regiunea transnistreană și că acest fapt a afectat în mod evident sentimentele de stimă și de încredere în sine ale personalului acestor școli, inclusiv ale reclamanților. Curtea a reamintit că a constatat deja că măsurile de hărțuire ale autorităților „RMN” au încălcat dreptul elevilor și al părinților reclamanților garantat de articolul 2 din Protocolul nr. 1, care trebuia interpretat prin prisma articolului 8 din Convenție. Curtea a conchis că aceleași acte au afectat în mod special viața privată a reclamanților, în sensul articolului 8 din Convenție, din perspectiva identității etnice și a activităților lor profesionale.

Ca în cazul articolului 2 din Protocolul nr. 1, Curtea a constatat că ingerința în dreptul reclamantului la viața privată nu a urmărit niciun scop legitim. În consecință, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Din aceleași motive pe care le-a invocat în contextul examinării plângerii în baza articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a reținut că nu a existat nicio încălcare a articolului 8 din Convenție din partea Republicii Moldova. Curtea a mai constatat că Federația Rusă a încălcat această prevedere.

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție

Curtea a reiterat că este bine definit în jurisprudența sa cu privire la articolul 5 § 1 că orice privare de libertate nu trebuie numai să se bazeze pe una din acele excepții enumerate de la literele (a) la (f), ci, de asemenea, trebuie să fie „legală”. În cazul în care „legalitatea” detenției este disputabilă, inclusiv dacă condiția unei „proceduri prevăzute de lege” a fost respectată, Convenția face trimite la dreptul național și stabilește obligația de a se conforma cu normele de fond și de procedură ale legislației naționale. Acest fapt impune, în primul rând, ca orice arest sau detenție să aibă o bază legală în dreptul național, dar, de asemenea, se referă și la calitatea legii, solicitând ca aceasta să fie compatibilă cu preeminența dreptului, un concept inerent tuturor articolelor din Convenție.

În cauza Mozer, Curtea a constatat că în regiunea transnistreană nu există niciun sistem care să reflecte o tradiție judiciară compatibilă cu principiile Convenției. Prin urmare, nici instanțele „RMN”, nicio altă autoritate a „RMN” nu putea dispune ca reclamantul din acest caz să fie „arestat și reținut [legal]” în sensul articolului 5 § 1 (c) din Convenție.

În lipsa unor informații noi și relevante contrare, Curtea a considerat că constatările făcute în cauza Mozer rămân valabile și pentru această cauză. Astfel, ea a constatat existența unei încălcări a articolului 5 § 1 din Convenție.

Din aceleași motive invocate în contextul examinării plângerii în baza articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție și, de asemenea, având în vedere faptul că autoritățile moldovenești au pornit urmărirea penală cu privire la evenimentele din 5 februarie 2014, Curtea a considerat că Republica Moldova nu a omis, în privința acestor cereri, obligațiile pozitive care i-au revenit. În consecință, statul Republica Moldova nu a încălcat articolele 5 § 1 și 8 din Convenție.

Din aceleași motive invocate în același context, Curtea a constatat că Federația Rusă a încălcat dispozițiile menționate.

Concluzie (unanimitate):

 - nicio încălcare a articolului 2 din Protocolul nr.2 la Convenție din partea Republicii Moldova (în privința reclamanților din anexa nr. 2 la hotărâre);

- încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 2 la Convenție de către Federația Rusă (în privința reclamanților din anexa nr. 2 la hotărâre);

 - nicio încălcare a articolului 8 din Convenție din partea Republicii Moldova (în privința reclamanților din anexele nr. 1 și nr. 3 la hotărâre, dată fiind hărțuirea din partea autorităților „RMN”); 

- încălcarea articolului 8 din Convenție de către Federația Rusă (în privința reclamanților din anexele nr. 1 și nr. 3 la hotărâre, dată fiind hărțuirea suferită din partea autorităților „RMN”);

- nicio încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din partea Republicii Moldova (în privința reclamanților din anexa nr. 1 la hotărâre); 

- încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție de către Federația Rusă (în privința reclamanților din anexa nr. 1 la hotărâre);

- nicio încălcare a articolului 8 din Convenție din partea Republicii Moldova (în privința reclamanților din anexa nr.1 la hotărâre, date fiind perchezițiile la care au fost supuși și confiscarea proprietății de către autoritățile „RMN”); 

- încălcarea articolului 8 din Convenție de către Federația Rusă (în privința reclamanților din anexa nr.1 la hotărâre, date fiind perchezițiile la care au fost supuși și confiscarea proprietății de către autoritățile „RMN”).

Curtea a decis ca Federația Rusă să-i achite 12000 EUR fiecărui reclamant din anexa nr. 1 la hotărâre, cu titlu de prejudiciu moral, 6000 EUR pentru reclamanții din anexele nr. 2 și nr. 3 la hotărâre cu titlu de prejudiciu moral și 5000 EUR pentru toți reclamanții cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Iovcev și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă