Berzan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă – nr. 56618/08 și alte 9 cereri

Hotărârea din 17.9.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 3

Interzicerea torturii

Tratament degradant

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-1

Arestul și detenția legală

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

Articolul 13 + 3

Zece reclamanți, de naționalitate ucraineană, au invocat în fața Curții, încălcarea articolelor 3, 5 §§ 1 și 4 din Convenție, dată fiind deţinerea ilegală de către pretinsele autorități ale nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene („RMN”), de asemenea au invocat încălcarea articolului 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenție.

În fapt:

Acțiunea a avut loc în zona controlată de către autoritățile „RMN”. Potrivit reclamanților, ei au fost ilegal privați de libertate de către autoritățile „RMN”. La solicitarea reclamanților, autoritățile moldovene au deschis anchete penale pentru răpirea și / sau privarea lor ilegală de libertate. În plus, în ceea ce privește ultimele trei cereri menționate în tabelul anexat la hotărâre, Curtea Supremă de Justiție a Moldovei a anulat, deciziile instanțelor „RMN” care i-au condamnat la pedepse cu închisoarea.

În drept:

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema competenţei jurisdicţionale, în conformitate cu articolul 1 din Convenție, cu privire la actele şi faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu şi alţii, Catan şi alţii şi Mozer. Deși Republica Moldova nu exercită controlul efectiv asupra acțiunilor „RMN” în Transnistria, faptul că regiunea este recunoscută în sensul dreptului internațional public ca fiind parte a teritoriului Republicii Moldova naște obligația în sarcina acestui stat, în sensul articolului 1 din Convenție, de a utiliza toate posibilitățile juridice și diplomatice disponibile pentru a garanta beneficiul drepturilor și libertăților garantate de Convenție pentru toate persoanele care locuiesc în acea regiune.

În consecinţă, Curtea a constatat că reclamanţii se află sub jurisdicţia Republicii Moldova în sensul articolului 1 al Convenţiei, dar că responsabilitatea acesteia pentru faptele invocate, comise pe teritoriul „RMN”, trebuie evaluată în lumina obligaţiilor sale pozitive care îi revin în conformitate cu Convenţia.

Cu privire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit în cauza Ilașcu și alții că Federația Rusă a contribuit atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistriană în perioada 1991-1992. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu a „RMN", fără de care ultima nu ar putea supraviețui, responsabilitatea Rusiei este angajată în baza Convenției în privința încălcării drepturilor reclamanților.

Curtea a conchis în cauza Mozer că gradul ridicat de dependență a „RMN” de sprijinul rusesc a furnizat un indiciu că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților transnistrene și că, prin urmare, acest stat are jurisdicție, în baza articolului 1 din Convenție.

Cu privire la articolul 5 § 1 din Convenţie:

Curtea a reiterat că este bine definit în jurisprudența sa, cu privire la articolul 5 § 1, că orice privare de libertate nu trebuie numai să se bazeze pe una din acele excepții enumerate de la literele (a) la (f), ci, de asemenea, trebuie să fie "legală". În cazul în care "legalitatea" detenției este disputabilă, inclusiv la chestiunea dacă "o procedură prevăzută de lege" a fost respectată, Convenția, în esență, face trimitere la dreptul intern și stabilește obligația de a se conforma cu normele de fond și de procedură ale legislației naționale. Acest lucru impune, în primul rând, că orice arest sau detenție să aibă o bază legală în dreptul naţional intern, dar, de asemenea, se referă și la calitatea legii, solicitând ca aceasta să fie compatibilă cu ordinea de drept, un concept inerent tuturor articolelor din Convenție.

În speța Mozer, Curtea a considerat că în regiunea transnistreană nu există niciun sistem recunoscut care să reflecte o tradiție judiciară în conformitate cu Convenția. Prin urmare, instanțele „RMN”, implicit nu ar putea dispune ca reclamantul să fie „arestat și reținut” în sensul articolului 5 § 1 (c) din Convenție.

Astfel, în lipsa unor informații noi relevante contrare, Curtea a considerat că concluziile la care a ajuns Curtea în cauza Mozer rămân valabile în acest caz.

Drept urmare, Curtea a considerat că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din partea Federației Ruse.

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

În cererile nr. 16281/11, 33446/11, 64075/11, 32528/12, 33694/12, 3020/13 și 45464/13, reclamanții s-au plâns și de condițiile lor de detenție. În cererile nr. 16281/11, 64075/11 și 32528/12, reclamanții s-au plâns printre altele și de lipsa asistenței medicale.

Curtea a avut deja ocazia să analizeze condițiile de detenție în penitenciarele din „RMN” (în cauzele Mozer, Eriomenco, Apcov c. Republicii Moldova și Federația Rusă) și a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Astfel, pentru aceleași motive invocate în contextul examinării plângerii în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție Curtea a constatat că Republica Moldova nu a încălcat articolul 3 din Convenție pe când Federația Rusă a încălcat această prevedere.

Cu privire la încălcarea articolului 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenție:

Reclamanții au susținut, în plus, că nu au avut un remediu efectiv, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru ca să își afirme drepturile în temeiul articolului 3 din Convenție.

Curtea a constatat deja că nu a existat un remediu efectiv disponibil pentru persoanele care să se plângă de încălcările Convenției comise de autoritățile „RMN”. Astfel, Curtea a considerat că, în cazul de față, nu poate să se abată de la această constatare.

Curtea a reiterat că obligația pozitivă ce revine Moldovei este de a oferi reclamantului “remedii” care constau în mecanisme ce îi permit să informeze autoritățile moldovenești cu privire la situația sa și să fie informat asupra diferitelor acțiuni legale și diplomatice adoptate de autorități.

În cauza Mozer, a concluzionat, printre altele, că Republica Moldova a pus la dispoziția procedurii reclamanților de a proteja drepturile persoanelor în cauză și și-a îndeplinit astfel obligațiile pozitive. În cazul de față, Curtea nu vede niciun motiv să ajungă la o altă concluzie. Prin urmare, a concluzionat că Republica Moldova nu a încălcat articolul 13 din Convenție.

În lipsa oricăror comentarii din partea Guvernului Rusiei cu privire la oricare remedii disponibile oferite reclamantului, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare din partea Federației Ruse a articolului 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenție.

Curtea a acordat reclamanților sumele indicate conform tabelului anexat la hotărârea Înaltei Curți.

Concluzie (unanimitate): 

-       nicio încălcare a articolelor 5 § 1, 3 și 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenţie de către Republica Moldova;

-       încălcare a articolelor 5 § 1, 3 și 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenţie de către Federația Rusă.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Berzan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă