Panteleiciuc v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă– nr. 57468/08

Hotărârea din 2.7.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Proces echitabil

Articolul 6-3

Dreptul la apărare 

Condamnarea de către o instanță neconstituțională - încălcare

Pe 27 noiembrie 2008, reclamantul Viorel Panteleiciuc, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenţie, dată fiind nerespectarea drepturilor sale procedurale.

În fapt:

Reclamantul, un fermier care cultiva și vindea cartofi, la 5 februarie 2008 împreună cu fratele său au mers în satul Varnița, în vecinătatea orașului Bender / Tighina. Ultimul fiind controlat de autoritățile "RMN", în timp ce Varnița se află sub controlul Republicii Moldova.

La 5 februarie 2008, după ce a vândut cartofi de mai multe ori în diferite locuri din Varnița, cu autorizarea administrației locale, de reclamant s-au apropiat ofițerii autorității vamale ai "RMN", care au solicitat actele de proveniență a mărfii, inclusiv dovada achitării taxelor pentru importul de mărfuri în "RMN". La scurt timp, s-au apropiat, încă doi ofițeri din autoritățile de securitate și autoritățile vamale "RMN". În momentul în care, fratele reclamantului a anunțat că a solicitat intervenția organelor de poliție din Republica Moldova, reclamantul a fost atacat de ofițerii "RMN", forțat să intre în mașina acestora și dus într-o direcție necunoscută. Poliția din Republica Moldova a ajuns la locul faptei după consumarea situației.

Mai târziu, seara, mașina reclamantului cu restul mărfii a fost confiscată de autoritatea vamală "RMN". Potrivit reclamantului, reprezentantul poliției din Republica Moldova, prezent în acel moment, nu a intervenit sub nici o formă.

Pe 6 februarie 2008, instanța din Bender (instanța "RMN") a constatat, că reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea contravenției administrative de opunere a rezistenței împotriva colaboratorilor vamali. Instanțal-a condamnat la privațiune de libertate de trei zile.Potrivit reclamantului, audierea a avut loc în limba rusă, o limbă pe care el o înțelegea într-o măsură limitată și în absența unui traducător. I s-a refuzat dreptul de a fi asistat de un avocat atunci când se pregătea pentru audiere, iar avocatul, numit de instanță, a fost prezent doar la ședința de judecată, fără a-l asista în nici un fel. Reclamantul nu a primit nici o copie a mandatului de arest și nici o copie a hotărârii judecătorești din 6 februarie 2008.

Pe 15 februarie 2008, reclamantul a înaintat o cerere de recurs incomplet împotriva hotărârii primei instanțe, menționând că va depune un recurs complet după ce va primi o copie a hotărârii din 6 februarie 2008. La cererea sa, la 17 martie 2008, a obținut o copie a acestei hotărâri.

Pe 18 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție "RMN" a casat hotărârea instanței inferioare din motivul nespecificării locului exact în care a fost săvârșită infracțiunea, cauza fiind trimisă la rejudecare. Reclamantul nu a fost informat despre această decizie. La 25 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție "RMN" a admis recursul în anulare, depus de președintele acestei instanțe și a decis rejudecarea cauzei de către instanța respectivă. Reclamantul, din nou, nu a fost informat despre această decizie.

Pe 27 mai 2008, reclamantul a primit prin fax o scrisoare datată cu 12 mai 2008 prin care era informat despre ședința Curții Supreme "RMN" din 27 mai 2008, ora 10:00. Din cauza citării târzii, acesta nu a putut participa în ședință. În aceeași zi, instanța a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 6 februarie 2008, constatând că a fost arestat pe teritoriul orașului Bender după ce a refuzat să respecte ordinele autorității vamale "RMN".

Plângerile adresate autorităților moldovenești și străine

Pe 6 februarie 2008, din numele reclamantului, fratele acestuia a depus o plângere către diverse autorități din Moldova, inclusiv la Procuratura Generală, privind arestarea ilegală a reclamantului de către ofițerii din "RMN", solicitând pornirea urmăririi penale în privința celor responsabili.

Pe 7 februarie 2008, fratele reclamantului a depus o plângere privind răpirea reclamantului de către autoritățile "RMN", la ambasadele mai multor țări din Republica Moldova, inclusiv cea a Federației Ruse.

Pe 28 februarie 2008, secția de poliție a Republicii Moldova din Bender a pornit urmărirea penală privind răpirea reclamantului de către ofițerii "RMN". Mai mulți martori au confirmat că reclamantul a fost forțat să intre într-o mașină din apropierea unui local din satul Varnița. Având în vedere imposibilitatea autorităților de urmărire penală a Republicii Moldova de a investiga efectiv persoanele aflate pe teritoriul controlat de "RMN", la 28 august 2008, urmărirea penală a fost suspendată.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție 

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problematica competenţei jurisdicţionale, în conformitate cu articolul 1 din Convenție, cu privire la actele şi faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu şi alţii, Catan şi alţii şi Mozer. Deși Republica Moldova nu-și exercită controlul efectiv asupra acțiunilor „RMN” din Transnistria, faptul, că regiunea este recunoscută în sensul dreptului internațional public ca fiind parte a teritoriului Republicii Moldova, naște obligația în sarcina acestui stat, în sensul articolului 1 din Convenție, de a utiliza toate posibilitățile juridice și diplomatice disponibile pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților, garantate de Convenție tuturor persoanelor care locuiesc în acea regiune.

În consecinţă, Curtea a constatat, că reclamanţii se aflau sub jurisdicţia Republicii Moldova în sensul articolului 1 din Convenţie, dar că responsabilitatea acesteia pentru faptele invocate, comise pe teritoriul „RMN”, trebuie evaluată în lumina obligaţiilor sale pozitive care îi revin în conformitate cu Convenţia.

Cu privire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit în cauza Ilașcu și alții că Federația Rusă a contribuit atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere politic, la crearea unui regim separatist în regiunea transnistriană în perioada 1991-1992. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu a „RMN", fără de care ultima nu ar putea supraviețui, responsabilitatea Rusiei este angajată în baza Convenției în privința încălcării drepturilor reclamantului.

Curtea a conchis în cauza Mozer, că gradul ridicat de dependență a „RMN” de sprijinul rusesc, a furnizat un indiciu că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților transnistrene și că, prin urmare, Rusia are jurisdicție, în baza articolului 1 din Convenție.

În cazul de față, Curtea a notat că reclamantul a fost condamnat pentru o contravenție administrativă la trei zile de închisoare. Având în vedere această sancțiune care implică privarea de libertate, Curtea a considerat, că acțiunea împotriva reclamantului a fost de natură să aducă "acuzația" împotriva sa în sfera penală în sensul articolului 6 § 1.

Reclamantul a primit o copie a deciziei, luate la 6 februarie 2008, abia pe 17 martie 2008, cu o zi înainte de ședința Curții Supreme de Justiție "RMN". În cele din urmă, după ce instanța supremă și-a casat propria decizie finală, fără a cita reclamantul, acesta a primit citația la o nouă ședință în dimineața zilei în care a fost stabilită această ședință. Astfel, reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a participa la ședință sau de a fi reprezentat în cadrul audierii.

Curtea a conchis că, efectul cumulat al tuturor acestor încălcări conduce la concluzia generală a faptului că procesul a fost inechitabil, deoarece reclamantul nu a fost pregătit pentru proces, nefiind asistat de un avocat sau de un interpret, fără a-și putea pregăti poziția și nefiind prezent la ședința Curții Supreme de Justiție "RMN".

În continuare, Curtea a trebuit să stabilească dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura respectarea drepturilor reclamanților prin prisma articolului 6 §§ 1 și 3. Curtea a decis, că obligațiile pozitive ale Moldovei se refereau atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului său asupra teritoriului transnistrean, ca o expresie a jurisdicției sale, cât și la măsuri de asigurare a respectării drepturilor reclamanților în mod individual.

Cu privire la primul aspect al obligației pozitive a Republicii Moldova, de restabilire a controlului, Curtea a constatat, în cauza Mozer, că începând cu ostilitățile din 1991 și 1992 până în iulie 2010, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului transnistrean. Curtea nu a constatat niciun motiv să se abată de la această constatare.

Cu privire la cel de-al doilea aspect al obligației pozitive, și anume la asigurarea respectării drepturilor reclamanților, Curtea a notat, că autoritățile din Republica Moldova au inițiat o urmărire penală privind detenția ilegală a reclamantului. Cu toate acestea, având în vedere lipsa de cooperare a autorităților "RMN", urmărirea penală nu a putut continua. După examinarea materialelor din dosar, Curtea consideră, că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamant. Totodată, reclamantul a susținut că mașina și mărfurile sale au fost confiscate de autoritățile "RMN", iar ofițerul de poliție din Republica Moldova nu a intervenit în această situație, acest fapt nu implică depunerea unei plângeri în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, aceastăinacțiune a poliției din Republica Moldova nu poate fi privită ca un eșec al Republicii Moldova de a-și respecta obligațiile pozitive.

Prin urmare, Republica Moldova nu a încălcat articolul 6 §§ 1 și 3 din Convenție.

Astfel, Curtea a conchis, că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamanți. Prin urmare, Republica Moldova nu a încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la răspunderea Federației Ruse, Curtea a stabilit, că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra „RMN” în perioada relevantă. Având în vedere această concluzie și jurisprudența Curții, nu a fost necesar să se stabilească dacă Rusia a exercitat sau nu, un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu al „RMN”, fără de care ultima altfel nu ar putea supraviețui, răspunderea Rusiei a fost angajată în privința încălcării drepturilor reclamantului.

Prin urmare, după ce s-a constatat încălcarea drepturilor reclamanților garantate de articolul 6 §§ 1 și 3 din Convenție, Curtea a reținut, că Federația Rusă a încălcat aceste prevederi.

Concluzie (unanimitate):

- nicio încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție din partea Republicii Moldova;

- încălcarea articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție din partea Federaţiei Ruse.

Curtea a acordat reclamantului 7800 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli, bani care urmează a fi plătiți de către Federația Rusă.

 © Prezentul rezumat are la bază hotărârea Panteleiciuc v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune:„Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă