Canter și Magalaes v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă– nr. 7529/10

 Hotărârea din 18.6.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 6 § 1

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri penale

Obligații pozitive

Condamnarea de către un tribunal ilegal şi nerecunoscut prin lege: încălcare 

Pe 3 februarie 2010, reclamanții Roman Canter și Serghei Magaleas au sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie, dată fiind condamnarea lor de către un tribunal care nu putea fi calificat drept „un tribunal independent stabilit prin lege" şi de faptul că nu au avut parte de un proces echitabil.

În fapt:

Pe 2 martie 2005, reclamanții au fost arestați de către autoritățile din „RMN" și plasați în detenție, fiind suspectați de comiterea unui omor. Pe 1 iunie 2009, reclamanţii au fost condamnați de o instanță judecătorească din „RMN” la pedeapsa închisorii de paisprezece ani și jumătate, respectiv paisprezece ani. Pe 4 august 2009, Curtea Supremă a „RMN” a menținut hotărârea de mai sus, dar a redus sentința primului reclamant la paisprezece ani închisoare.

Din materialele dosarului și din susținerile părților nu rezultă că reclamanții au informat autoritățile Republicii Moldova cu privire la procedurile împotriva lor din „RMN”.

În decembrie 2014, reclamanții au depus un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, care, la 14 februarie 2015, a admis recursul și a casat sentința instanțelor din „RMN”, pentru că fusese emisă de către o instanță neconstituțională.

Pe 20 iulie și, respectiv, 20 august 2015, reclamanții au fost eliberați din detenție, însă din alte motive decât cele indicate în decizia Curții Supreme a Republicii Moldova din 14 februarie 2015.

În drept:

Curtea a reiterat faptul că, în anumite circumstanţe, o instanţă de judecată care face parte din sistemul judecătoresc al unei entităţi nerecunoscute conform dreptului internaţional poate fi considerată un tribunal „instituit de lege”, dacă acesta constituie o parte a sistemului judecătoresc care îşi exercită funcţiile „pe o bază constituțională și legală” care reflectă o tradiţie judiciară compatibilă cu Convenţia, pentru a le permite persoanelor să beneficieze de garanţiile Convenţiei. Totodată, Curtea a reamintit că, în cauza Mozer v. Republica Moldova, s-a considerat că sistemul judiciar din „RMN” nu era un sistem care să reflecte o tradiție judiciară compatibilă cu Convenția.

În lipsa unor informații noi și pertinente care să dovedească contrariul, Curtea a considerat că concluzia la care a ajuns în cauza Mozer este valabilă și în acest caz și că instanțele „RMN” nu pot fi calificate „tribunale instituite prin lege", în sensul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Vardanean v. Republica Moldova și Federația Rusă, din 30 mai 2017 și Apcov v. Republica Moldova și Federația Rusă, 30 mai 2017, §57).

Prin urmare, Curtea a conchis că în prezenta cauză a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.

În continuare, Curtea a trebuit să stabilească dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura respectarea drepturilor reclamanţilor. Curtea a decis că obligațiile pozitive ale Moldovei se refereau atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului său asupra teritoriului transnistrean ca o expresie a jurisdicției sale, precum și la măsuri de asigurare a respectării drepturilor reclamanților în mod individual.

Cu privire la primul aspect al obligației pozitive a Republicii Moldova, de restabilire a controlului, Curtea a constatat, în cauza Mozer, că începând cu ostilitățile din 1991 și 1992 până în iulie 2010, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului transnistrean. Curtea nu a constatat niciun motiv să se abată de la această constatare.

Cu trimitere la cel de-aldoilea aspect al obligației pozitive, și anume la asigurarea respectării drepturilor reclamanților, Curtea a notat că reclamanții nu au prezentat nicio dovadă că au informat autoritățile din Republica Moldova despre presupusa încălcare a drepturilor protejate de Convenție. În asemenea circumstanțe, lipsa implicării autorităților din Republica Moldova în cauza reclamanților nu-i poate fi reproșată acestui stat. Curtea a notat, de asemenea, că Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a reacționat prompt după ce a fost sesizată de către reclamanți printr-un recurs în anulare împotriva sentinței de condamnare și a anulat deciziile instanțelor „RMN”.

Astfel, Curtea a conchis că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamanți. Prin urmare, Republica Moldova nu a încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la răspunderea Federației Ruse, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra „RMN” în perioada relevantă. Având în vedere această concluzie și jurisprudența Curții, nu a fost necesar să se stabilească dacă Rusia a exercitat sau nu un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu al „RMN”, fără de care ultima altfel nu ar putea supraviețui, răspunderea Rusiei a fost angajată în privința încălcării drepturilor reclamantului.

Prin urmare, după ce s-a constatat încălcarea drepturilor reclamanților garantate de articolul 6 § 1 din Convenție, Curtea a reținut că Federația Rusă a încălcat această dispoziție.

Concluzie (unanimitate):

 - nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din partea Republicii Moldova;

- încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție de către Federaţia Rusă.

Curtea le-a acordat câte 6000 EUR fiecărui reclamant cu titlu de prejudiciu moral şi 4080 EUR ambilor, cu titlu de costuri şi cheltuieli, bani care urmează a fi plătiți de către Federația Rusă.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Canter și Magaleas v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă