Bodiu v. Republica Moldova – nr.7516/10

Hotărârea din 18.6.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri civile

Articolul 6 § 1

Proces echitabil

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia nestingherită a bunurilor

Admiterea spre examinare a unei cereri de recurs tardive şi casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile favorabile reclamantului – încălcare

Pe 29 ianuarie 2010, reclamantul Aurel Bodiu a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza anulării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa, ca urmare a admiterii unui recurs tardiv.

În fapt:

Reclamantul se afla în litigiu cu H. privind dreptul de proprietate asupra unui bun imobil. Reclamantul a depus o acțiune în judecată împotriva lui H., solicitând recunoașterea dreptului de proprietate în calitatea sa de moștenitor și evacuarea din locuință a lui H. La rândul ei, H. a depus o cerere reconvențională, invocând faptul că bunul imobil a fost construit de aceasta.

Pe 20 decembrie 2007, Judecătoria Buiucani a respins cererea reconvențională depusă de H. și a admis integral acţiunea reclamantului. H. a depus o cerere de apel. Pe 20 mai 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de apel depusă de H. şi a menținut hotărârea primei instanțe. H. nu s-a prezentat la ședința de judecată, deşi citațiile au fost expediate în mod repetat la adresa indicată de aceasta în cererea de apel. Citațiile au fost restituite cu mențiunea că H. nu mai locuiește la adresa indicată. Decizia a devenit definitivă după expirarea termenului de două luni prevăzut pentru depunerea cererii de recurs.

Pe 11 mai 2009, H. a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, invocând că a aflat despre decizia din 20 mai 2008 abia pe 23 aprilie 2009. În cererea de recurs, H. a indicat aceeași adresă ca în fața instanței de apel.

Reclamantul i-a cerut instanței de recurs respingerea recursului, ca fiind depus peste termen. Reclamantul a susținut că din moment ce H. a depus apel la Curtea de Apel Chișinău, ar fi fost de datoria ei să se intereseze cu privire la evoluția procedurilor și nu să aștepte un an.

Pe 16 octombrie 2009 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul lui H., a casat deciziile instanțelor inferioare și a pronunțat o nouă hotărâre, divizând bunul imobil în două părți egale între reclamant și H. Curtea a reținut că, deoarece nu exista nicio dovadă despre data la care i-a devenit cunoscută decizia, recursul declarat se consideră depus în termen.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat că dreptul la un proces echitabil, care este garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca făcând parte din patrimoniul comun al Statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care stabilește, între altele, că soluţia definitivă a instanței de judecată nu ar trebui pusă în discuţie.

În cauza Carpov v. Republicii Moldova, 12 februarie 2019, Curtea a constatat că admiterea unui apel tardiv de către Curtea de Apel Chișinău a încălcat principiul securității juridice. Curtea a considerat că „privarea” justițiabilului de efectele unei hotărâri favorabile definitive era incompatibilă cu Convenția.

Curtea recunoaște că ține în primul rând marja de apreciere a instanțelor naționale de a decide cu privire la prelungirea termenului de recurs, însă această marjă de apreciere nu este nelimitată. Instanțele trebuie să prezinte motivele. Unul din aceste motive ar putea fi, de exemplu, eșecul autorităților statului de a informa părțile cu privire la deciziile luate cu privire la cazurile lor. Chiar și atunci, posibilitatea de prelungire nu ar fi una nelimitată, din moment ce părțile ar trebui să ia măsuri la intervale rezonabile pentru a solicita informații cu privire la evoluția procedurilor judiciare în care sunt implicate. În orice caz, instanțele naționale trebuie să verifice dacă motivele pentru extinderea unui termen pentru recurs ar putea justifica ingerința în principiul autorității de lucru judecat, în special în cazul în care legislația internă nu limitează marja discreționară a instanțelor în privința timpului sau a motivelor prelungirii termenului de prescripție.

Curtea a notat că, în recursul său, H. nu a explicat ce a împiedicat-o să afle mai devreme despre decizia Curții de Apel sau să menționeze dacă a încercat să se intereseze despre desfășurarea procedurii judiciare în apel, inițiată chiar de ea. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție a fost de acord să calculeze termenul de două luni de la data indicată de H., fără rezerve.

Cu privire la circumstanțele cauzei, Curtea a considerat că admiterea recursului depus de către H. după o perioadă considerabilă de timp și în absența oricărei explicații plauzibile cu privire la motivul pentru care nu a putut să depună recursul în termen a sfidat un întreg proces judiciar care se încheiase cu o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, și care avea caracter de res judicata.

Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității juridice și a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil în baza articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Curtea a reiterat faptul că o creanţă dobândită ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătorești poate fi considerată un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Mai mult, casarea unei astfel de hotărâri după ce a devenit definitivă și irevocabilă constituie o ingerință în dreptul reclamantului de a se bucura de această posesie. Chiar presupunând că o astfel de ingerinţă poate fi considerată ca fiind de interes public, Curtea a constatat că ea nu a fost justificată, pentru că nu a fost asigurat echilibrul corect, iar reclamantul a fost obligat să suporte o sarcină individuală excesivă.

Prin urmare, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie (unanimitate):         încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.

                                                încălcarea articolului 1 Protocol 1 din Convenţie.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Bodiu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".