Belcencov v. Republica Moldova – nr. 4457/09

Hotărârea din 18.6.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 6 – 1

Proceduri penale

Casarea sentinței de achitare fără citarea și audierea inculpatului în persoană, și fără audierea martorilor pe ale căror declarații s-a bazat condamnarea acestuia – încălcare 

Pe 6 ianuarie 2009, dl Efim Belcencov, reclamant, a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dată fiind casarea de către Curtea Supremă de Justiție a sentinței sale de achitare fără citarea și audierea lui în persoană, și fără audierea martorilor pe ale căror declarații s-a bazat condamnarea lui. De asemenea, reclamantul a susținut că condamnarea sa de către Curtea Supremă de Justiție nu a avut o bază probatorie și că judecătorii nu au fost independenți și imparțiali.

În fapt:

În 2007, reclamantului şi unui coacuzat li s-a înaintat o învinuire de comitere a infracțiunii de trafic de ființe umane. În particular, reclamantul a fost acuzat de tentativă de transfer a unei persoane într-o țară străină, în scopul exploatării ei sexuale.

Prin sentința Judecătoriei Ștefan Vodă din 8 iunie 2007, reclamantul a fost găsit vinovat în baza declarațiilor coacuzatului, ale victimei și ale unor martori, fiind condamnat la 8 ani de închisoare.

Pe 6 decembrie 2007, după prezentarea rechizitoriului de către procuror şi audierea reclamantului și a victimei,Curtea de Apel Bender a conchis că Procuratura nu a prezentat probe concludente în susținerea afirmației că reclamantul a acționat împreună cu coacuzatul şi că prima instanță și-a bazat constatările, în principal, pe declarațiile celui din urmă. Curtea de Apel a notat că afirmațiile coacuzatului nu erau de încredere, dacă nu erau susținute şi de alte declarații ale martorilor sau alte probe. Potrivit instanței, probele acuzării erau insuficiente pentru a se stabili vinovăția reclamantului, dincolo de orice dubiu rezonabil. Prin urmare, instanța a admis apelul reclamantului, l-a achitat de toate capetele de acuzare și l-a pus în libertate.

Pe 1 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție a examinat cauza în lipsa reclamantului și a avocatului acestuia. Din materialele dosarului s-a constatat că la o dată necunoscută, pe adresa reclamantului a fost expediată o citație, care însă a fost restituită de oficiul poștal cu menţiunea că reclamantul nu locuia la adresa indicată. Curtea Supremă de Justiție a casat decizia Curții de Apel Bender şi a menţinut sentinţa primei instanţe de condamnare a reclamantului. Totodată, Curtea Supremă a dispus o nouă examinare a cauzei în privința coacuzatului. Instanţa nu a verificat în şedinţa de judecată probele, bazându-şi concluziile pe probele evaluate de instanţele inferioare. În baza materialelor dosarului, instanţa a constatat că mărturiile coacuzatului, ale victimei și ale unui martor erau de încredere, că îl incriminau direct pe reclamant şi că erau suficiente pentru a-i dovedi vinovăția. Curtea Supremă a conchis că instanţa de apel a hotărât în mod eronat în baza probelor anexate la dosar.

Pe 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a desfășurat ședința de judecată în absența reclamantului și a reprezentantului său.

Pe 27 noiembrie 2008, reclamantul a fost arestat la locul lui de muncă, fiind informat abia atunci despre decizia Curții Supreme de Justiție din 1 aprilie 2008 și cea a Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2008. Reclamantul a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând, între altele, că nu a fost citat legal și că, în lipsa lui, instanța a adoptat o decizie bazată doar pe supoziţii, nu şi pe probe.

Pe 28 aprilie 2009, Curtea Supremă de Justiție a examinat cauza în prezenţa reclamantului, a reprezentantului acestui, a victimei și a procurorului. Instanța a admis recursul reclamantului și a constatat că Curtea de Apel Chișinău a avut dreptul să examineze cauza numai în privința coacuzatului, pentru că în privința reclamantului a fost pronunțată o hotărâre definitivă de către Curtea Supremă de Justiție, pe 1 aprilie 2008.  

Pe 2 iunie 2009, reclamantul a depus un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, invocând încălcarea articolului 6 din Convenție, dată fiind lipsa citării sale la ședința de judecată a Curții Supreme de Justiție din 1 aprilie 2008 și la ședința instanţei de apel din 20 octombrie 2008. De asemenea, reclamantul s-a plâns de lipsa de probe și de motive pentru condamnarea sa. Victima a depus și ea un recurs în anulare, susținând că procedura a fost încălcată, deoarece nu a fost citată în şedinţa de judecată și că reclamantul a fost condamnat pe nedrept, nefiind vinovat.

Pe 28 octombrie 2010, Curtea Supremă de Justiție a respins recursurile în anulare, menționând, printre altele, că reclamantul, care a fost citat legal în ședința de judecată din 1 aprilie 2008, nu s-a prezentat, și că, de fapt, acesta a fost reprezentat de un avocat din oficiu.

În drept:

Cu privire la articolul 6 § 1 din Convenţie:

Curtea a reiterat că atunci când unei instanțe ierarhic superioare i se cere să examineze o cauză, atât în fapt cât și în drept, și să facă o evaluare deplină a chestiunii cu privire la vinovăția sau la nevinovăția reclamantului, aceasta nu poate să determine aceste chestiuni, din perspectiva exigențelor procesului echitabil, fără o evaluare directă a probelor.

Cu referire la faptele prezentei cauze, Curtea a notat că principalele probe împotriva reclamantului erau declarațiile martorilor, conform cărora acesta a fost implicat în scheme de trafic de femei în străinătate, în scopul exploatării sexuale a acestora. Prin urmare, ponderea declarațiilor martorilor a avut o importanță majoră pentru soluționarea cauzei. Curtea de Apel a achitat reclamantul pentru că, după audierea reclamantului și a victimei, a considerat că acuzarea nu a prezentat probe suficiente pentru a justifica condamnarea respectivă. Examinând cauza în fond, Curtea Supremă de Justiție nu a fost de acord cu aprecierea dată de către Curtea de Apel probelor prezentate de acuzare și a menținut sentința primei instanțe. Procedând astfel, Curtea Supremă de Justiție nu a audiat din nou reclamantul și nici martorii, ci s-a bazat doar pe declarațiile anexate la materialele dosarului.

Mai mult, Curtea Supremă de Justiție nu a depus niciun efort real pentru a informa reclamantul despre proceduri. Cu toate că instanța expediase o citație reclamantului, după restituirea ei de către oficiul poștal nu au fost întreprinse alte măsuri de a lua legătura cu reclamantul sau cu avocatul lui.

Având în vedere importanța faptului pentru reclamant, Curtea nu a fost convinsă că chestiunile care trebuiau stabilite de către Curtea Supremă de Justiție, atunci când l-a condamnat pe reclamant puteau fi examinate în conformitate cu exigențele procesului echitabil fără o apreciere directă a declarațiilor date de martorii acuzării și fără a i se oferi reclamantului posibilitatea de a fi prezent și de a se apăra în persoană.

Prin urmare, Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Concluzie: încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie (unanimitate).

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Belcencov v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă