Colesnic v. Republica Moldova – nr. 18081/07

Hotărârea din 5.3.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 6 § 1

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 1 din Protocolul nr.1

Protecția proprietății

Anularea unei hotărâri definitive şi irevocabile – încălcare.

Pe 18 aprilie 2007, reclamanta Nina Colesnic, născută în 1958 și care locuiește în Stăuceni, a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, dat fiind anularea hotărârii irevocabile pronunțată în favoarea acesteia. De asemenea, reclamanta s-a plâns de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din motivul duratei excesive a procedurii.

În fapt:

În 1998, soțul reclamantei a fost condamnat la închisoare pentru escrocherie. Prin aceeași hotărâre, instanța a dispus confiscarea casei reclamantei și a soțului său din motiv că a fost construită din venituri ilegale.

În anul 2000, reclamanta a inițiat o acțiune în judecată, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate la ½ cotă parte din bunul imobil și anularea confiscării acelei cote părți a casei de locuit.

Pe 9 decembrie 2002, Judecătoria Râșcani mun. Chişinăua admis acțiunea reclamantei, a recunoscut dreptul de proprietate al acesteia la jumătate din casă și a dispus anularea confiscării. Această hotărâre nu a fost contestată și a devenit definitivă. În cadrul acestui proces, interesele statului au fost reprezentate de către Secția Financiară Râșcani. Reprezentantul acesteia a solicitat examinarea cauzei în lipsă, iar din actele dosarului rezultă că a luat cunoștință cu hotărârea la 25 decembrie 2002.

Pe 20 iunie 2006, Inspectoratul Fiscal de Stat, a declarat apel împotriva hotărârii din 9 decembrie 2002 susținând că nu a cunoscut despre hotărâre înainte de 5 iunie 2006,. Acesta nu a solicitat repunerea în termen.

La 15 noiembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat cu privire la repunerea în termen, a admis apelul, a casat hotărârea din 9 decembrie 2002 și a trimis cauza la rejudecare. În baza Hotărârii Guvernului nr. 972 din 11 septembrie 2001, care prevede că administrarea bunurilor confiscate în interesul statului sunt atribuite IFS, instanța a constatat că interesele statului nu fuseseră reprezentate, deoarece IFS nu a fost citat de către prima instanță. Totodată instanța nu a făcut nici o referire la faptul că interesele statului au fost reprezentate de Secția Financiară Rîșcani.

Din informațiile furnizate de reclamantă rezultă că procedurile civile sunt în prezent suspendate pînă la finalizarea procedurilor penale. Titlul executoriu privind confiscarea bunului nu a fost executat și reclamanta continuă să locuiască în casă, dar nu deține un titlu legal.

Pe 26 octombrie 2011, Curtea a informat reclamanta cu privire la introducerea unei noi căi de atac interne cu privire la despăgubire din partea statului pentru prejudiciile cauzate de durata excesivă a procesului sau neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Prin scrisoarea din 24 noiembrie 2011, reclamanta a informat Curtea că nu intenționa să utilizeze această nouă cale de atac pentru a obține despăgubiri pentru durata excesivă a procedurilor.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție

Principiile generale privind statul de drept și principiul securității juridice au fost deja enunțate de Curte în mai multe hotărâri (Roșca v. Moldova, nr. 6267/02, §§ 24 -25, din 22 martie 2005 și Oferta Plus SRL v. Moldova, nr. 14385/04, §§ 97-98, din 19 decembrie 2006).

În speță, Curtea a constatat că hotărârea definitivă din 9 decembrie 2002, pronunțată în favoarea reclamantei, a fost casată la 15 noiembrie 2006 în urma admiterii apelului depus de IFS. Legea procedurală în vigoare la data faptelor a stabilit că termenul de introducere a căii de atac era de cincisprezece zile de la comunicarea hotărârii integrale părților.

Curtea a considerat că nu este necesar să se determine care dintre cele două autorități ale statului, Secția Financiară Râșcani sau IFS ar fi trebuit să reprezinte interesele statului în acest caz. Curtea a constat că, atunci când cauza a fost examinată în fond, statul a fost reprezentat de una dintre autoritățile sale, și anume Secția Financiară Râșcani. Reprezentantul acesteia a depus referință cu privire la fondul cauzei solicitând examinarea cauzei în lipsă. Din dosar rezultă că a luat act cu privire la această hotărâre la 25 decembrie 2002.

Curtea a notat că Secția Financiară Râșcani nu a solicitat în niciun moment intervenirea unei alte autorități de stat și niciodată nu a susținut că nu ar fi, în acest caz, pârâtul corespunzător. Curtea de Apel Chișinău a admis apelul din motiv că IFS nu a fost citat în proces, fără să facă referire la faptul că interesele statului au fost reprezentate de o altă entitate de stat.

În plus, Curtea a notat că Hotărârea Guvernului nr. 972 din 11 septembrie 2001 privind gestionarea bunurilor confiscate în interesul statului a intrat în vigoare la o dată ulterioară datei de introducere a acțiunii în judecată de către reclamantă.

Curtea a menționat că a examinat numeroase cazuri în care a abordat probleme similare cu cele din prezenta cauză și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Popov v. Moldova (Nr. 2), nr. 19960/04, 6 decembrie 2005, Melnic v Moldova, nr. 6923/03, 14 noiembrie 2006 și Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, 13 iunie 2006). Statul nu poate invoca complexitatea organizării sale interne pentru a provoca anumite consecințe doar în detrimental reclamanților.

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, Curtea nu a identificat niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în speță. Prin urmare, Curtea a considerat că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la anularea hotărârii definitive din 9 decembrie 2002.

Referitor la pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurilor:

Curtea a observat că, prin scrisoarea din 24 noiembrie 2011, reclamanta a menţionat că nu intenționa să utilizeze noua cale de atac internă pusă la dispoziție prin Legea nr. 87.

Curtea a concluzionat că plângerile reclamantei cu privire la durata excesivă a procedurilor trebuie să fie respinse, potrivit articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din motivul neepuizării căilor de atac interne (Beșliu v.Moldova, nr.28178/10, §§ 23-24, 9 iulie 2013).

Astfel, Curtea i-a acordat reclamantei suma de 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 630 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 şi a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

  © Prezentul rezumat are la bază hotărârea Colesnic v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă