Negura şi alţii v. Republica Moldova – nr. 16602/06

Hotărârea din 5.3.2019 [Secţia a II-a]

  

Articolul 6 § 1 din Convenție

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Privarea de dreptul de acces la un tribunal fără nicio bază legală - încălcare.

La 15 aprilie 2006, 87 de cetățeni moldoveni au sesizat Curtea Europeană invocând încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dat fiind refuzul instanțelor naționale de a examina acțiunea lor în judecată.

În fapt:

Reclamanții sunt antreprenori care au obținut de la autoritățile locale din Leova licenţe de activitate (patenta) pentru a oferi servicii, cum ar fi vânzarea diferitelor tipuri de bunuri pe piața locală. Reclamanții și-au oferit serviciile pe teritoriul unei piețe private (L.) aflată în centrul orașului Leova, care și-a primit licența în 1996. Autoritățile locale au autorizat oferirea de servicii pe teritoriul pieţei L. de luni până sâmbătă. O altă piață, deținută de stat (U.), era deschisă duminica, dar era situată departe de centru fiind incomod pentru mulți dintre vânzători și locuitori.

Reclamanţii și proprietarii pieţei L. au solicitat autorităților locale schimbarea programului de lucru, permițându-le să lucreze în zilele de duminică și să aibă luni zi liberă, ca și în cazul multor piețe similare din alte orașe. Cu toate acestea, autoritățile locale au respins, în repetate rânduri, o astfel de cerere de schimbare a programului, invocând diverse motive de sanitarie, ordine publică și altele. Potrivit reclamanților, motivul real al refuzului era protejarea intereselor pieţei U., deoarece duminica era cea mai profitabilă zi din săptămână.

La 31 ianuarie 2005, adunarea generală a antreprenorilor (care a inclus și reclamanții) a decis să solicite autorităților locale să le permită să lucreze în zilele de duminică și să se odihnească în zilele de luni. Reclamanţii au adresat cererea proprietarilor pieţei L., care la 8 februarie 2005 au sesizat Primarul orașului Leova, făcând trimitere la decizia din 31 ianuarie 2005 și solicitând autorizarea unei modificări a programului de lucru al pieței.

Pe 2 martie 2005, Consiliul local Leova a adoptat decizia nr. 2.2, respingând „cererile cetățenilor din Leova care lucrează pe teritoriul [L.] și au patentă". Motivele au fost că activitatea în ziua de duminică ar cauza trafic și ar deranja populația din apropiere, inclusiv o școală și un spital.

Pe 4 aprilie 2005, adunarea generală a antreprenorilor (inclusiv reclamanţii) și-au exprimat dezacordul cu privire la decizia din 2 martie 2005.

Prin urmare, pe 4 aprilie 2005, antreprenorii (inclusiv reclamanţii) au depus o cerere la „Consiliul local Leova", prin care au solicitat anularea deciziei nr. 2.2 adoptată la 2 martie 2005, explicând că nu li s-au oferit condiții de muncă corespunzătoare pe teritoriul pieței U.

La aceeași dată, reclamanții au depus o cerere prealabilă Primăriei Leova, în care au invocat aceleași temeiuri, solicitând anularea deciziei nr. 2.2 adoptată de către Consiliul local Leova.

La 6 aprilie 2005, Consiliul local Leova a adoptat decizia nr. 3.1, în care a luat act de cererile reclamanților și a decis că piața L. urma să lucreze în conformitate cu decizia Consiliului local Leova nr. 2.2 din 2 martie 2005.

Pe 12 mai 2005, Primarul orașului Leova a răspuns la plângerea din 4 aprilie 2005, informând antreprenorii că răspunsul la cererile lor a fost deja oferit prin decizia Consiliului local Leova nr. 3.1. din 6 aprilie 2005 „și anume că [L.] va lucra în conformitate cu decizia consiliului local Leova nr. 2.2 din 2 martie 2005".

Pe 28 mai 2005, cei 191 întreprinzători, inclusiv reclamanții, au depus o acțiune în instanță, solicitând anularea deciziei din 2 martie 2005.

Pe 5 iulie 2005, Judecătoria Leova a admis acţiunea în favoarea antreprenorilor. Instanța a stabilit că activitatea pieței L. în zi de duminică nu provoca niciun fel de probleme sanitare, de trafic sau de altă natură și că decizia din 2 martie 2005 era contrară legislației antimonopol. De asemenea, instanţa a admis cererea reclamanților şi a încasat cheltuielile de judecată în sumă de 15.000 lei moldovenești, plătite avocatului pentru reprezentarea lor în acest caz. Consiliul local Leova a declarat apel.

Prin decizia sa definitivă din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Cahul a casat hotărârea instanței inferioare și a decis scoaterea de pe rol a cererii depuse de către antreprenori. Instanţa a explicat că antreprenorii au adresat cererea prealabilă Primarului, în timp ce decizia contestată fusese adoptată de către Consiliul local Leova. Aşadar, articolul 14 din Legea contenciosului administrativ nu a fost respectat, deoarece plângerea urma să fie înaintată autorității care a adoptat decizia care se contestă. Instanța a completat că reclamanții nu mai aveau dreptul să depună plângere împotriva deciziei din 2 martie 2005.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat că, dreptul de acces la o instanță are un aspect inerent al garanțiilor consacrate în articolul 6. Acesta garantează fiecăruia dreptul de a înainta o pretenție cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil în fața unei instanțe de judecată. Mai mult, aceasta include nu numai dreptul de a formula o acţiune, dar și dreptul de a obține soluționarea litigiului de către o instanță.

În cazul de față, Curtea a notat că, la 4 aprilie 2005, reclamanții au depus plângere împotriva deciziei adoptate de către Consiliul local Leova la 2 martie 2005. În aceeași zi, reclamanţii au depus la Primărie o plângere similară, pe care au intitulat-o, în mod expres, cerere prealabilă. Acțiunea depusă la Judecătoria Leova are menţionte, printre anexe, copiile ambele plângeri. Curtea de Apel Cahul a considerat că cererea prealabilă a fost depusă la autoritatea greșită (Primarul și nu Consiliul), menționând că răspunsul la cererea prealabilă a fost primit de la Primărie. Prin urmare, instanţa a scos de pe rol cererea.

Curtea a considerat că, atât din anexele care conțineau o copie a plângerii reclamanților adresată Consiliului local Leova, cât și din răspunsul Primăriei, instanțelor naționale ar fi trebuit să le fie clar că, reclamanţii pe lângă cererea prealabilă depusă la Primărie, au depus o altă plângere direct la Consiliul local. Este adevărat că numai plângerea adresată Primarului a fost denumită, în mod expres, cerere prealabilă. Cu toate acestea, nici Legea contenciosului administrativ, şi nicio altă prevedere legală nu oferă o definiție a cererii prealabile și nici nu impune cerințe formale pentru o astfel de plângere.

Întrucât reclamanții au sesizat Consiliul local Leova cu privire la decizia adoptată de această autoritate și apoi au depus o acțiune în judecată împotriva aceleiași autorități, Curtea consideră că este dificil să accepte argumentul că reclamanții nu au respectat procedura de soluționare extrajudiciară. Mai mult, o copie a acestei plângeri a fost anexată la acțiunea depusă în judecată, precum și o copie a răspunsului Primarului din 12 mai 2005, în care s-a menționat că Consiliul local a răspuns deja la plângerea reclamanților prin decizia din 6 aprilie 2005 și a reprodus o partea relevantă din conținutul acesteia. Astfel, din documentele anexate la acțiunea în instanța de judecată rezultă clar că Consiliul local Leova a primit și a respins plângerea reclamanților împotriva deciziei sale din 2 martie 2005. Prin urmare, Curtea de Apel Cahul nu a putut afirma că a examinat cauza în baza unui dosar incomplet sau în absența unor dovezi că reclamanții au depus o plângere la autoritatea competentă (Consiliul local), care a fost examinată de către această autoritate.

Referitor la argumentul Guvernului că cererea prealabilă fusese depusă cu omiterea termenului de prescripţie de 30 de zile, Curtea a notat că niciuna dintre instanțele naționale nu au constatat că reclamanții au omis termenul de prescripţie.

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea a constatat că Curtea de Apel Cahul a luat o poziție foarte formalistă față de acțiunea reclamanților, constatând că cererea lor prealabilă nu fusese adresată autorității competente, ignorând cealaltă cerere, adresată autorității competente, care era anexată la acțiunea lor în judecată. Decizia acestei instanțe a condus la refuzul de a examina cazul reclamanților, chiar dacă aceștia au respectat toate condițiile legale pentru depunerea acțiunii în instanță. Aşadar, dreptul de acces la o instanță a fost limitat fără nicio bază legală.

Prin urmare, Curtea a conchis că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamanţilora câte 100 EUR cu titlu de prejudiciu moral și în comun 15000 MDL cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Negura şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă