Lady S.R.L. v. Republica Moldova. Articolul 6 § 1 din Convenţie. Aplicarea principiului res judicata - nicio încălcare
Lady S.R.L. v. Republica Moldova – nr. 39804/06
Hotărârea din 23.10.2018 [Secţia a II-a]
Articolul 6
Proceduri civile
Articolul 6 § 1
Dreptul la un proces echitabil
Aplicarea principiului res judicata - nicio încălcare
Pe 3 octombrie 2006, compania reclamantă „Lady” S.R.L. a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind aplicarea de către instanțele naționale a prezumției res judicata care decurge dintr-o altă procedură, la care însă, nu fusese citată reclamanta.
În fapt:
A. Fondul cauzei.
Printr-un contract din 15 ianuarie 2004, statul, prin intermediul Departamentului de Privatizare, i-a vândut companiei reclamante un bun imobil cu o suprafață totală de 244,50 m2 situat pe strada P. Rareş nr. 55 lit. A, mun. Chișinău. Înainte de a fi vândute, aceste spații erau date în locaţiune de către Primăria municipiului Chișinău societății reclamante. Prețul de vânzare a fost de 150 000 lei moldovenești (aproximativ 9 000 euro la acel moment). Pe 4 noiembrie 2004, Oficiul Cadastral Teritorial a înregistrat dreptul de proprietate dobândit de către societatea reclamantă în baza contractului.
B. Procedura dintre Primăria municipiului Chișinău și Compania A.
Între timp, s-a iscat un litigiu între Primăria Chișinău și Compania A. cu privire la dreptul de locaţiune a ultimei asupra spațiilor din mai multe clădiri învecinate, inclusiv din strada P. Rareş nr. 55 lit. A. Din dosar nu rezultă că spațiile privatizate de societatea reclamantă au constituit obiectul litigiului.
Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 27 mai 2004, Curtea Supremă de Justiție a dat câștig de cauză Primăriei Chișinău. Instanţa a menţionat că bunurile aflate în litigiu erau situate pe un teren care fusese transmis companiei S., prin decizia Consiliului municipal Chișinău din 24 iulie 1997, pentru lucrări de demolare și reconstrucție.
C. Procedura companiei S. împotriva companiei reclamante și a Departamentului de privatizare.
Pe 18 ianuarie 2005, societatea S. a depus o acțiune în judecată împotriva companiei reclamante și a Departamentului de privatizare solicitând declararea nulă a contractului de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2004 cu evacuarea reclamantei din bunul imobil din strada P. Rareş nr. 55 lit. A.
Prin hotărârea din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Economică a admis acțiunea. Instanţa referindu-se, printre altele, la hotărârea Curții Supreme de Justiție din 27 mai 2004, a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare, în conformitate cu articolul 232 din Codul civil.
Pe 1 martie 2006, societatea reclamantă a declarat recurs, contestând, printre altele, că nu există nicio dovadă că spațiile pe care le-a cumpărat din strada P. Rareş nr. 55 lit. A erau situate pe terenul transmis către compania S.
Prin decizia din 6 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul și a menţinut decizia instanței inferioare. Curtea Supremă de Justiție a menţionat, de asemenea, că părțile urmau să revină la poziţia iniţială semnării contractului de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2004, care fusese declarat nul şi că statul va restitui companiei reclamante suma de 150 000 MDL, în baza articolului 219 din Codul civil.
Pe 4 februarie 2009, dreptul de proprietate a societății reclamante asupra spațiilor în cauză a fost radiat din Registrul bunurilor imobile.
Din materialele dosarului nu se cunoaşte dacă statul a restituit sau nu societății reclamante suma de 150 000 MDL pe care i-a plătit-o pentru achiziționarea acestor spații.
În drept:
Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie:
Curtea a notat că în prezenta cauză s-au desfășurat două proceduri: prima procedură fiind acţiunea companiei A. împotriva Primăriei municipiului Chişinău, care s-a încheiat cu adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 27 mai 2004 și cea de-a doua procedură depusă la acţiunea companiei S. împotriva societății reclamante și a Departamentului de privatizare, care s-a încheiat prin pronunțarea hotărârii definitive a Curții Supreme de Justiție din 6 aprilie 2006. Curtea a constatat că în cadrul primei acţiuni de judecată Curtea Supremă de Justiție a stabilit că societatea S. a dobândit în 1997 dreptul de a deține terenul pe care erau amplasate mai multe bunuri imobile, inclusiv bunul ocupat parțial de compania reclamantă. În cadrul celei de-a doua acţiuni în judecată, Curtea Supremă de Justiție s-a bazat pe acest fapt, stabilit în cadrul primei proceduri judiciare, dând câştig de cauză companiei S..
Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale constante, nu este sarcina sa de a substitui instanțele naţionale în aprecierea și descrierea juridică a faptelor, cu condiția ca acestea se bazează pe o analiză rezonabilă a probelor din dosar. Prin urmare, rolul său este limitat în a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări.
De asemenea, Curtea a reamintit că, în toate sistemele juridice, autoritatea res judicata a unei hotărâri judecătorești definitive are restricții ad personam și ad rem.
Astfel, articolul 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova prevede că faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilănu pot fi contestate într-un alt litigiu - și constituie, prin urmare, o prezumție irevocabilă (absolută) cu condiția că aceleași persoane participă.
În cazul de față, Curtea a observat că legislaţia Republicii Moldova, așa cum este interpretată și aplicată de către instanțele naționale, stabilește o prezumție de res judicata. De asemenea, Curtea a notat că aceasta este o prezumție simplă care degrevează de sarcina probei. Curtea a observat că această prezumție ar putea fi contrazisă, în baza articolului 123 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și că, în plus, acest fapt nu fusese contestat de către părți.
În cazul de față, Curtea a observat, în ceea ce privește a doua procedură, că instanțele au examinat fondului cauzei, că societatea reclamantă a participat la procedură și că a avut ocazia să formuleze obiecții și să prezinte dovezile pe care le-a considerat necesare pentru a-și proteja interesele și, în special, pentru a contesta aprecierea faptelor constatate în cadrul primei proceduri.
De asemenea, Curtea a notat că a doua procedură s-a desfăşurat într-un mod contradictoriu în fața a două instanțe succesive. Având în vedere aceşti factori, Curtea a considerat că situația din prezenta cauză este diferită de cea în care instanțele judecătorești, după ce au constatat existența puterii res judicata a unei decizii privind o primă acțiune, faptul că nu există o identitate triplă a părților, obiectului și cauzei între această acțiune și o a doua acțiune, să declare a doua acțiune inadmisibilă fără a examina fondul litigiului prezentat în fața lor (vezi, de exemplu, Lungoci v. România, nr. 62710/00, §§ 36-41, 26 ianuarie 2006).
Curtea a observat, de asemenea, că deşi în prezenta cauză părțile nu erau identice, în prima și a doua procedură, același fapt a fost decisiv pentru rezultatele acestora, și anume transmiterea către societatea S. a terenului pe care se aflau diferite clădiri aflate în litigiu.
În același timp, Curtea a constatat că nu s-a demonstrat că în cadrul celei de a doua proceduri, compania reclamantă a prezentat probe care ar putea justifica o nouă evaluare a materialelor deja dezbătute în cursul primei proceduri. Curtea a considerat că, în lipsa unui element nou, societatea S. avea o aşteptare legitimă ca
litigiul cu societatea reclamantă să fie soluţionat în favoarea sa, având la bază decizia care are autoritatea de res judicata.
În final, Curtea a notat că nu există nicio referinţă care ar sugera că instanțele judecătorești din Moldova au apreciat în mod arbitrar sau vădit în mod nejustificat dovezile care le-au fost prezentate.
Având în vedere cele de mai sus și de particularitățile dreptului moldovenesc, interpretat și aplicat în acest caz, Curtea a concluzionat că cel de-al doilea set de proceduri, per ansamblu, este legal. Prin urmare, nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:
Curtea a declarat cererea, în această parte, ca fiind inadmisibilă pentru neepuizarea căilor interne de atac, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
Concluzie: nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (unanimitate).
© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Lady S.R.L. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă
