Stomatii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă– nr.69528/10

Hotărârea din 18.9.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 2 din Convenție

Dreptul la viață

 

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

 

Obligaţii pozitive

 

Lipsa unei anchete efective privind circumstanţele decesului persoanei care executa serviciul militar obligatoriu într-o unitate militară din  „RMN” - încălcare 

 

Pe 13 noiembrie 2010, reclamanta Svetlana Stomatii, a sesizat Curtea Europeană invocând încălcarea articolului 2 şi 13 din Convenție, dat fiind moartea fiului său în timpul executării de către acesta a serviciului militar obligatoriu și lipsa unei anchete efective asupra circumstanțelor morții lui.

 

În fapt:

Reclamanta Svetlana Stomatii, de naţionalitate ucraineană, este născută în 1963 și locuiește la Vărăncău, regiunea transnistreană a Republicii Moldova („RMN”). Reclamanta este mama lui Alexandru Stomatii, născut în 1990.

A.Decesul lui Alexandru Stomatii

Pe 29 iunie 2019 Alexandru Stomatii a fost încorporat în forţele armate ale „RMN” pentru a executa serviciul militar obligatoriu.

Potrivit reclamantei, fiul său a fost agresat de către alți soldați și a avut relații conflictuale cu superiorii săi.

Pe 22 mai 2010, Alexandru Stomatii a decedat în timpul efectuării servicului de gardă.

B.Ancheta efectuată de către autoritățile „RMN” și condamnarea lui F.

Potrivit procesului-verbal întocmit de inspecție în noaptea de 22 spre 23 mai 2010, Alexandru Stomatii era întins la sol, la o distanta de aproximativ 5 metri de clădirea cazărmilor şi prezenta semne de răni provocate de gloanțe, iar o armă Kalașnikov și două cartuşe au fost găsite lângă corpul acestuia.

În raportul din 24 mai 2010, expertiza medico-legală a concluzionat că moartea a survenit ca urmare a unei răni penetrante la cap, precizând că glonțul era probabil dintr-o armă automată Kalashnikov. Raportul menționa, de asemenea, prezența unei alte răni penetrante în spate, la umăr.

Pe 24 mai 2010, Procuratura militară a „RMN” a deschis o anchetă penală pentru incitare la suicid.

Potrivit raportului unui expert al Ministerului Afacerilor Interne al „RMN” din 26 mai 2010, pe arma Kalashnikov, găsită lângă corpul lui Alexandru Stomatii, nu au fost găsite amprente.

Mai multe rapoarte balistice au fost efectuate.

Prin scrisoarea din 24 iunie 2010, Procuratura Militară a „RMN” a informat reclamanta că ancheta a stabilit că moartea lui Alexandru Stomatii a avut loc din cauza unor acțiuni din neglijență ale lui F. şi că ultimul, la 15 iunie 2010, a fost pus sub acuzare pentru omor prin imprudență.

Pe 25 iunie 2010 un expert legist din cadrul Ministerului de Interne ale „RMN” a constatat lipsa urmelor de sânge pe uniforma lui F.

Printr-o scrisoare din 1 iulie 2010, Procuratura militară a „RMN” a informat reclamanta, inter alia, că F. şi-a recunoscut faptele.

Conform unui raport medico-legal suplimentar din 30 iunie 2010, în sângele lui Alexandru Somatii a fost găsit un nivel de concentraţie de alcool de 2,26 pe mie, care corespundea unei „stări medii de beție".

Potrivit Procuraturii Militare a „RMN”, Alexandru Stomatii a făcut serviciul de gardă fiind în stare de ebrietate. În prezența altor soldați, Alexandru Stomatii își puse arma la barbă, iar F. a încercat să-i i-a arma, dar accidental a apăsat declanșatorul, cauzând astfel moartea acestuia. La scurt timp, F. a hotărât să mute arma, care se afla la sol, dar din nefericire a tras un alt glonț în spatele victimei.

La o dată nespecificată, cauza a fost deferită Judecătoriei Camenca.

În cadrul audierilor F. şi-a recunoscut vina explicând în detalii cele întâmplate. Declaraţii similare au dat R. şi încă alţi doi soldaţi.

Pe 30 martie 2011 Judecătoria Camenca a emis sentința în privința lui F. fiind recunoscut vinovat de comiterea de omor din imprudență şi condamnat la 2 ani cu închisoare.

Ulterior, pe 17 mai 2011 Curtea Supremă a „RMN” a menţinut sentinţa de condamnare a lui F. Totodată, instanţa a aplicat prevederile Legii cu privire la amnistie a „RMN” exonerându-l pe F. de executarea pedepsei cu închisoarea.

Sesizarea autorităților moldovenești și ruse

Între timp, prin scrisoarea din 15 iunie 2010, reclamanta s-a plâns cu privire la decesul fiului său autorităților din Republica Moldova și la Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.

Prin scrisoarea ombudsmanului moldovean din 30 iunie 2010, reclamanta a fost informată că reclamația ei fusese adresată delegatului transnistrean pentru drepturile omului.

Pe 28 octombrie 2010, Procuratura din Moldova a deschis o anchetă penală cu privire la moartea lui Alexandru Stomatii.

Prin ordonanța Procurorului din 28 decembrie 2010 a fost suspendată ancheta penală pe motiv că nu a fost identificată nicio persoană care poate fi pusă sub învinuire. Procuratura a menţionat că reclamanta fusese audiată, dar că autoritățile „RMN” nu le-au răspuns la numeroasele sale solicitări de informații referitoare la acest caz.

La plângerea reclamantei, autoritățile moldovene au redeschis de două ori ancheta penală. Ulterior, autorităţile au suspendat de fiecare dată procedura, invocând aceleași motive.

Referitor la autoritățile ruse, acestea nu au răspuns la plângerea reclamantei.

 

În drept:

Jurisdicția Republicii Moldova

Curtea a notat, în ceea ce privește competenţa jurisdicțională, că părțile în prezenta cauză au poziții identice cu cele adoptate în cauzele Catan și alții și Mozer.

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema competenţei jurisdicţionale, în conformitate cu articolul 1 din Convenție, cu privire la actele şi faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu şi alţii, Catan şi alţii şi, mai recent, în Mozer.

Curtea a notat că în cauzele Ilașcu, Catan şi Mozer s-a constatat că, deşi Republica Moldova nu exercită un control efectiv asupra regiunii transnistrene, ea rămâne statul de jurisdicţie al persoanelor aflate pe teritoriul ei. Totuși, obligația în baza articolului 1 din Convenție de a le asigura tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile existente în Convenție fusese una limitată. Obligaţiile Republicii Moldova în conformitate cu articolul 1 din Convenția constituie obligaţii pozitive.

Curtea nu a reţinut nici un motiv pentru a distinge cazul de față de cazurile menţionate mai sus. Prin urmare, s-a constatat că Republica Moldova are competenţă în sensul articolului 1 din Convenție, însă responsabilitatea pentru faptele de care s-a plâns reclamanta trebuie evaluate în lumina obligaţiilor pozitive menţionate mai sus.

Jurisdicția Federației Ruse

Curtea a reamintit că, în cauza Ilașcu şi alţii Rusia a contribuit atât militar, cât şi politic la crearea unui regim separatist în Transnistria, în anii 1991-1992. Curtea a reţinut că „RMN” este capabilă să persiste și să reziste eforturilor Moldovei și a comunității internaționale îndreptate spre soluționarea conflictului și instaurarea democrației și a ordinii de drept în regiune din cauza susținerii militare, economice și politice din partea Rusiei. În cauza Mozer, Curtea a concluzionat că un înalt grad de dependență a „RMN” de sprijinul rusesc relevă un indiciu indiscutabil că Rusia continuă să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra „autorităților RMN” și că, prin urmare, reclamantul se afla în jurisdicția Rusiei în sensul articolului 1 din Convenție. Respectiv, Curtea a respins obiecțiile ratione personae și ratione loci formulate de Guvernul Rusiei.

Cu privire la încălcarea articolului 2 din Convenţie:

         (1) Cu privire la aspectul procedural al articolului 2 din Convenție:

Curtea a reiterat că obligația prevăzută de articolul 2 din Convenție, de a proteja dreptul la viață, impune efectuarea unei anchete efective atunci când o persoană își pierde viața în circumstanțe suspecte.

De asemenea, Curtea a reamintit că respectarea aspectelor procedurale din articolul 2 se evaluează pe baza câtorva parametri esenţiali: caracterul adecvat al măsurilor de investigaţie, promptitudinea investigaţiei, participarea rudelor decedatului la aceasta şi independenţa investigaţiei. Aceşti parametri sunt independenţi şi că nu constituie, în mod izolat, un scop în sine.

În acest caz, Curtea a notata că Alexandru Stomatii a decedat aflându-se pe teritoriul cazarmei, unde îşi executa serviciul militar obligatoriu.

Curtea a reţinut că autoritățile din „RMN” au început investigațiile la câteva ore după tragedie și că au ordonat apoi o serie de expertize medico-legale şi criminalistice. Curtea a constatat că, desi decedatul avea două răni prin împuşcătură din armă, autorităţile transnistrene, la început, au luat în considerare ipoteza unui suicid și, prin urmare, nu a solicitat imediat, la momentul faptelor, ridicarea probelor, cercetarea prezenței resturilor de ardere și urmelor de sânge pe mâinile și îmbrăcămintea altor soldați prezenți în cazarmă.

Astfel, Curtea a considerat că ancheta în acest caz nu a fost una eficientă şi prin urmare, a avut loc o încălcare sub aspect procedural al articolului 2 din Convenție.

           (2) Cu privire la aspectul material al articolului 2 din Convenție:

Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, în cazul în care evenimentele, în întregime sau în mare parte, sunt cunoscute doar de către autorități, ca și în cazul persoanelor aflate în custodia autorităţilor, orice prejudiciu, vătămare corporală sau deces în această perioadă dă naștere unor prezumții puternice de facto. În astfel de cazuri, sarcina probaţiunii revine autorităților, care trebuie să furnizeze o explicație satisfăcătoare și convingătoare. În lipsa unei astfel de explicații, Curtea are dreptul asupra unor concluzii care ar putea fi nefavorabile statului pârât.

În unele cazuri, această obligație a fost extinsă la decesele care au loc în zone aflate sub controlul autorităților de stat, cum ar fi cazarma militară (a se vedea, de exemplu, Beker contra Turciei, nr. 27866/03, § 42-43 24 martie 2009).

Curtea a reiterat că articolul 2 din Convenție impune statelor obligația pozitivă de a preveni toate măsurile necesare pentru a proteja persoana a cărei viață este amenințată de acţiunile criminale ale altora sau, după caz, prin acțiunile sale, atunci când acea persoană se află în responsabilitatea autorităților. Curtea a subliniat că această obligație se aplică fără îndoială în domeniul serviciului militar obligatoriu și că, în cazul în care un stat impune cetățenilor săi un serviciu național obligatoriu autorităţile trebuie să dea dovadă de o diligenţă sporită, în special în ceea ce privește utilizarea armelor. Totuşi, trebuie să se ţină cont de imprevizibilitatea comportamentului uman și obligația pozitivă a statului trebuie interpretată astfel încât să nu se impună o povară insuportabilă sau excesivă. Curtea a conchis că ancheta în acest caz nu a fost una eficientă, deoarece deficiențe grave au împiedicat rigurozitatea şi că autoritățile „RMN” nu au oferit o explicație satisfăcătoare și convingătoare a circumstanțelor legate de moartea lui Alexandru Stomatii.

Prin urmare, Curtea a conchis că a avut loc o încălcarea articolului 2 din Convenție, sub aspect material.

 

Curtea a constatat, cu o majoritate de 6 la 1, că dreptul reclamantei garantat de articolul 2 din Convenţie, sub aspect procedural și material, a fost încălcat de către Federaţia Rusă.

 

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 3000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli, obligația de achitare revenindu-i Federației Ruse.

 

Concluzie: nicio încălcare a articolului 2 din Convenţie din partea Republicii Moldova;

încălcarea articolului 2 din Convenție din partea Federației Ruse.

 

Această hotărâre conține o opinie desidentă a Judecătorului Dedov care a fost menționată și în cauza Mozer și anume se referă la controlul efectiv al Federației Ruse asupra Transnistriei.

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Stomatii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă