Dogotar v. Republica Moldova – nr. 12653/15

Hotărârea din 4.9.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 5 § 1

Dreptul la libertate şi la siguranţă

 

Spitalizarea forţată şi arbitrară în spitalul de psihiatrie – încălcare   

 

Pe 28 februarie 2015, reclamantul Mihail Dogotar a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolelor 5 § 1 şi 8 din Convenție, dat fiind detenția sa  arbitrară în spitalul de psihiatrie.

 

În fapt: 

Reclamantul este născut în 1942 și locuiește în Glodeni.

La momentul evenimentelor reclamantul era pensionar şi primea o pensie în sumă echivalentă cu aproximativ 58 de EUR pe lună. Pe 5 mai 2014, Ministrul Muncii, Protecţiei Socialeşi Familiei a organizat o întâlnire cu locuitorii din orașul reclamantului. Reclamantul a fost de asemenea prezent și, după întâlnire, a adresat ministrului o întrebare privind metoda de calcul a pensiei sale. El a susținut că coeficientul folosit pentru calcul a fost greșit și că pensia sa era prea mică. Ministrul i-a răspuns că pensia lui era suficient de mare și a pus sub semnul întrebării, într-un mod ironic, dacă reclamantul chiar înțelegea sensul cuvintelor utilizate în întrebarea sa. Răspunsul l-a înfuriat pe reclamant care l-a înjurat și l-a lovit cu palma peste faţă pe ministru.

În aceeași zi, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului, care era acuzat de huliganism.

Pe 12 mai 2014, procurorul responsabil a dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a reclamantului pentru a determina dacă acesta era apt să pledeze în procesul penal.

Pe 29 mai 2014, o comisie medico-legală psihiatrică au presupus că reclamantul ar putea suferi fie de demență, fie de amnezie și au recomandat efectuarea expertizei psihiatrice legale în staţionar pentru a stabili diagnosticul.

Pe 2 iulie 2014, la cererea procurorului, Judecătoria Glodeni a dispus efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice a reclamantului în staţionar.

Reclamantul a contestat decizia, dar fără succes. Recursul său și recursul în anulare au fost respinse de către Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție pe 28 august și respectiv 15 octombrie 2014.

Pe 18 septembrie 2014, reclamantul a fost reţinut de către ofițerii de poliție și dus la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău, unde I s-a cerut să semneze mai multe documente tipărite în prealabil, în sensul că acesta își dădea consimțământul oficial la spitalizare și tratament. Reclamantul le-a semnat, dar a scris pe unul dintre acestea că nu acceptă să fie supus unui examen psihiatric (nu sunt de acord cu expertiza).

Pe 20 septembrie 2014, reclamantul a fost vizitat de fiul său în spital. După vizită, fiul a angajat un avocat care a demarat acţiuni pentru a-l elibera pe reclamant.

Pe 24 septembrie 2014, la îndrumarea avocatului, reclamantul a scris administraţiei spitalului o scrisoare, în care afirma că pe 18 septembrie 2014 a fost spitalizat împotriva voinței sale și că, dacă semnase ceva, declară că îşi retrage semnătura.

Pe 25 septembrie 2014, reclamantul a fost eliberat din spital. Din înregistrarea video pusă la dispoziţie de către reprezentantul reclamantului rezultă că ușa din spitalul în care a fost deținut reclamantul era închisă și că se putea intra sau ieși numai cu aprobarea personalului medical.

Pe 30 septembrie 2014, procurorul responsabil de caz a înaintat demers la Judecătoria Glodeni solicitând aplicarea măsurii de arest al reclamantului pentru un termen de 30 de zile.

Pe 4 noiembrie 2014, Judecătoria Glodeni a respins demersul procurorului și a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament inuman și degradant ca urmare a spitalizării sale forțate.

Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 26 decembrie 2017, reclamantul a fost recunoscut vinovat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 4000 de lei MDL, echivalentul a aproximativ 180 de EUR.

 

Guvernul a susținut în faţa Curţii că internarea reclamantului a fost efectuată în baza ordonanţei judecătoreşti din 2 iulie 2014 și că a fost necesară pentru a determina dacă acesta era adecvat să răspundă pentru faptele sale. De asemenea, Guvernul a susținut că spitalizarea reclamantului nu a constituit o privare de libertate pentru că acesta și-a dat acordul prin semnarea formularelor de consimțământ ale spitalului. Reclamantul și-a exprimat dorința de a părăsi spitalul doar la 24 septembrie 2014 fiind eliberat a doua zi.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie:

Curtea a notat că reclamantul nu doar a contestat hotărârea judecătorească din 2 iulie 2014, atât în fața Curții de Apel, cât și a Curții Supreme de Justiție, dar și a indicat în mod clar dezacordul său față de măsura care i-a fost impusă în așa-numitele formulare de consimțământ. Pe 24 septembrie 2014 reclamantul şi-a reiterat lipsa consimțământului său, dar numai după intervenția avocatului, la 25 septembrie 2014, a fost eliberat.

Curtea a reamintit că articolul 5 § 1 din Convenție conține o listă exhaustivă a motivelor admise de privațiune de libertate prevăzute la literele (a) - (f) şi că nicio privare de libertate nu va fi legală decât dacă se încadrează în unul din aceste motive.

Curtea a reiterat faptul că o persoană nu poate fi considerată a fi „alienată" în sensul articolului 5 § 1 din Convenție și să fie privată de libertate, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite următoarele 3 condiții minime: să se dovedească în mod credibil că are tulburări mentale; tulburarea mentală trebuie să fie de o aşa natură sau grad care să justifice detenţia obligatorie; şi că validitatea continuării detenţiei să depindă de persistența unei astfel de tulburări (vezi Luberti c. Italia, hotărârea din 23 februarie 1984, § 27, seria A nr. 75).

Curtea a conchis că din faptele prezentului caz reiese că niciuna dintre condițiile de mai sus nu a fost îndeplinită. Ordonanța judecătorească din 2 iulie 2014 viza exclusiv stabilirea faptului dacă reclamantul a fost apt să pledeze în cadrul unei proceduri penale și nu pentru a-l proteja pe el sau pe alții. Astfel, Curtea a considerat că detenția reclamantului din perioada 18-25 septembrie 2014 nu se încadrează în baza articolului 5 § 1 litera (e) din Convenţie și deci era arbitrară.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

 

Având în vedere faptele din speță, observațiile părților și constatările sale în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a considerat că a examinat principalele întrebări juridice invocate în prezenta cerere și nu este necesar să se pronunțe separat cu privire plângerea în temeiul articolului 8.

 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 6000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1680 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Dogotar v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă