Miron v. Republica Moldova – nr. 74497/13

Hotărârea din 4.9.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

 

Articolul 5 § 1

Dreptul la libertate şi la siguranţă

 

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

 

Condițiile inumane și degradante în Penitenciar, detenţia preventivă care excede 12 luni şi lipsa unui remediu efectiv la nivel național – încălcare

 

Pe 7 noiembrie 2013, reclamantul Alexandru Miron a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolelor 3, 5 § 1, §§ 3 şi 4, şi art. 13 din Convenție, date fiind detenţia în condiții inumane și degradante, deţinerea în arest preventiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni şi lipsa unui remediu efectiv cu privire la plângerile sale în temeiul articolului 3.

 

În fapt:

Reclamantul este născut în anul 1975 și este deţinut în Penitenciarul din Chişinău.

A. Arestarea și detenția reclamantului.

Pe 24 august 2011, reclamantul a fost reţinut de poliție fiind acuzat de omor și deținere neautorizată a unei arme de foc. Pe 28 august 2011 Judecătoria Centru mun. Chişinău a emis mandat de arest în privinţa reclamantului, detenția acestuia fiind ulterior prelungită la fiecare 30 de zile până la data de 21 ianuarie 2012 invocându-se gravitatea acuzațiilor aduse lui, că acesta s-ar putea eschiva, ar putea recidiva și ar putea influenţa mersul anchetei. Reclamantul nu a contestat aceste decizii.

Pe 17 ianuarie 2012, cauza penală a fost transmisă în judecată şi detenția reclamantului era prelungită de către instanță la fiecare trei luni, constatând că motivele care justificau detenţia lui inițială rămăseseră valabile.

În recursurile sale împotriva deciziilor instanţei din 12 aprilie, 10 iunie și 10 iulie 2013, reclamantul s-a plâns, inter alia, de durata detenției sale care, în opinia lui, nu mai era justificată. Reclamantul a susținut că arestul preventiv dispus în privinţa sa a depășit deja termenul de 12 luni prevăzut la articolul 186 alineatul (8) din Codul de procedură penală și că instanțele nu au invocat nicio circumstanță excepțională care să justifice o astfel de perioadă lungă de detenție, în timp ce gravitatea acuzațiilor nu ar putea, în sine, să constituie un temei suficient pentru extinderea privării sale de libertate.

Prin deciziile din 23 aprilie, 20 iunie și 25 iulie 2013, Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile reclamantului.

Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 17 septembrie 2014, reclamantul a fost recunoscut vinovat fiind condamnat la 23 de ani de închisoare.

B. Condiţiile de detenţie.

Pe 28 septembrie 2011, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău unde a fost deținut până la 4 decembrie 2014. Potrivit reclamantului, el fusese deţinut în celule cu iluminare slabă, pereți jilavi și câte 6 deținuți într-un spaţiu de 6 metri pătrați. Din cauza supraaglomerării, reclamantul a invocat că a trebuit să împartă patul cu un alt deținut cu care se rânduiau la somn. În timpul detenției, reclamantul a susţinut că nu primise aşternut de pat sau îmbrăcăminte. Anumiți deținuți erau diagnosticați cu tuberculoză sau HIV. Reclamantului i se permiteau plimbări în afara celulei doar o oră pe zi. Fără un sistem de ventilație funcțional, în timpul verii, aerul din celule era de o temperatură şi umeditate înaltă, urât mirositor, ceea ce făcea dificilă respirația. În perioada rece, încălzirea nu era pornită, iar temperatura din celule era extrem de scăzută. Toaleta nu era separată de restul celulei. Spălătoria închisorii nu era funcţională și reclamantul nu putea să-și spele hainele.

Pe 18 aprilie 2014 avocatul reclamantului s-a plâns la Procuratura Generală cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului în Penitenciarul nr. 13. Prin răspunsul din 15 mai 2014, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a negat cele invocate în plângere de către reclamant, în special, supraaglomerarea din celulă, că sunt deținuți infectați cu TBC, că alimentarea era insuficientă și lipsa de asistență medicală.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

Curtea a reamintit că a constatat în numeroase hotărâri că condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 sunt contrare articolului 3 din Convenție (a se vedea, Hadji v. Moldova, nr 32844/07 și 41378/07, § 20, 14 februarie 2012, Silvestru v. Republica Moldova, 28173/10, 13 ianuarie 2015 și Pisaroglu contra Republicii Moldova, nr.21061 / 11, 3 martie 2015).

Prin urmare, Curtea Europeană a considerat că, în timpul detenţiei în penitenciarul nr. 13 din Chișinău, reclamantul a fost supus unor tratamente de o intensitate care depășeşte nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției. În consecință, Curtea a conchis existenţa unei încălcări a articolului 3 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 şi 3 din Convenţie:

Curtea a reamintit că a examinat o plângere similară în cauza Savca (§§ 43-53) și a constatat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza faptului că legislația pe baza căreia reclamantul a fost deținut nu era suficient de clară și previzibilă în aplicarea sa și, prin urmare, nu îndeplinea cerința „legalităţii". Întrucât nu există motive pentru a ajunge la o concluzie diferită, Curtea a concluzionat că în prezenta cauză a fost încălcat și articolul 5 § 1 din Convenție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu a considerat necesar să examineze separat plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenţie:

Curtea a reiterat că articolul 13 garantează dreptul la un remediu efectiv la nivel național, prin care partea să se plângă cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, indiferent de forma în care acestea ar putea fi asigurate în ordinea juridică internă. Prin urmare, efectul articolului 13 din Convenție este acela de a institui o cale de atac internă pentru a soluționa fondul unei „plângeri" în temeiul Convenției și de a acorda despăgubiri adecvate.

Curtea a reiterat că a examinat cu mai multe ocazii problema remediilor naţionale, în ceea ce privește condițiile precare de detenție în Moldova și a concluzionat de fiecare dată că măsurile corective propuse de Guvern (inclusiv cele sugerate în cazul de față) erau ineficiente.

În prezenta cauză, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din motivul lipsei unor căi de atac eficiente în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 3 privind condițiile de detenție în Republica Moldova.

 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 10000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolelor 3, 5 § 1  şi 13 din Convenție (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Miron v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă