Mangîr şi alţii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă– nr. 50157/06

Hotărârea din 17.7.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

 

Articolul 5 § 1

Dreptul la libertate și la siguranță

 

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

 

Detenţia ilegală dispusă de către instanţele din autoproclamata Republica Moldovenească Nistreană şi condiţiile inumane de detenţie existente în izolatorul din „RMN” – încălcare

 

Pe 1 decembrie 2006, reclamanţii Ștefan Mangîr (a.n. 1967), Vitalie Vasiliev (a.n. 1978), Igor Dațco (a.n. 1976), Constantin Condrea (a.n. 1979) și Alexandru Pohila (a.n. 1964), care activează în calitate de ofițeri de poliție au invocat în fața Curții încălcarea articolelor 3 şi 5 § 1 din Convenție, dată fiind detenția lor ilegală şi condițiile de detenție.

 

În fapt:

A. Arestul reclamanţilor și pretinsele rele-tratamente

Pe 14 iunie 2006, ofițerii de poliţie Mangîr, Vasiliev și Condrea, care efectuau o urmărire penală în Tiraspol, au fost arestați de serviciul secret al autoproclamatei „Republica Moldovenească Nistreană" (RMN). În timpul arestării lor au reușit să sune la secția de poliție din Bender.

Ceilalți doi reclamanţi (ofițerii Dațco și Pohila) s-au deplasat la Tiraspol pentru a clarifica motivele arestării colegilor lor, dar când au ajuns, au fost și ei arestați.

Reclamanţii au fost plasați în arest în Centrul de detenție din Tiraspol.

Pe 17 iunie 2006 ofițerii Pohila, Dațco și Vasiliev au fost eliberați fără a li se înainta acuzații și fără nicio explicație privind motivul arestării lor.

Pe 18 iunie 2006, din spusele reclamanţilor, ofițerul Mangîr a fost bătut și i s-a injectat o substanță necunoscută, ceea ce l-a făcut inconștient timp de patru zile. După eliberare, ofițerul Mangîr a fost internat în spitalul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, unde a fost diagnosticat, inter alia, cu contuzie.

Pe 20 iunie 2006, Judecătoria Tiraspol a emis un mandat de arest pe numele ofițerului Mangîr pentru un termen de 30 de zile. Pe 23 iunie 2006, autoritățile „RMN" i-au eliberat pe Mangîr și Condrea. Șeful serviciului secret „RMN" a declarat într-un interviu că ofițerii au fost eliberați după ce autoritățile ruse „au dat asigurări" că autoritățile moldovenești nu ar „răpi persoane" în „RMN".

În mass-media din „RMN" reclamanții erau acuzați că sunt membri ai „escadroanelor negre" create în scopul răpirii politicienilor și a altor persoane care provoacă neplăceri autorităților moldovene.

Potrivit reclamanților, în timpul detenției lor fusese interogaţi de serviciul secret „RMN" şi erau forțați să declare că la Tiraspol au încercat să răpească politicienii „RMN".

Reclamanţii pretind că ofițerii Pohila, Dațco și Vasiliev au fost bătuți pe tălpile picioarelor lor și au fost amenințați cu uciderea membrilor familiilor lor, precum și cu transferarea lor în celulele ocupate de criminali periculoşi, unde ar fi fost supuşi relelor tratamente sau chiar omorâţi.

Reclamanţii susţin că ofițerul Condrea a fost supus, așa-numitei „spânzurarea palestiniană" timp de aproape 7 ore, fiind dus inconştient în celulă după aceea.

 

B. Condiţiile de detenţie ale reclamanţilor

Reclamanții au descris condițiile de detenție în Centrul de detenție de la Tiraspol, susţinând că celulele în care fuseseră ținuţi erau în subsol, nu aveau acces la lumina naturală, lipsea ventilația și din cauza supraaglomerării era dificil să respire.

Ofițerul Condrea a invocat că a fost deţinut în aceeași celulă ca şi Ilie Ilașcu. În timpul detenției, reclamanţii nu au avut acces la un duș, nu puteau primi colete de la rudele lor, nu aveau lenjerie de pat și nu li se permitea să fie examinaţi de medici.

 

C. Acțiunile întreprinse de autoritățile moldovene

După eliberarea reclamanților, autoritățile moldovene au inițiat două acţiuni penale privind detenția lor ilegală și presupusa lor supunere la rele-tratamente în timpul detenției. Totuşi, câțiva ani mai târziu, ancheta a fost încetată.

Reclamanţii au fost supuși, de asemenea, examinării medicale, care nu au concluzionat asupra urmelor de violență pe corpul lor. Doar în privinţa reclamantului Stefan Mangîr, a fost constatat că suferise contuzie.

 

În drept:

Curtea a observat că principiile generale referitoare la problema de jurisdicție prevăzută de articolul 1 din Convenție cu privire la acțiunile din stânga Nistrului au fost stabilite anterior în cauzele Ilașcu ș.a., Catan ș.a., Mozer v. Moldova, în care s-a menționat faptul că Republica Moldova nu deține controlul efectiv în regiunea transnistreană. Republica Moldova este teritoriul în care persoanele din acesta se află sub jurisdicția sa. Totuși, obligația de a le asigura tuturor persoanelor din jurisdicția sa drepturile și libertățile stabilite în Convenție se limita la luarea măsurilor diplomatice, economice, judiciare și de altă natură și în conformitate cu dreptul internațional.

Obligațiile Moldovei în baza articolului 1 din Convenție erau considerate obligații pozitive. Astfel, Curtea nu a identificat vreun motiv pentru care să distingă prezenta cauză de cauzele menționate anterior. Mai mult, Curtea a observat deja în cauza Ilașcu ș. a. faptul că Federația Rusă a contribuit atât militar cât și politic la crearea regimului separatist în Transnistria în anii 1991-1992.

Prin urmare, această cauză conduce la concluzia existenței jurisdicției Federației Ruse, în conformitate cu articolul 1 din Convenție.

 

Cu privire la încălcarea articolului 5 §§ 1, 3 şi 4 din Convenţie:

Curtea a reiterat că este bine stabilit în jurisprudenţa articolului 5 § 1 faptul că privarea de libertate nu se bazează doar pe excepțiile enumerate în sub-paragrafele (a)-(f). Ea trebuie să fie și „legală”. În cazul în care se pune problema „legalității” detenției, inclusiv cea a respectării „procedurii prevăzute de lege”, Convenția se referă, în esență, la dreptul național și stabilește obligația respectării normelor de drept material și procedural din dreptul intern. În principiu, este necesar ca orice arest sau detenție să aibă un temei juridic în dreptul naţional. Convenția are în vedere și calitatea legii, cerând conformitatea cu principiul preeminenței dreptului, un concept inerent tuturor articolelor Convenției.

Curtea a reiterat că, în cauza Mozer, acesta a considerat că sistemul judiciar al „RMN” nu era un sistem care să reflecte o tradiție juridică compatibilă cu Convenția. Din acest motiv, ea a subliniat că instanțele din „RMN”, ca oricare autoritate a „RMN” nu puteau dispune arestarea sau detenția „legală” a reclamantului, în sensul articolului 5 § 1 al Convenției.

În lipsa unor informații noi și pertinente care să dovedească contrariul, Curtea a considerat că concluzia la care s-a ajuns în cauza Mozer este valabilă și în cazul de față.

Curtea a examinat dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura drepturile reclamanților în baza articolului 5 § 1 din Convenție. Astfel, Curtea a notat că autoritățile moldovenești au depus eforturi pentru asigurarea drepturilor reclamanților, în special, fiind inițiată o urmărire penală privind detenția reclamanților de către autoritățile „RMN".

Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamanți și, prin urmare, a conchis nu a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție de către acest stat. Din aceleași motive, Curtea a constatat că Republica Moldova nu a încălcat articolul 5 §§ 3 și 4 din Convenție.

 

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenţie:

Curtea a reiterat că statul trebuie să se asigure că persoana este deţinută în condiţii compatibile cu respectul datorat demnității umane, că modul şi metoda de executare a măsurii de privare de libertate nu supun deţinutul la suferinţe care depăşesc nivelul inevitabil şi inerent detenţiei, având în vedere condițiile efective din penitenciar, şi că sănătatea şi bunăstarea lui sunt protejate în mod corespunzător.

Curtea a reţinut că statele reclamate nu au comentat condiţiile de detenţie ale reclamanţilor. Totodată, condiţiile inumane de detenţie din penitenciarele din „RMN” au fost stabilite în cauza Mozer, fiind constatată încălcarea art. 3 din Convenţie. Astfel, în baza celor deja constatate şi în lipsa dovezilor de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciare, Curtea a stabilit că condiţiile de detenţie ale reclamanţilor au reprezentat un tratament inuman şi degradant, în sensul art. 3 din Convenţie.

Cu privire la plângerea reclamantului Mangîr privind maltratarea în timpul detenției sale, Curtea a notat că având în vedere dovezile medicale potrivit cărora reclamantul suferise o contuzie la cap și a lipsei unei explicații plauzibile cu privire la modul în care a fost cauzat prejudiciul, Curtea a constatat că reclamantul fusese supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție.

Pentru aceleași raționamente ca cele prezentate în legătură cu plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a constatat că Republica Moldova nu a încălcat articolul 3 din Convenție şi că încălcarea este imputată Federației Ruse.

 

Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenţie:

Curtea a reiterat faptul că articolul 13 din Convenție garantează disponibilitatea la nivel național a unui remediu, prin care persoanele se pot plânge de încălcarea drepturilor și libertăților protejate de Convenție. Totuşi, un astfel de remediu este necesar numai pentru plângerile care pot fi considerate ca fiind „fundamentate" în baza Convenției.

În cauza de faţă, Curtea a concluzionat că reclamanții nu au avut o cale de atac efectivă cu privire la plângerile lor în temeiul articolului 3 din Convenție. Astfel, Curtea a trebuit să decidă dacă încălcarea articolului 13 poate fi atribuită oricărui stat pârât.

În ceea ce privește responsabilitatea Moldovei, Curtea a reamintit că a constatat că „remediile" pe care Moldova trebuie să le ofere reclamanţilor constau în mecanisme care să le permită să informeze autoritățile moldovenești cu privire la situația lor și să fie informaţi asupra diferitelor acțiuni legale și diplomatice adoptate de către autorități.

Referitor la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a notat că din aceleași motive ca cele date în baza articolului 5 § 1 din Convenție și în absența oricărei observații din partea guvernului rus cu privire la eventualele căi de atac disponibile pentru reclamanți, Curtea a concluzionat că Federația Rusă a încălcat articolul 13 din Convenție, coroborat cu articolul 3.

Curtea a reținut, în unanimitate, că drepturile reclamanţilor garantate de articolul 3, articolul 5 § § 1, 3 şi 4 şi articolul 13 coroborat cu art. 3 din Convenţie nu au fost încălcate de către Republica Moldova.

Curtea a reținut, cu o majoritate de 6 la 1, că drepturile reclamanţilor garantate de articolul 3, articolul 5 § § 1, 3 şi 4 şi articolului 13 coroborat cu art. 3 din Convenţie au fost încălcate de către Federaţia Rusă.

 

Curtea le-a acordat cu titlu de prejudiciu moral reclamanţilor: Ștefan Mangîr - 25000 EUR, Constantin Condrea - 20000 EUR, Vitalie Vasiliev - 15000 EUR, Igor Dațco -15000 EUR, respectiv Alexandru Pohila - 15000 EUR.

Curtea le-a acordat reclamanţilor suma de 3000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie:

nicio încălcare a articolelor 3, 5 § § 1, 3, 4 şi a articolului 13 în coroborare cu art. 3 din Convenţie de către Republica Moldova (unanimitate); 

încălcarea articolelor 3, 5 § § 1, 3, 4 şi a articolului 13 în coroborare cu art. 3 din Convenţie de către Federaţia Rusă (cu o majoritate de 6 la 1).

                     

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Mangîr şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă