Botnari v. Republica Moldova – nr. 74441/14

Hotărârea din 5.6.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

 

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

 

Omisiunea administraţiei din Penitenciar de a asigura asistenţa medicală necesară deţinutei incurabil bolnave şi condiţiile inumane de detenţie – încălcare

 

Pe 20 noiembrie 2014, reclamanta Viorica Botnari a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolelor 3 şi 13 din Convenție, dat fiind detenţia în condiții inumane și degradante, şi că nu i s-a acordat asistenţa medicală adecvată. De asemenea, reclamanta s-a plâns privind lipsa unui remediu efectiv cu privire la plângerile sale în temeiul articolului 3.

 

În fapt:

Reclamanta este născută în anul 1972 și este deţinută în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.

A. Arestarea reclamantei și condițiile de detenție.

Pe 17 martie 2010, reclamanta a fost reţinută de poliție fiind acuzată de fraudă și fals în documentele oficiale. Reclamanta a fost plasată în izolatorul Direcţiei pentru Combaterea Crimei Organizateşi Corupţiei (în continuare „DCCOC"). Potrivit reclamantei, ea a fost deținută într-o celulă din subsol, în condiții precare.

Reclamanta a declarat că ulterior a fost transferată în Penitenciarul nr. 13, unde fusese deținută într-o celulă cu alte 16 persoane fiind supusă fumatului pasiv, că nu i s-a oferit lenjerie de pat, că celula era infestată cu paraziţi şi că mâncarea era de o calitate rea.

Potrivit Guvernului, pe 29 martie 2010 reclamanta fusese transferată din izolatorul DCCOC la Penitenciarul nr. 13. Pe 30 martie 2011 măsura preventivă a reclamantei fusese schimbată din arest preventiv în arest la domiciliu. Pe 26 ianuarie 2012, după ce a fost anunţată în căutare, reclamanta a fost, din nou, reţinută și plasată în detenție în Penitenciarul nr. 13. Pe 19 septembrie 2012 măsura preventivă a reclamantei fusese schimbată din arest preventiv în arest la domiciliu. Pe 5 iunie 2013, reclamanta a fost, din nou, plasată în detenție în Penitenciarul nr. 13. Prin sentinţa Judecătoriei Centru din 10 iunie 2013 reclamanta a fost recunoscută vinovată, fiind condamnată la 13 ani și 6 luni de închisoare. Cauza era pendinte la Curtea de Apel Chișinău la momentul depunerii observațiilor de către părţi.

B. Starea sănătăţii reclamantei în timpul detenției și asistenţa medicală acordată acesteia.

Pe 26 februarie 2003, reclamanta fusese diagnosticată cu limfom non-Hodgkin, care este un tip de cancer de sânge. Această boală i-a afectat splina, măduva osoasă și ganglionii limfatici, de asemenea, reclamanta fusese diagnosticată cu hepatită cronică.

Potrivit reclamantei, când era deținută în izolatorul DCCOC, tratamentul medical i-a fost întrerupt, iar administrația DCCOC refuzase să o transfere într-un spital. După ce reclamanta a fost transferată la Penitenciarul nr. 13 nu i s-a oferit asistența medicală necesară şi în detenţie starea ei de sănătate s-a înrăutăţit. În ambele instituții unde a fost deţinută nu exista un specialist în oncologie, nefiindu-i disponibilă chimioterapia. Reclamanta a efectuat ultima sa sesiune de chimioterapie într-un spital specializat în aprilie 2013, în timp ce se afla în arest la domiciliu.

La cererea depusă de către avocat în decembrie 2013, cu privire la îngrijirea medicală a reclamantei în timpul detenției, administraţia Penitenciarului a răspuns la 14 februarie 2014 indicând că aceasta a fost înregistrată ca pacient cu diagnoză oncologică începând cu 5 iunie 2013 și că i-a fost administrat tratament în conformitate cu diagnosticul stabilit.

Potrivit celor două extrase din dosarul medical al reclamantei din 26 iunie 2014 și 9 iulie 2015, semnate de către șef și şeful-adjunct al Unității medicale din Penitenciarul nr. 13, reclamanta avea nevoie de un tratament medical specific de la Institutul de Oncologie, iar starea sa de sănătate era calificată ca fiind de gravitate medie.

Guvernul a susținut că, în perioada de la 24 aprilie 2010 până la 9 iulie 2012, reclamanta a refuzat în repetate rânduri să fie internată în spitalul din Penitenciarul nr. 16, sau în secția medicală din Penitenciarul nr. 13. În două situaţii, reclamanta refuzase un tratament spitalizat la Institutul de Oncologie. Reclamanta a fost examinată de mai multe ori de un terapeut și de un medic hematolog primind un tratament medical. În fiecare an, administraţia Penitenciarului încheia un contract de servicii în valoare de 35.000 lei moldovenești (aproximativ 1.555 EUR) cu Institutul de Oncologie. Corespunzător, era disponibil tratamentul specific, cum ar fi chimioterapia și radioterapia.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție

Curtea a notat că cererea a fost depusă la 20 noiembrie 2014 şi că nu sunt circumstanțe care să sugereze că reclamanta a fost împiedicată de către autorități să depună plângere înainte de această dată, în privința detenţiei sale în izolatorul DCCOC în perioada de la 17.3.2010 – 29.3.2010 și perioadele de detenție în Penitenciarul nr. 13 (29.3.2010 - 30.3.2011 și 26.1.2012 - 19.9.2012). Curtea a considerat că numai plângerea privind ultima perioadă de detenție în Penitenciarul nr. 13, din 5 iunie 2013 până la moment, a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de articolul 35 din Convenție. Referitor la celelalte perioade cererea reclamantei fiind declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

i. Condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău

Curtea a reiterat faptul că statul trebuie să asigure că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că executarea măsurii (pedepsei) nu o supune la suferințe sau greutăți cu o intensitate care depășesc nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției și că, având în vedere necesităţile în detenție, sănătatea și bunăstarea sa sunt garantate în mod adecvat.

Curtea a menţionat că lipsa de spațiu într-o celulă din penitenciar este analizată ca un factor pentru a stabili dacă condițiile de detenție descrise sunt „degradante" în sensul articolului 3 și dacă acestea pot stabili încălcări, singure sau luate împreună cu alte neajunsuri.

În prezenta cauză, Curtea a notat că supraaglomerarea a fost confirmată de datele oferite de Guvern privind suprafaţa celulelor și ocuparea acestora, de Centrul pentru Drepturile Omului și CPT.

În plus, calitatea slabă a alimentelor, după cum a constatat Centrul pentru Drepturile Omului în rapoartele sale, și fumatul pasiv la care fusese expusă reclamanta, a mărit și mai mult suferința acesteia, care a depășit nivelul inevitabil al dificultăților inerente detenției. În absența oricăror dovezi din partea Guvernului că în ultimii ani au avut loc îmbunătăţiri considerabile în Penitenciarul nr. 13, Curtea a considerat că nu există motive să se îndepărteze de la concluziile din hotărârile sale precedente (a se vedea Pisaroglu v. Republica Moldova, nr. 21061/11, § 18, 3 martie 2015, Cristioglo v. Republica Moldova, nr. 24163/11, § 23, 26 aprilie 2016, și Valentin Baștovoi v. Republica Moldova).

Prin urmare, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție ale reclamantei.

ii. Acordarea asistenţei medicale

Curtea a reiterat că, deși articolul 3 din Convenție nu poate fi interpretat ca instituind o obligație generală de a elibera deținuții din motive de sănătate, ea impune Statului obligația de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de libertate, de exemplu, oferindu-le asistența medicală necesară.

Curtea a reţinut că autoritățile cunoşteau că reclamanta era diagnosticată cu o boală gravă și că îi era prescris un tratament medical specific în cadrul Institutului de Oncologie. Curtea a notat că, deși reclamanta refuzase tratamentul spitalizat în perioadele anterioare de detenție, nu există nicio dovadă a unui refuz după ultima sa plasare în Penitenciarul nr. 13, la 5 iunie 2013.

Curtea a concluzionat că din motivul netransferării reclamantei la Institutul de Oncologie, reclamanta nu a primit tratamentul medical prescris, despre care administrația Penitenciarului cunoştea.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că refuzul acordării asistenţei medicale adecvate reclamantei a constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 13 în coroborare cu articolul 3

Curtea a reiterat că articolul 13 garantează dreptul la un remediu efectiv la nivel național, prin care partea să se plângă cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție. Prin urmare, deși statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul în care acestea respectă obligațiile care le revin în temeiul acestei dispoziții, trebuie să existe o cale de atac internă care să permită autorității naționale competente să examineze plângerea cu privire la încălcarea prevederilor Convenției și să acorde o consolare.

În prezenta cauză, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din motivul lipsei unor căi de atac eficiente în ceea ce privește plângerile privind condițiile de detenție în Republica Moldova.

 

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 10000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolului 3  şi a articolului 13 în coroborare cu articolul 3 din Convenție (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Botnari v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă