Pocasovschi și Mihăilă v. Republica Moldova – nr. 1089/09 

Hotărârea din 29.5.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

 

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

 

Condițiile inumane de detenție și lipsa unui remediu efectiv care ar permite îmbunătăţirea acestor condiţii –încălcare

 

Pe 19 decembrie 2008, reclamanții Ruslan Pocasovschi și Ion Mihăilă au sesizat Curtea, invocând încălcarea articolelor 3, 6 § 1 şi 13 (coroborat cu articolele 3 și 6 § 1) din Convenție, date fiind condițiile inumane de detenție, durata excesivă a procedurilor civile în care au solicitat despăgubiri și lipsa unui remediu efectiv în ceea ce privește aceste plângeri.

 

În fapt:

Reclamanții Ruslan Pocasovschi și Ion Mihăilă sunt născuţi în 1975 și respectiv 1976 și locuiesc în Cahul și Cetireni.

1. Condițiile de detenție ale reclamanților.

Reclamanții au fost condamnați de instanțele judecătorești din Moldova și, la data evenimentelor, executau pedeapsa în Penitenciarul nr. 8 situat în orașul Tighina (Bender), în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Orașul este situat în zona de securitate aflată sub controlul pacificatorilor din Moldova, Rusiei și auto-proclamatei „Republica Moldovenească Nistreană" (RMN). Penitenciarul nr. 8 se află sub controlul exclusiv al autorităților Republicii Moldova. În octombrie 2003, 236 de persoane erau deținute acolo, unii dintre aceștia, precum reclamanții, erau bolnavi de tuberculoză.

Pe 23 septembrie 2002, administrația publică locală din Bender, care este subordonată autorităților „RMN", a deconectat Penitenciarul nr. 8 de la sursele de energie electrică, apă și agent termic. Drept urmare, deținuții au fost lipsiţi de condițiile de igienă de bază, iar hrana primită nu respecta standardele minime de calitate.

Autoritățile din Penitenciar au informat Ministerul Justiției, Președinția, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Crucea Roșie și Consiliul Europei, precum și organizațiile naţionale pentru drepturile omului, în vederea obținerii asistenței în rezolvarea problemei privind deconectarea de la rețeaua de utilități a orașului.

Pe 12 august 2003, Procuratura din Bender (care face parte din autoritățile oficiale moldovenești) a informat Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului în Moldova că urmare a presiunii exercitate de OSCE, pe 23 februarie 2003 autoritățile din Bender au reconectat penitenciarul la sistemele de alimentare cu energie electrică și apă (în continuare - utilităţi). Pe 10 iulie 2003, ultimii din cei bolnavi de tuberculoză au fost transferați în spitalul închisorii Pruncul, situat în Moldova. Potrivit șefului Penitenciarului nr. 8, aproximativ 236 de deținuți sănătoși, şi reclamanții, au rămas în penitenciar după acea dată. Cu toate acestea, pe 10 iulie 2003, autoritățile locale, iarăşi, au deconectat Penitenciarul nr. 8 de la sistemele de alimentare cu energie electrică și apă, fără niciun avertisment. Autoritățile „RMN" au insistat ca penitenciarul să fie închis.

Pe 15 septembrie 2004, domnul Pocasovschi (primul reclamant) a fost transferat într-o altă închisoare, ulterior, pe 14 aprilie 2005 fiind eliberat condiţionat. Domnul Mihăilă (cel de-al doilea reclamant) a fost transferat într-o altă închisoare pe 1 martie 2004 fiind eliberat condiționat la 28 martie 2005. 

B.   Procedurile penale împotriva persoanelor responsabile pentru deconectarea Penitenciarului nr. 8 de la sistemele de utilități.

Pe 21 iulie 2003, reprezentanții reclamanților au solicitat Procuraturii Generale din Moldova să inițieze proceduri penale împotriva responsabililor pentru deconectarea Penitenciarului nr. 8 de la sistemele de utilități. Pe 12 august 2003, Procuratura din Bender a răspuns, în termeni generali, descriind situația dificilă cu privire la Penitenciarul nr. 8 și negocierile fără succes cu autoritățile locale.

Pe 29 august 2003 Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (în continuare – CpDOM) a solicitat Judecătoriei Bender (care face parte din sistemul judecătoresc al Republicii Moldova) obligarea Procuraturii să remedieze încălcările drepturilor omului care au loc în Penitenciarul nr. 8.

Pe 31 octombrie 2003, Judecătoria Bender a ordonat Procuraturii să inițieze proceduri penale împotriva celor responsabili pentru deconectarea Penitenciarului nr. 8 de la sistemele de utilități, decizie menţinută de Curtea de Apel Bender la 18 decembrie 2003.

Potrivit Guvernului Republicii Moldova, pe 18 noiembrie 2003, Procuratura Bender a contactat autoritățile „RMN" cu privire la iniţierea urmăririi penale a persoanelor responsabile pentru deconectarea Penitenciarului nr. 8 de la utilități. Pe 20 decembrie 2003, Procuratura „RMN" a refuzat să deschidă o anchetă penală motivând că nu a fost săvârșită nicio infracțiune.

Pe 19 ianuarie 2004, rudele a doi deținuți au sesizat CpDOM cu privire la condițiile inumane de detenție din Penitenciarul nr. 8. Scrisoarea fiind transmisă Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Președintelui Republicii Moldova și Procuraturii Generale, împreună cu solicitarea de a lua toate măsurile necesare pentru îmbunătățirea imediată a condițiilor de detenție.

Pe 1 martie 2004, CpDOM a solicitat Procuraturii din Bender informarea despre acțiunile întreprinse în urma deciziilor judecătoreşti supra menţionate. În răspunsul Procuraturii Bender din 12 martie 2004 s-a comunicat că materialul se afla la Procuratura Generală, care se ocupa de acest caz.

Pe 15 martie 2004, Ministerul Justiției a informat CpDOM că statul depune eforturile necesare pentru a asigura condiții acceptabile de detenție în Penitenciarul nr. 8 și că, la acel moment, condițiile de detenție în acea închisoare nu erau diferite faţă de alte închisori din Republica Moldova.

Pe 20 aprilie 2004, Procuratura Generală a informat CpDOM că a contestat deciziile din 31 octombrie 2003 și 18 decembrie 2003 la Curtea Supremă de Justiție. Pe 3 august 2004, Curtea Supremă de Justiție a menţinut în vigoare deciziile.

Pe 1 iunie 2009, CpDOM a solicitat Procuraturii Generale informarea despre acțiunile întreprinse ulterior deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 august 2004. Pe 14 iulie 2009, Procuratura Bender a răspuns că acțiunile autorităților „RMN" nu au putut fi investigate de către autoritățile moldovene atâta timp cât acele autorități controlează de facto teritoriul „RMN". 

C.   Acțiunea civilă depusă de către reclamanți.

Pe 15 martie 2004, în numele a 141 de deținuți aflați în Penitenciarul nr. 8, inclusiv reclamanții, CpDOM a intentat o acțiune civilă împotriva Ministerului Justiției, solicitând constatarea încălcării drepturilor garantate de articolul 3 din Convenție. CpDOM a solicitat, de asemenea, îmbunătățirea condițiilor de detenție și plata despăgubirilor în valoare de 15.000 de lei (aproximativ 1.000 euro în acea perioadă) pentru fiecare deținut.

Pe parcursul examinării cauzei, la 6 martie 2008 CpDOM a depus o cerere de concretizare solicitând atragerea Guvernului rus în calitate de pârât, deoarece deținea controlul de facto asupra teritoriului „RMN". Acesta a pretins 10.000 EUR, respectiv 7.000 EUR pentru încălcarea drepturilor reclamanților.

După mai multe cereri de strămutare, de declinare a competenţei, de abţinere a examinării etc., pe 30 decembrie 2008, Judecătoria Anenii-Noi a emis hotărârea, prin care a admis parţial cererile reclamanților, acordând fiecăruia daune în mărime de 200 de euro din contul Ministerului Finanțelor din Moldova și 500 de euro din contul Ministerului de Finanțe al Rusiei.

Curtea de Apel Bender prin decizia din 30 iunie 2009 a anulat parţial hotărârea. Instanţa a constatat că, în urma deconectării de la utilități, administrația penitenciarului nu mai putea să ofere alimentaţia sau tratamentul medical necesar pentru bolnavii de tuberculoză, de o calitate adecvată; nu aveau acces la dușuri, era o situație precară în ceea ce privește igiena personală și aveau doar două ore de electricitate pe zi, asigurată de un generator de putere redusă. Plângerile adresate autorităților de stat nu au condus la o îmbunătățire a condițiilor de detenție decât după mult timp, așa cum s-a stabilit în 2008. Instanța a recunoscut încălcarea dreptului reclamanților de a nu fi deţinuţi în condiții inumane și a majorat cuantumul prejudiciului pentru fiecare la 20.000 MDL (1.266 euro la acel moment). De asemenea, instanţa a constatat că Federația Rusă nu putea fi pârât în instanțele judecătorești din Republica Moldova decât dacă accepta în mod expres acest lucru, ceea ce nu a fost în speță.

Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 27 aprilie 2010 a admis parțial recursul reclamantului și a modificat hotărârea instanței inferioare. Instanţa a analizat durata procedurilor civile (între 22 martie 2004 și data adoptării propriei hotărâri la 27 aprilie 2010), complexitatea cauzei, modul în care părțile și instanțele judecătorești au contribuit la durata procedurilor, precum și interesul semnificativ pentru reclamanţi. Instanța a constatat că, în ciuda acțiunilor reprezentanților reclamanților care au contribuit la durata procedurilor (26 dintre 67 luni), totuşi a avut loc încălcarea dreptului de examinare într-un termen rezonabil, acordându-le o compensație suplimentară în mărime de 6.000 MDL (aproximativ 358 EUR la acel moment). În rest, hotărârea instanţei de apel a fost menţinută.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

Curtea a notat că condițiile de detenție în perioada septembrie 2002 - aprilie 2004 au fost considerate de către instanțele naționale ca fiind inumane. Curtea nu avea niciun motiv să devieze de la aprecierea dată de către instanțele naționale privind condițiile de detenție și constată, ca și instanțele respective, că detenția prelungită în condițiile în care accesul la apă, electricitate, hrană, căldură și medicamente este foarte limitat, încalcă prevederile articolului 3 din Convenție.

Curtea a notat că instanțele naționale au acordat reclamanților echivalentul a 1266 euro pentru încălcarea articolului 3 din Convenție. Curtea a considerat că suma acordată de instanțele naționale este considerabil inferioară celei stabilite în general de către Curte, în cazurile în care s-a constatat o încălcare a articolului 3 cu privire la Republica Moldova privind condițiile de detenție, în special în ceea ce privește condițiile deosebit de dure de detenție a reclamanților și perioada relativ lungă în care au fost deținuți în astfel de condiții.

Având în vedere cele expuse, Curtea a concluzionat că reclamanții pot încă să pretindă că sunt victime ale încălcării articolului 3 din Convenție.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 3 de către Republica Moldova în cazul de față.

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Având în vedere materialele cauzei, luând în considerare că Curtea Supremă de Justiție a acordat compensaţie reclamanţilor, precum și complexitatea cauzei, contribuția CpDOM la durata procedurilor, Curtea a considerat că această plângere nu dezvăluie aspecte a încălcării drepturilor și libertăților stabilite în Convenție, motive din care urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată.

Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenție:

Având în vedere faptul că primul reclamant era încă deținut în Penitenciarul nr. 8 la momentul depunerii cererii sale în instanța de judecată națională (15 martie 2004), recursul la care s-a referit Guvernul Republicii Moldova nu a fost unul eficient, deoarece nu a permis o îmbunătățire imediată a condițiilor de detenție ale reclamantului.

Prin urmare, Republica Moldova a încălcat articolul 13, coroborat cu articolul 3 din Convenție, față de primul reclamant.

În ceea ce privește al doilea reclamant, Curtea a notat că acesta a fost transferat din Penitenciarul nr. 8 în alt penitenciar pe 1 martie 2004, înainte de a depune cererea la instanțele naționale (15 martie 2004). Corespunzător, în momentul în care a inițiat acțiunea civilă, nu a putut solicita o îmbunătățire a condițiilor sale de detenție în închisoarea respectivă, dar numai recunoașterea încălcării drepturilor sale și acordarea despăgubirilor. Întrucât legea naţională i-a permis examinarea ambelor capete și că a reușit să obțină hotărâri judecătorești definitive, Curtea a constatat că cel de-al doilea reclamant a dispus de un remediu efectiv.

Prin urmare, Curtea a constatat că Republica Moldova nu a încălcat articolul 13 coroborat cu articolul 3 din Convenție cu privire la cel de-al doilea reclamant.

Cu privire la plângerea reclamanţilor privind omisiunea autorităților moldovene de a investiga în mod eficient acțiunile oficialilor „RMN", care au deconectat Penitenciarul nr. 8 de la utilități, Curtea a concluzionat că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile sale pozitive şi că în acest aspect nu a fost încălcat articolul 13 din Convenţie.

Cu privire la încălcările imputate statului rus:

Curtea a constatat că, în lipsa unui remediu efectiv în Rusia, plângerile împotriva acestui stat trebuiau depuse la Curte în termen de 6 luni de la data presupusei încălcări sau de la data când a încetat încălcarea. Curtea a notat că plângerile împotriva acestui stat pârât au fost depuse în afara termenului stabilit de articolul 35 § 1 din Convenție și trebuie respinse ca inadmisibile în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție.

Curtea i-a acordat primului reclamant suma de 3000 EUR şi celui de-al doilea reclamant 1800 euro cu titlu de prejudiciu moral; și 1500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli ambilor reclamanți.

1.  :

încălcarea articolului 3 din Convenţie în privința ambilor reclamanți;

încălcarea articolului 13 din Convenţie în privința primului reclamant;

inexistența încălcării articolului 13 din Convenție în privința celui de-al doilea reclamant. 

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Pocasovschi și Mihăilă v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă