Ebedin Abi v. Turcia - 10839/09

Hotărârea din 13.3.2018 [Secția a II-a]

Articolul 3

Tratament degradant

Mese servite unui deținut, neconforme cu regimul alimentar prescris de medici: încălcare

În fapt – Reclamantul, deținut într-un centru penitenciar în perioada aprilie 2008-martie 2009, suferea de diabet de tip 2 și de o boală a arterelor coronare. Așadar, acesta trebuia să urmeze un regim alimentar pentru diabetici, hipocaloric, cu mai puțină carne de vită și mai puține grăsimi saturate. Totuși, reclamantului i s-au servit în perioada detenției sale mese care constau în principal în carne de vită și bazate pe amidon. Acesta s-a plâns la administrația penitenciarului, care a refuzat să-i aducă în conformitate dieta cu cerințele regimului medical prescris.

Reclamantul a sesizat cu privire la acest fapt judecătorul responsabil de aplicarea pedepselor. Judecătorul a admis cererea reclamantului și a obligat autoritățile penitenciarului să-i servească reclamantului, ca și altor treizeci și șapte de deținuți bolnavi, aceleași mese servite deținuților sănătoși, cu singura diferență că au un conținut redus de sare și de condimente.

Totuși, procurorul a contestat această hotărâre în fața curților cu jurați, pentru că administrația penitenciară se afla în imposibilitatea de a prepara și de a alcătui un meniu special din cauza insuficienței de mijloace financiare. Curtea de jurați i-a dat dreptate.

În drept – Articolul 3: Unitatea penitenciară în care a fost încarcerat reclamantul nu a fost în măsură să asigure mese conforme cu exigențele speciale ale regimurilor alimentare ale deținuților bolnavi, în ciuda prescripțiilor medicale aferente, având în vedere suma zilnică alocată pentru deținuți.

Această practică nu poate fi justificată nicicum de motivele economice, de vreme ce dreptul în vigoare la acel moment prevedea un buget separat pentru deținuții bolnavi. Însă nici procurorul, nici curtea cu jurați nu au cercetat dacă administrația penitenciarului le-a solicitat autorităților competente o creștere a sumei zilnice.

Mai mult, reclamantul nu trebuia să-și procure porțiile adaptate la regimul său alimentar, pentru că ar fi suportat costul acestora. Dar starea de sănătate a reclamantului nu trebuia săi impună acestuia o sarcină economică mai mare decât cea suportată de deținuții sănătoși. O soluție oneroasă nu era compatibilă cu obligația statului de a-și organiza sistemul penitenciar în modul în care să le asigure deținuților respectarea demnității lor umane, în ciuda problemelor logistice și financiare existente.

Astfel, în primul rând, autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru salvgardarea sănătății reclamantului.

În al doilea rând, cu privire la problema deteriorării stării de sănătate a reclamantului ca urmare a imposibilității acestuia de a avea parte de regimul prescris de medici, el a făcut uz de toate remediile disponibile pentru prezentarea doleanțelor sale către autoritățile naționale. Apoi, el a ridicat aceste probleme în fața Curții, după pronnțarea unei hotărâri definitive pe plan național. Prin urmare, autoritățile naționale nu au avut capacitatea de a reacționa în privința multiplelor cereri ale reclamantului privind conformarea alimentației sale cu exigențele stării sale de sănătate.

Știind că o persoană deținută nu poate fi tratată medical în orice moment într-un spital la alegerea sa, le revenea autorităților naționale să dispună verificarea meniului standard propus de administrația penitenciarului de către un specialist și să-l supună pe reclamant, cu aceeași ocazie, unui examen medical special raportat la cererile sale În schimb, autoritățile nu au căutat să afle dacă alimentele procurate pentru reclamant erau unele convenabile, și nici dacă nerespectarea regimului medical prescris avea efecte nefaste pentru starea sănătății sale.

Prin urmare, prin carența lor, autoritățile naționale nu au întreprins măsurile necesare pentru protecția sănătății și a bunăstării reclamantului și, din acest motiv, nu i-au oferit condiții adecvate de detenție care să-i respecte demnitatea umană.

Prin urmare, Curtea a respins excepția preliminară referitoare la aplicabilitatea articolului 3 din Convenție ridicată de către Guvern.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 5 000 EUR pentru prejudiciul moral.

(Vezi și Fișa tematică Drepturile deținuților în materie de sănătate)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.