Bikas v. Germania - 76607/13

Hotărârea din 25.1.2018 [Secția a V-a]

Articolul 6

Articolul 6-2

Prezumția de nevinovăție

Infracțiuni pentru care au fost încetate procedurile penale, avute în vedere în procesul de condamnare: nicio încălcare

În fapt – Reclamantul a fost condamnat pentru patru capete de acuzare legate de constrângerea de a întreține relații sexuale la șase ani de închisoare. În fața Curții Europene, acesta a susținut că i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție, de vreme ce instanța care i-a judecat procesul a ținut cont de alte infracțiuni pentru care nu fusese condamnat.

În drept – Articolul 6 § 2

 a) Cu privire la admisibilitate: Reclamantul a fost „acuzat”, în scopurile articolului 6 § 2, de comiterea unui număr mare de infracțiuni, incluzând cel puțin cincizeci de alte capete de acuzare legate de constrângerea de a întreține relații sexuale, dat fiind faptul că a fost inculpat și judecat pentru aceste infracțiuni în fața Curții Regionale. Într-o hotărâre pronunțată în ultima zi a procesului, Curtea Regională a încetat procedurile penale legate de celelalte infracțiuni, în baza articolului 154 din Codul de procedură penală. Potrivit acestei prevederi, procedurile puteau fi încetate în cazul în care pedeapsa care ar fi putut rezulta din urmărirea celor cincizeci de infracțiuni nu era considerată ca fiind deosebit de importantă față de pedeapsa pe care o putea primi reclamantul pentru celelalte patru capete de acuzare legate de constrângerea în vederea întreținerii de relații sexuale. Potrivit jurisprudenței germane, încetarea nu excludea, cu toate acestea, analiza lor ca element agravant în procesul de condamnare, dacă existența lor fusese stabilită în mod suficient. Reclamantul a fost atenționat că aceste capete de acuzare puteau fi avute în vedere la etapa condamnării în legătură cu celelalte patru capete rămase. Curtea Regională a evaluat de o manieră amplă probele referitoare la celelalte cincizeci de infracțiuni și a reținut în mod repetat că era convinsă de comiterea acestora.

În acele circumstanțe, la data la care Curtea Regională a avut în vedere celelalte cincizeci de incidente referitoare la constrângerea în vederea întreținerii de relații sexuale, reclamantul trebuia să fie considerat încă informat despre presupunerea că a comis alte constrângeri în vederea întreținerii de relații sexuale, fiind „acuzat” astfel de, inter alia, comiterea altor cincizeci de infracțiuni. Articolul 6 § 2, care era aplicabil în primul rând și întâi de toate în contextul procedurilor penale, era incident, așadar, în procedurile în discuție.

 b) Cu privire la fondul cauzei: În definirea cerințelor de conformitate cu prezumția de vinovăție, Curtea a trasat o distincție între cazurile în care a fost pronunțată o hotărâre definitivă de achitare și cele în care fuseseră încetate pocedurile penale. În cazurile referitoare la afirmațiile făcute după ce hotărârea de achitare a devenit definitivă, Curtea a considerat că exprimarea suspiciunilor privind nevinovăția unui acuzat nu mai era admisibilă. Din contra, prezumția de nevinovăție ar fi încălcată doar în cazurile referitoare la afirmațiile de după încetarea procedurilor penale dacă, fără a fi demonstrată vinovăția acuzatului potrivit legii și, în special, fără ca acesta să fi avut posibilitatea de a-și exercita drepturile de apărare, o hotărâre judecătorească ar fi reflectat opinia că acesta era vinovat. Hotărârea judecătorească putea reflecta opinia până și în lipsa vreunei constatări formale a vinovăției; era suficient că existase o motivare care să sugereze că instanța l-a considerat pe acuzat drept vinovat.

În cazurile referitoare la respectarea prezumției de nevinovăție, limbajul utilizat de către decident are o importanță critică atunci când se stabilește compatibilitatea deciziei și a motivării sale cu articolul 6 § 2. Trebuie să se aibă în vedere, în această privință, natura și contextul procedurilor speciale în care au fost făcute afirmațiile contestate. Încetarea procedurilor în privința celorlalte cincizeci de fapte a avut loc în ultima zi a procesului, după șaptesprezece zile de administrare a probelor, și în aceeași zi cu ziua pronunțării hotărârii. Toate drepturile de apărare ale reclamantului au fost respectate pe durata procesului. La data încetării procedurilor, din motive de economie procedurală, reclamantul a fost atenționat că faptele menționate ar putea fi utilizate la condamnare.

Hotărârea care se referea la patru fapte și care a avut în vedere, atunci când a stabilit condamnarea, cincizeci de alte infracțiuni, a descris faptele constatate pe întreaga durată a perioadei în care au avut loc presupusele infracțiuni. Curtea Regională a reținut de mai multe ori în hotărâre că era convinsă că celelalte cincizeci de fapte au avut loc, dar că nu era posibil să se specifice cu exactitate locul și timpul acestora. Curtea Regională a pronunțat, așadar, o hotărâre în care a condamnat în mod explicit acuzatul în privința a patru capete de acuzare legate de constrângerea pentru întreținerea de relații sexuale. Dacă cele patru fapte au fost menționate în mod explicit în partea operativă a hotărârii, celelalte cincizeci de fapte au fost descrise în motivarea hotărârii și au fost avute în vedere ca element agravant la stabilirea pedepsei.

Se poate afirma că Curtea Regională a aplicat, având în vedere dreptul național, standarde ale probei înalte, însă diferite pentru stabilirea vinovăției reclamantului în privința acelor fapte. Dacă pentru primele patru fapte instanța a avut la dispoziție toate elementele pentru definirea crimelor ca infracțiuni, în sens procedural, în privința celorlalte cincizeci de fapte pentru care au fost încetate procedurile ea a fost convinsă că acuzatul era vinovat, însă nu a putut indica cu exactitate timpul și locul în care au fost comise, din cauza dificultăților de vorbire ale victimei. În acest context, Curtea a avut în vedere că celelalte cincizeci de fapte fuseseră, într-adevăr, similare, așa cum a reținut Curtea Regională, și strâns legate: cu toate s-au referit la același tip de infracțiuni, i.e. constrângerea în vederea întreținerii de relații sexuale, ele au fost comise împotriva aceleiași victime, într-o anumită perioadă, cu exact aceeași intenție de abuz sexual. Acest fapt spijinea constatarea potrivit căreia, într-un asemenea caz, pe fondul dovedirii existenței actelor dincolo de orice dubiu rezonabil, nu era necesar să se stabilească cu exactitate timpul și locul fiecărui act comis. Prin urmare, instanțele au îndeplinit cerințele stabilite în jurisprudența instanțelor naționale referitoare la evaluarea probelor în conformitate cu particularitățile infracțiunilor în serie, care fac parte din categoria abuzului sexual.

Reclamantul a fost găsit vinovat, în esență, de cincizeci de alte infracțiuni, pentru care a fost aplicat un standard al probei diferit. Acel standard al probei era suficient, în baza dreptului național, pentru a ține cont de infracțiunile în discuție în procesul de condamnare, însă nu pentru condamnarea formală a reclamantului. Standardul probei necesar pentru constatarea vinovăției unei persoane în comiterea unei infracțiuni trebuia stabilit de către autoritățile naționale. Prin urmare, Curtea a considerat că reclamantul din acest caz este vinovat, în conformitate cu standardele care erau și care puteau fi fixate prin dreptul național, de comiterea a cincizeci de alte fapte și că prezumția nevinovăției a fost, așadar, răsturnată.

În fine, Curtea a avut în vedere obligația pozitivă a statelor în baza articolelor 3 și 8, în special cu privire la infracțiunile cu caracter sexual, de a salvgarda integritatea fizică a persoanei. Mai mult, ea nu a ignorat faptul că jurisprudența tribunalelor germane care autorizează instanțele naționale să țină cont, în procesul de condamnare, de alte acte, era una transparentă și servea deopotrivă scopului util al economiei procedurale.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Allen v. Regatul Unit [MC], 25424/09, 12 iulie 2013, Nota informativă 165; Vulakh și alții v. Rusia, 33468/03, 10 ianuarie 2012, Nota informativă 148)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.