Fédération nationale des associations et des syndicats sportifs (FNASS) și alții v. Franța - 48151/11 și 77769/13

Hotărârea din 18.1.2018 [Secția a V-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Respectarea domiciliului

Respectarea vieții private

Obligația impusă sportivilor de top, înscriși într-un «grup țintă », de furnizare prealabilă a informațiilor privind localizarea lor în vederea efectuării de controale inopinate pentru lupta împotriva dopajului: nicio încălcare

În fapt – Reclamanții sunt Federația Națională a Sindicatelor din Sport (FNASS), Sindicatul Național al Jucătorilor de Rugby (Provale), Uniunea Națională a Fotbaliștilor Profesioniști (UNFP), Asociația Jucătorilor Profesioniști de Handball (AJPH), Sindicatul Național al Baschetbaliștilor (SNB), precum și  nouăzeci și nouă de judecători profesioniști de handbal, de fotbal, de rugby și de baschet. Reclamanta este o biciclistă de curse internaționale clasată în lista atleților de top.

Reclamanții și reclamanta s-au plâns, în special, că obligația de localizare și posibilele controale inopinate, în contextul aplicării ordonanței nr. 2010-379 din 14 aprilie 2010 cu privire la sănătatea sportivilor și în vederea conformării codului sportului cu principiile codului internațional antidopaj, le încălcau drepturile în baza articolului 8 din Convenție. Sportivi care făceau parte din grupul-țintă trebuiau să transmită, la începutul fiecărui trimestru, informații complete despre localizarea lor, agenda lor zilnică detaliată, inclusiv a weekend-urilor, actualizate. Ei mai erau obligați, de asemenea, să prevadă, pentru fiecare zi din trimestru, o perioadă de șaizeci de minute, între orele 6 și 21, pe durata căreia să fie disponibili pentru efectuarea unui control într-o locație stabilită de aceștia. Aceste controale puteau fi efectuate în afara evenimentelor sportive și a perioadelor de antrenament. Prin urmare, ele puteau fi efectuate la domiciliu. Nerespectarea acestor obligații era considerată o încălcare. Trei încălcări pe parcursul unei perioade de optsprezece luni consecutive atrăgeau aplicarea unei sancțiuni.

În drept – Articolul 8: Deși previzibilă pentru sportivii de top, această exigență a transparenței și a disponibilității era suficientă să se considere că obligațiile criticate de către reclamanți puteau să le afecteze calitatea vieții lor private, cu repercusiuni pentru viața lor de familie și modul lor de trai. Sistemul localizării mai avea învedere, de asemenea, intimitatea locurilor de exercitare a vieții private, adică respectarea domiciliului.

Obligația menționării locației reprezenta o ingerință în exercițiul drepturilor reclamanților și al reclamantei care decurg din paragraful 1 al articolului 8, ingerință prevăzută de lege, care urmărea să răspundă la problemele de «sănătate», cele ale sportivilor profesioniști, amatori și în particular ale celor tineri, precum și să realizeze scopul legitim al «protecției drepturilor și libertăților altora». Într-adevăr, utilizarea substanțelor dopante pentru obținerea de rezultate care să le depășească pe cele ale altor sportivi îi înlătură în mod injust pe concurenții de la același nivel care nu le utilizează și îi incită, în mod periculos, pe practicanții amatori, în special pe cei tineri, să utilizeze asemenea metode pentru atingerea unor succese rentabile și, în fine, îi privează pe spectatori de o competiție loială de care sunt atașați în mod legitim.

Reclamanții și reclamanta nu considerau dopajul drept o amenințare pentru sănătate. Însă un consens larg al autorităților medicale, guvernamentale și internaționale denunța și combătea pericolele pe care le prezintă dopajul pentru sănătatea fizică și psihică a sportivilor care fac uz de acesta. Și dacă organismul sportivilor este afectat din alte motive decât consumul de produse dopante, având în vedere intensitatea și nivelul ridicat al competițiilor, acest fapt reprezintă un motiv suplimentar pentru protejarea sănătății celor care sunt supuși pericolelor pe care le comportă dopajul și nu un motiv de reducere a luptei împotriva acestei practici. Mai mult, lupta împotriva dopajului reprezintă o problemă de sănătate publică în sportul profesionist și pentru totalitatea sportivilor. Comportamentul sportivilor de top poate avea o influență mare în rândul tinerilor, fapt care constituie un motiv suplimentar de legitimare a condițiilor care le sunt impuse în perioada în care aceștia fac parte din grupul-țintă.

Există o comuniune de viziuni la nivel european și internațional, ale căror instrumente internaționale relevante reflectă o evoluție continuă a standardelor și principiilor aplicate nevoii de efectuare a controalelor inopinate, posibile în parte grație sistemului de localizare. Cu toate acestea, există încă forme de organizare diferite în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru a rezolva, în cadrul ordinilor lor juridice, probleme concrete puse de lupta împotriva dopajului, statele trebuie să se bucure de o marjă largă de apreciere în privința problemelor științifice, juridice și etice complexe pe care le creează aceasta. Franța, care a ratificat Convenția UNESCO, face parte din statele europene care au transpus aproape în totalitate regulile codului mondial anti-dopaj în materie de localizare a atleților.

Cu privire la identificarea unui echilibru, ordonanța din 14 aprilie 2010 a fixat o durată de validitate a apartenenței de grupul-țintă limitată la un an. Fără a fi excluse reînnoirile, după desfășurarea unui interviu în contradictoriu cu sportivul, această dispoziție constituie o ameliorare a garanțiilor procedurale furnizate sportivilor vizați.

Sportivii pot fi obligați, din motive practice, să se afle la domiciliul lor obișnuit sau în locurile de odihnă în timpul week-end-urilor și a vacanțelor, cu posibilitatea de a fi supuși controalelor. O asemenea situație afectează beneficiul nestingherit al domiciliului lor și viața lor privată și de familie. Totuși, această localizare este făcută «la cererea lor și în conformitate cu un interval orar stabilit» și este cerută în scopul efectuării unor controale antidoping. Astfel, aceste controale sunt stabilite într-un context foarte diferit de cele plasate sub supravegherea autorității judiciare și destinate identificării infracțiunilor sau apte să conducă la confiscări care, prin definiție, ating esența dreptului la respectarea domiciliului și cu care nu pot fi asimilate.

Ordonanța din 14 aprilie 2010, reglementată de codul sportului, și deliberările Agenției franceze de luptă împotriva dopajului stabileau un cadru apt să garateze faptul că sportivii pot contesta înscrierea lor în grupul-țintă, inclusiv prin intermediul unei căi judiciare de atac. De asemenea, aceasta le permitea să prevadă și să-și adapteze conduita cu privire la locurile și momentele stabilite pentru controale, un control ratat fiind limitat la absența lor de la locul și timpul indicate de către aceștia. În fine, ea le dădea posibilitatea să conteste sanțiunile impuse în fața unei curți administrative.

Reclamanții au denunțat lipsa de eficacitate a controalelor la care erau supuși. Totuși, dacă este adevărat că rezultatele pozitive erau unele rar întâlnite, acestea se datorau, cel puțin parțial, efectului inhibitor al luptei antidoping. Direct vizați de un prejudiciu frecvent în mod special în toiul unei competiții de top la care erau înscriși reclamanții, ei trebuiau să-și asume riscul constrângerilor inerente măsurilor neceare pentru a se putea opune. În mod similar, pretinsul caracter endemic al dopajului în lumea sportivă nu putea aduce în discuție legitimitatea luptei împotriva acestuia, ci mai degrabă putea justifica dorința autorităților publice de a o realiza.

Reclamanții și reclamanta nu au demonstrat că controalele care se limitau la locurile de antrenament și care respectau momentele dedicate vieții private erau suficiente încât să realizeze obiectivele stabilite de către autoritățile naționale, confruntate cu dezvoltarea metodelor de dopaj tot mai sofisticate și la distanțe doarte scurte de timp pe parcursul cărora pot fi depistate substanțele interzise. Având în vedere pericolele stabilite de elementele dosarului și dificultățile întâmpinate la reducerea efectivă a acestora, obligațiile localizării impuse de normele de drept internațional menționate mai sus trebuiau considerate justificate.

Fără a subestima impactul pe care îl au obligațiile de localizare asupra vieții private a reclamanților și a reclamantei, motivele de interes general care le impun au o importanță deosebită și justifică restricțiile privind drepturile acordate acestora prin articolul 8 din Convenție. Reducerea sau suprimarea obligațiilor de care s-au plâns ei era de natură să sporească pericolele dopajului pentru sănătatea lor și a întregii comunități sportive, și ar fi fost contrară comuniunii europene și internaționale de viziuni privind necesitatea efectuării de controale inopinate. Statul reclamat a asigurat un echilibru corect între interesele diferite în discuție.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și fișa tematică Sportul și CEDO și, sub aspectul articolului 10 din Convenție (libertatea de exprimare), Ressiot și alții v. Franța, 15054/07 și 15066/07, 28 iunie 2012)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.