Kadusic v. Elveția - 43977/13

Hotărârea din 9.1.2018 [Secția a III-a]

Articolul 5

Articolul 5-1-a

După condamnare

Pedeapsa închisorii înlocuită cu întârziere cu internarea psihiatrică, prin depășirea duratei sale inițiale, în baza unor expertize prea vechi și fără transferul la o instituție adaptată: încălcare

Articolul 5-1-e

1. Alienat

Internarea psihiatrică a unui condamnat cu depășirea duratei inițiale de încarcerare, în baza unor expertize prea vechi și fără transferul la o instituție adaptată: încălcare

Articolul 7

Articolul 7-1

Pedeapsă mai dură

Pedeapsa închisorii înlocuită ulterior cu internarea psihiatrică: nicio încălcare

Articolul 4 din Protocolul nr. 7

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

Pedeapsa închisorii înlocuită cu o internare psihiatrică pe calea unei revizuiri a hotărârii de condamnare: nicio încălcare

În fapt – În 2005, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de opt ani de închisoare. În 2007, această condamnare a fost confirmată în recurs. În 2012, prin intermediul unei revizuiri a hotărârii, restul de pedeapsă care trebuia executat a fost suspendat și înlocuit cu o «măsură terapeutică instituțională», avându-se în vedere problemele sale mintale. Reclamantul a trebuit să urmeze tratamentul psihiatric prevăzut. Acesta a considerat: i) că menținerea sa în detenție în afara perioadei inițiale de încarcerare este ilegală; ii) că i s-a aplicat în mod retroactiv o sancțiune mai gravă (în măsura în care baza juridică a măsurii contestate stă într-un articol de cod penal intrat în vigoare în 2007); iii) că revizuirea hotărârii a încălcat principiul ne bis in idem.

În drept – Articolul 5 § 1: Excluzând de la început aplicarea literei c) din această prevedere, Curtea a negat, de asemenea, din următoarele motive, aplicabilitatea literei a), iar apoi a literei e).

Hotărârea de condamnare pronunțată în 2005 nu asigura nicio măsură terapeutică, ambulatorie sau instituțională. De vreme ce hotărârea din 2012 a înlocuit hotărârea inițială sau cel puțin i-a suspendat executarea, privarea de libertate a reclamantului începând cu 22 august 2012 nu mai putea fi acoperită de hotărârea inițială.

Dreptul elvețian permitea, în cazul descoperirii unui fapt pertinent nou, aplicarea unei măsuri terapeutice instituționale, prin intermediul unei revizuiri a hotărârii inițiale. Curtea este a priori pregătită să admită că procedura de revizuire a hotărârii anterioare prin intermediul căreia a fost impusă măsura contestată poate constitui o legătură de cauzalitate între aceasta și condamnarea inițială. Totuși, legătura de cauzalitate poate fi ruptă dacă menținerea privării de libertate se bazează pe motive incompatibile cu obiectivele inițiale. Pentru a ști dacă privarea de libertate a intervenit în mod arbitrar, este potrivit să se aibă în vedere elementele care sunt a priori mai relevante pentru litera e).

În primul rând, chiar dacă această ordine cronologică și această perioadă considerabilă de timp nu sunt determinante în sine, Curtea notează că măsura contestată a fost dispusă la mai mult de șapte ani după condamnarea inițială și cu numai șapte luni înainte de eliberarea stabilită.

În al doilea rând, măsura contestată a fost decisă de către curtea de apel la aproape trei ani și 11 luni după prima expertiză medicală care a constatat problemele mintale ale reclamantului în 2008 și la doi ani și două luni după întocmirea unui raport complementar în 2010, perioade de timp care par excesive – nefiind relevant răspunsul oferit mai recent de către cel de-al doilea expert curții de apel, în 2012, cu câteva luni înainte de aplicarea măsurii, care se referea la problema mai limitată a instituțiilor adecvate pentru internarea reclamantului. 

În al treilea rând, cel de-al doilea expert a indicat în acest din urmă răspuns două centre penitenciare care dispuneau de servicii terapeutice în sensul articolului pertinent din codul penal. Totuși, reclamantul nu a fost niciodată transferat în acestea, el rămânând în locul detenției sale inițiale. Prin urmare, nu a fost tratat într-un mediu adecvat; iar acest fapt în timp ce dreptul național prevedea ridicarea măsurii dacă nu exista disponibilă o instituție mai adecvată. Refuzul reclamantului de a se supune unui tratament psihiatric nu poate justifica caracterul inadecvat al locului său de plasament pentru mai mulți ani.

Pe scurt, măsura contestată care a fost impusă doar spre sfârșitul executării pedepsei inițiale și care rămâne în vigoare până în prezent nu s-a bazat pe rapoarte de expertiză suficient de recente și îl menține pe reclamant, pentru mai mult de patru ani și jumătate după expirarea pedepsei sale cu închisoarea, într-o instituție inadecvată în mod manifest pentru problemele sale. 

Astfel, din cauza incompatibilității cu obiectivele condamnării inițiale, privarea de libertate suferită ca rezultat al pronunțării hotărârii din 2012 nu a putut fi acoperită de litera a) din articolul 5 § 1.

În mod esențial, aceleași motive au constituit un obstacol pentru invocarea literei e), ale cărei condiții sunt similare.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 7: În speță, Tribunalul federal a reținut că, presupunând chiar că măsurile terapeutice instituționale constituie o pedeapsă, legea veche (în vigoare la data comiterii infracțiunilor de către reclamant) pevedea măsuri la fel de stricte ca legea nouă (în vigoare de la 1 ianuarie 2007), pentru că judecătorul competent era deja autorizat să decidă cu privire la internarea unui condamnat care, dată fiind starea sa de sănătate mintală, reprezenta un pericol grav pentru alții.

Reclamantul nu a oferit motive convingătoare pentru existența unei îndoieli. Nici nu a susținut că o revizuire a hotărârii inițiale nu era posibilă în baza legii procedurale vechi, care avea atunci o sursă cantonală.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 4 din Protocolul nr. 7: Prin chiar termenii săi, articolul 4 din Protocolul nr. 7 din Convenție nu exclude posibilitatea redeschiderii procesului, dacă faptele «noi sau recent descoperite» sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Tribunalul federal a notat că boala fizică gravă a reclamantului exista deja, însă nu fusese depistată la data pronunțării hotărârii inițiale. În termenii codului penal, impunerea unei măsuri terapeutice putea avea loc în acest caz prin intermediul revizuirii hotărârii inițiale.

Aici nu există niciun motiv de îndoială că boala mintală a reclamantului a constituit un fapt nou dezvăluit sau că revizuirea hotărârii a avut loc în conformitate cu legea și cu procedura penală a statului reclamat.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 20 000 EUR pentru prejudiciul moral.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.