Čeferin v. Slovenia - 40975/08

Hotărârea din 16.1.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Decizia de a sancționa un apărător pentru sfidarea instanței, atunci când a criticat procurorul și experții martori: încălcare

În fapt – Reclamantul acționase în calitate de apărător într-un proces de omor. Acesta a fost amendat pentru sfidarea instanței în două seturi separate de proceduri, când a criticat experții martori și procurorul în pledoariile sale verbale și scrise. În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare.

În drept – Articolul 10: Amenzile impuse în cazul reclamantului pentru sfidarea instanței au echivalat cu o ingerință în libertatea sa de exprimare, ingerință care fusese prevăzută de lege (secțiunea 78(1) din Legea procedurii penale) și urmărise scopul legitim al menținerii autorității puterii judecătorești și al protecției reputației și drepturilor participanților la proceduri.

Cu privire la caracterul necesar într-o societate democratică al ingerinței, Curtea a reținut că tribunalele naționale nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru a justifica limitarea libertății de exprimare a reclamantului și au eșuat, astfel, să asigure, în baza criteriilor stabilite în jurisprudența Curții, echilibrul corect între, pe de o parte, nevoia de a proteja autoritatea judiciarului și reputația participanților la proceduri și, pe de altă parte, nevoia de a proteja libertatea de exprimare a reclamantului.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a analizat următorii factori.

(a) Reclamantul a făcut afirmațiile imputate în capacitatea sa de avocat al unui inculpat acuzat de comiterea a trei omoruri. Afirmațiile sale au fost făcute într-un for în care era firesc ca drepturile clientului său să fie apărate cu vehemență. Mai mult, acestea se limitaseră la sala de judecată, spre deosebire de, spre exemplu, vociferarea unei critici la adresa unui judecător în media. În ambele seturi de proceduri privind sidarea instanței, tribunalele naționale au eșuat să analizeze afirmațiile reclamantului prin prisma contextului și a formei în care au fost exprimate.

(b) Tribunalele naționale nu au părut să fi acordat o protecție sporită afirmațiilor imputate care aveau ca țintă acțiunile procurorului. Totuși, regula potrivit căreia întinderea criticii acceptabile putea fi mai mare în anumite circumstanțe cu privire la funcționarii publici, spre deosebire de persoanele private se aplica a fortiori criticilor adresate procurorului de către acuzat. De asemenea, dat fiind faptul că aceștia acționau în calitatea lor oficială și având în vedere posibilul impact al opiniei lor pentru rezultatul procedurilor penale, experții martori trebuiau să tolereze criticile referitoare la îndeplinirea sarcinilor lor.

(c) Afirmațiile imputate nu puteau fi interpretate drept atacuri personale gratuite sau considerate ca având unica intenție de a insulta experții, procurorul sau instanța. Nici nu puteau fi considerate, a priori, ca neavând vreo bază. În special, acestea au avut o bază în faptele pe care le-a prezentat reclamantul pentru a contesta credibilitatea experților și nedivulgarea rezultatelor testului cu detectorul de minciuni. Dacă aceste fapte erau suficiente pentru a justifica afirmațiile imputate era o problemă care trebuia analizată în mod adecvat de către tribunalele naționale.

(d) Majoritatea afirmațiilor imputate fuseseră exprimate în mod verbal și nu a existat niciun indiciu că judecătorii care au judecat cauza au reacționat la critici. Mai mult, fusese surprinzător că reclamantului nu i s-a acordat nicio posibilitate să explice sau să se apere înainte de a-i fi aplicate amenzile. În această privință, Curtea a subliniat obligația tribunalelor și a judecătorului care prezida ședința de a desfășura procedurile de o manieră care să asigure conduita adecvată a părților și, dincolo de toate, caracterul echitabil al procesului – decât să examineze în procedurile subsecvente oportunitatea afirmațiilor părții făcute în sala de judecată.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: 800 EUR pentru prejudiciul material; 2,400 EUR pentru prejudiciul moral.

(Vezi și Nikula v. Finlanda, 31611/96, 21 martie 2002, Nota informativă 40; Kyprianou v. Cipru [MC], 73797/01, 15 decembrie 2005, Nota informativă 82; și Morice v. Franța [MC], 29369/10, 23 aprilie 2015, Nota informativă 184)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.