Tagayeva și alții v. Rusia - 26562/07, 14755/08, 49339/08 et al.

Hotărârea din 13.4.2017 [Secția I]

Articolul 2

Obligații pozitive

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

Articolul 2-2

Utilizarea forței

Încălcarea obligațiilor statului de a proteja viața în timpul crizei luării de ostatici din Beslan, în 2004: încălcări

Articolul 13

Remediu efectiv

Importanța specială a compensării și accesul la informație, în baza articolului 13: nicio încălcare

Articolul 46

Articolul 46-2

Executarea hotărârii

Măsuri cu caracter individual

Măsuri cu caracter general

Statului reclamat i s-a cerut să întreprindă măsuri care să asigure un cadru juridic adecvat pentru utilizarea forței letale în timpul operațiilor speciale

În fapt – Cazul reprezintă o consecință a unui atac terorist comis asupra unei școli din Beslan, Osetia de Nord (Rusia), în septembrie 2004, care a condus la moartea a 334 de civili, dintre care 186 de copii, ce fuseseră luați ostatici. La scurt timp după ora 9, pe 1 septembrie 2004, un grup de teroriști înarmați au intrat în curtea unei școli, în timpul ceremoniei tradiționale de deschidere a anului școlar, obligând 1,100 din persoanele prezente să intre la parterul clădirii, unde au instalat dispozitive explozibile. Șaisprezece ostatici de sex masculin au fost omorâți mai târziu, în acea zi. Pe 3 septembrie 2004, în școală au avut loc o serie de trei explozii, acolo unde erau ținuți ostaticii, existând mai multe victime, fie din cauza exploziilor sau a focului provocat, fie din cauza că fuseseră împușcați atunci când au încercat să scape. Forțele speciale au pătruns apoi în clădire. În fața Curții europene, reclamanții au susținut existența unor încălcări ale articolului 2 din Convenţie în legătură cu obligațiile pozitive ale statului de a proteja viața și de a investiga planificarea și controlul operației și ale utilizării forței letale.

În drept – Articolul 2

 (a) Obligația pozitivă de a preveni pericolul la adresa vieții– Cu cel puțin câteva zile înainte, autoritățile avuseseră suficiente informații privind planificarea unui atac terorist în zonă, care viza o instituție de învățământ pe 1 septembrie. Informațiile asimilau pericolul cu alte atacuri majore anterioare pregătite de separatiștii ceceni, care au condus la pierderi mari de vieți omenești. O amenințare de acest tip sugera în mod clar riscul real și imediat la adresa vieților posibililor oameni-țintă. Autoritățile deținuseră suficient control asupra situației, iar de la acestea se putea aștepta, în mod rezonabil, să întreprindă măsuri care erau de competența lor și care să evite sau cel puțin să atenueze acest risc. Deși au fost luate unele măsuri, măsurile preventive puteau fi catalogate, în general, ca inadecvate. Teroriștii s-au putut grupa, pregăti, au putut călători și au putut încercui ținta lor, fără să întâmpine rezistență din partea forțelor de securitate. Nicio structură de nivel înalt nu fusese responsabilă pentru gestionarea situației, evaluarea și alocarea resurselor, apărarea grupului-țintă vulnerabil și asigurarea efectivă a non-escaladării pericolului și a comunicării cu echipele de pe teren. Autoritățile ruse au eșuat să ia măsuri care să prevină sau să reducă la minim, în mod rezonabil, riscul cunoscut.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

 (b) Obligația procedurală– Cauza decesului majorității victimelor fusese stabilită doar în baza examinării externe a cadavrelor. Nu existase nicio altă examinare care să identifice, să extragă sau să compare obiectele externe ca fragmentele de metal, obuzele și gloanțele. Cu diferite ocazii, rudele celor care și-au pierdut viețile în acea școală ceruseră ca corpurile victimelor să fie deshumate și să fie efectuate expertize suplimentare pentru a se trage concluzii mai detaliate privind moartea lor, însă nu s-a dat curs acestor cereri. O treime din victime muriseră din cauze care nu fuseseră stabilite cu certitudine, din cauza arsurile extinse. O asemenea proporție ridicată de decese a căror cauză nu fusese stabilită a părut îngrijorătoare. Locul în care s-au găsit cadavrele ostaticilor în școală nu fusese marcat sau înregistrat cu precizie. Lipsa unor informații de bază precum locul deceselor victimelor a contribuit la ambiguitatea privind circumstanțele în care au avut loc acestea. Descrierea individualizată a locului aflării acestora și o examinare detaliată a rămășițelor ar fi servit ca punct de plecare pentru multe din concluziile importante ale investigației. Eșecul de a asigura această bază pentru analiza subsecventă a constituit o încălcare majoră a cerințelor unei anchete efective.

Ancheta a eșuat să asigure, să colecteze și să înregistreze în mod adecvat probele din clădirea școlii. Raportul ei fusese incomplet sub mai multe aspecte esențiale. Existase un corp de probe veridice care indicau utilizarea armelor generale de către agenții statali în primele ore ale asaltului. Aceste probe nu au fost analizate pe deplin de către organele de anchetă. Lipsa informațiilor obiective și imparțiale privind folosirea acestor arme a constituit un eșec major al organelor de anchetă de a clarifica acest aspect-cheie al evenimentelor și de a crea o bază pentru formarea unor concluzii referitoare la acțiunile autorităților în general și la răspunderea individuală. Concluzia anchetei potrivit căreia nimeni din ostatici nu a fost rănit sau ucis ca urmare a intervenției agenților statali nu putea fi susținută. Coroborată cu dovezile medico-legale incomplete privind cauzele deceselor și ale vătămărilor corporale, precum și cu deficiențele existente în procesul de securizare și de colectare a probelor relevante de la fața locului, concluziile la care s-a ajuns în privința răspunderii penale a agenților statali în acest sens erau lipsite de o bază obiectivă și, deci, inadecvate.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

 (c) Planificarea și controlul operației– Lipsa unei singure structuri de coordonare care să administreze în mod centralizat pericolul, care să planifice, să aloce resurse și să asigure controlul echipelor de pe teren a contribuit la eșecul de a întreprinde măsuri rezonabile care puteau preveni sau atenua riscul înainte ca acesta să se materializeze. Lipsa de coordonare a existat și în timpul etapelor ulterioare ale reacției autorităților. Conducerea și compunerea corpului responsabil de administrarea crizei fusese stabilită în mod oficial cu aproximativ treizeci de ore după începerea acesteia. Nu fusese explicată perioada atât de lungă pentru stabilirea structurii care să pregătească și să coordoneze reacțiile la luarea de ostatici. Chiar dacă stabilită, structura ei nu fusese respectată. Lipsa unei conduceri formale a operației a condus la erori grave în procesul de luare a deciziilor și la coordonarea cu alte structuri relevante. Nu fusese elaborat niciun plan pentru operația de salvare și comunicat serviciilor responsabile decât după două zile și jumătate de la începerea crizei. Nu s-au luat măsuri suficiente pentru efectuarea cercetării medico-legale, păstrarea cadavrelor și furnizarea de echipament pentru autopsie. Era neclar când și cum au fost luate cele mai importante decizii și comunicate partenerilor relevanți, și de către cine.

Concluzie: încălcare (cinci voturi la două).

 (d) Utilizarea forței letale– Per ansamblu, probele au stabilit o constatare prima facie potrivit căreia agenții statali și-au folosit armele generale, când teroriștii și ostaticii erau amestecați. Prezumțiile au fost extrase din co-existența acelor probe și lipsa unei constatări adecvate a deceselor și a circumstanțelor folosirii armelor. În ciuda lipsei certitudinii individuale, elementele cunoscute ale cazului i-au permis Curții să conchidă că folosirea forței letale de către agenții statali a contribuit, într-o oarecare măsură, la existența de victime în rândul ostaticilor. După primele explozii din școală și după deschiderea focului de către teroriști asupra ostaticilor care voiau să scape, riscul pierderii masive de vieți omenești devenise o realitate, iar autoritățile nu au avut o altă alegere decât să intervină în forță. Decizia agenților statali de a recurge la forță fusese justificată în acele circumstanțe.

Centrul de comandă operațională trebuia să ia decizii rapide și dificile cu privire la mijloacele și metodele pe care să le întreprindă pentru a elimina cât mai curând posibil pericolul prezentat de teroriști. În afară de pericolul prezentat de teroriști, centrul de comandă trebuia să aibă în vedere cele 1,000 de vieți ale oamenilor luați ostatici, printre care și sute de copii. Pericolul acut al utilizării la întâmplare a armelor în asemenea circumstanțe trebuie să fi fost previzibil pentru oricine ar fi luat astfel de decizii. Toți factorii relevanți trebuiau cântăriți și atent ponderați dinainte, iar utilizarea unor asemenea arme, doar dacă nu putea fi evitat în acele circumstanțe, trebuia supusă unei supravegheri stricte și unui control la toate etapele pentru a se asigura că riscul la adresa ostaticilor era redus la minimum. Forțele de securitate au utilizat o categorie vastă de arme, unele dintre ele fiind extrem de puternice și apte să provoace prejudicii serioase în rândul teroriștilor și al ostaticilor, fără să distingă.

Scopul primar al operației trebuia să fie protecția vieților de violența ilegitimă. Utilizarea masivă a armelor generale venea în contradicție flagrantă cu acest scop și nu putea fi considerată compatibilă cu standardul atenției cerute în operații de acest tip care presupun utilizarea forței letale de către agenții statali. Uzul de explozibil și de arme generale, cu riscul subsecvent la adresa vieții umane, nu putea fi considerat drept absolut necesar în acele circumstanțe.

Mai mult, cadrul juridic național nu stabilea cele mai importante principii și constrângeri pentru utilizarea forței în operațiile anti-teroriste, inclusiv obligația de a proteja viața fiecăruia prin lege, așa cum o cere Convenția. Coroborat cu imunitatea extinsă pentru orice prejudiciu produs în cursul operațiilor anti-teroriste, situația a condus la existența unui gol periculos în reglementarea situațiilor care presupun privarea de viață. Rusia a eșuat să stabilească un cadru pentru un sistem de garanții adecvate și efective împotriva arbitrariului și abuzului de forță.

Concluzie: încălcare (cinci voturi la două).

Articolul 13: Toți reclamanții au primit compensații de la stat, în calitate de victime ale atacului terorist. Opțiunea autorităților de a aloca compensații în baza gradului prejudiciilor suferite, indiferent de rezultatul anchetei penale, pare să se fi bazat pe calitatea de victime și fusese, așadar, justificată. Au fost depuse eforturi pentru comemorarea evenimentului dureros și pentru ajutorarea întregii comunități a Beslanului în vederea reconstrucției de după evenimentele devastatoare. Acele măsuri trebuiau considerate parte a măsurilor generale de care să beneficieze toți cei afectați de evenimente.

Ceea ce a părut a fi de o importanță specială în baza articolului 13 din Convenție, dincolo de mecanismele de compensare, fusese accesul la informație și, astfel, stabilirea adevărului pentru victimele presupuselor violări, ca și asigurarea dreptății și prevenirea impunității în cazul făptuitorilor. În plus față de ancheta penală a actului terorist, au avut loc un număr de alte proceduri. Procesul penal al unui terorist capturat în viață a condus la condamnarea sa la detenție pe viață; două seturi de proceduri penale împotriva ofițerilor de poliție au condus la acuzarea și la judecarea lor, existând studii extinse și detaliate ale evenimentelor din partea membrilor comisiilor parlamentare ale Parlamentului Osetiei de Nord și ale Dumei de Stat. Acele rapoarte au jucat un rol important în colectarea, organizarea și analizarea informațiilor risipite privind circumstanțele utilizării forței letale de către agenții statali și au asigurat accesul reclamanților și a publicului în general la cunoașterea aspectelor încălcărilor grave ale drepturilor omului care avut loc, care altfel ar fi rămas inaccesibile. În acest sens, munca lor putea fi considerată ca un aspect al remediilor efective menite să stabilească informația necesară pentru elucidarea faptelor, distincte de obligațiile procedurale ale statului în baza articolelor 2 și 3 din Convenție.

Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 46: Curtea a stabilit o varietate de măsuri cu caracter individual și general pentru a fi întreprinse în baza articolului 46 din Convenție, inclusiv recurgerea ulterioară la mijloacele non-judiciare de colectare a informației și de stabilire a adevărului, recunoașterea publică și condamnarea încălcărilor dreptului la viață în cursul desfăşurării operațiilor de securitate, precum și o mai mare diseminare a informațiilor și o mai bună pregătire a personalului polițienesc, militar și de securitate, pentru a se asigura respectarea strictă a standardelor juridice internaționale relevante. Prevenirea unor încălcări similare în viitor trebuie abordată, de asemenea, printr-un cadru juridic adecvat, asigurându-se în special faptul că instrumentele juridice naționale referitoare la operațiile de securitate la scară largă și mecanismele care guvernează cooperarea dintre autoritățile militare, de securitate și civile în asemenea situații sunt adecvate, formulând în mod clar regulile care guvernează principiile și constrângerile pentru utilizarea forței letale în timpul operațiilor de securitate, care reflectă standardele internaționale aplicabile.

Articolul 41: Daune variind de la 3,000 la 50,000 EUR pentru fiecare dintre reclamanți cu privire la prejudiciul moral suferit; capetele de cerere privind prejudiciul material suferit – respinse.

(Vezi și Finogenov și alții v. Rusia, 18299/03 și 27311/03, 20 decembrie 2011, Nota informativă147; și, mai general, Fișa privind Dreptul la viață)