Matanović v. Coația - 2742/12

Hotărârea din 4.4.2017 [Secția a II-a]

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Proces echitabil

Lipsa unei proceduri judiciare efective care să stabilească dacă probele deținute de către organele de urmărire penală ar trebui să-i fie făcute cunoscute apărării: încălcare

În fapt – Reclamantul, un funcționar public, a fost pus sub supraveghere specială în timpul unei investigații privind comiterea unor pesupuse acte de corupție. După un proces în care au fost implicați și alți acuzați, acesta a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni și pedepsit cu 11 ani de închisoare. Probele împotriva sa au inclus înregistrări ale unor convorbiri făcute în timpul operațiunilor de supraveghere specială. În procedurile din fața Curții, reclamantul a susținut, inter alia, că a fost privat de dreptul la un proces echitabil (articolul 6 § 1 din Convenție), pentru că nu i-a fost asigurat accesul la înregistrările originale și pentru că unele înregistrări nu i-au fost făcute cunoscute deloc pentru că nu ar fi fost relevante pentru cazul său și ar fi afectat viața privată a unor terți.

În drept – Articolul 6 § 1 (lipsa aducerii la cunoștință și utilizarea probelor obținute prin intermediul măsurilor special de investigare): Capetele de cerere ale reclamantului s-au referit la inechitatea procedurală referitoare la obstrucționarea accesului său la trei categorii de probe obținute prin utilizarea măsurilor de supraveghere secretă:

(i) înregistrările făcute în timpul supravegherii și prezentate ca probe de către acuzare, care au stat la baza condamnării reclamantului;

(ii) înregistrările făcute în timpul supravegherii reclamantului și a altor acuzați care au fost incluse în dosarul cauzei, dar care nu au stat la baza condamnării reclamantului;

(iii) înregistrările în privința altor persoane care nu au fost trimise în judecată; aceste înregistrări nu au stat la baza condamnării reclamantului și nici nu au fost incluse în dosarul cauzei sau făcute cunoscute apărării.

Cu privire la prima categorie de probe – înregistrările care au stat la baza condamnării reclamantului – reclamantul a avut acces la transcrierea înregistrărilor dispuse de către judecătorul de instrucție și de instanța de judecată și pregătite de către un expert ale cărui independență și imparțialitate nu au fost puse în discuție. Înregistrările au fost audiate în timpul procesului, iar reclamantului i s-a oferit pe deplin posibilitatea să compare transcrierea cu materialul audiat, iar obiecțiile sale privind discrepanțele dintre transcriere și înregistrări au fost avute în vedere în mod adecvat, fiind analizate ca atare și fiind dispuse rapoarte ulterioare ale experților în vederea clarificării acelor discrepanțe. De asemenea, reclamantul s-a folosit de oportunitatea de a pune în discuție validitatea probelor, iar tribunalele naționale i-au oferit răspunsuri detaliate la obiecțiile sale. Reclamantul nu a contestat niciodată faptul că au avut loc convorbirile înregistrate și nu a contestat autenticitatea înregistrărilor. Curtea a conchis că nu a existat vreo inechitate cu privire la înregistrările care se încadrează în prima categorie.

Cu referire la cea de-a doua categorie – cea a înregistrărilor care îl priveau pe reclamant și pe alți acuzați care nu au stat la baza condamnării reclamantului – Curtea a notat că, în ciuda faptului că i s-a oferit acces la rapoartele suficient de detaliate privind convorbirile sale cu terțe persoane, reclamantul a eșuat în a furniza vreun argument special privind posibila relevanță a probelor în discuție pe parcursul procedurilor naționale. Curtea nu a putut conchide că presupusa sa imposibilitate de acces la înregistrările care făceau parte din această categorie a fost suficientă în sine pentru a constata încălcarea dreptului său la un proces echitabil. Totuși, în analiza caracterului echitabil al întregului process, ea a ținut cont de această restricționare privind dreptul la apărare al reclamantului.

Cu privire la cea de-a treia categorie de probe – înregistrările referitoare la alte persoane care nu fuseseră trimise în judecată –, reclamantului i-a fost interzis accesul la orice informație din cauza că acele înregistrări nu erau relevante pentru cazul său și pentru că un eventual acces la acestea ar fi afectat viața privată a altor persoane. Totuși, nu existase nicio procedură care să-i fi permis instanței competente să analizeze, la cererea reclamantului, relevanța lor pentru cazul în discuție, în special dacă acesta conțineau specificități care l-ar fi exonerat pe reclamant de răspundere sau i-ar fi redus din pedeapsă, sau dacă aveau relevanță pentru constatarea admisibilității, a veridicității sau a caracterului complet al probelor aduse în timpul procedurilor. Constatarea Curții Supreme potrivit căreia procurorul se afla în postura de a face o selecție care va fi utilizată în timpul procedurilor fusese contrară cu jurisprudența Curții referitoare la neconformitatea cu  cerințele articolului 6 § 1 a procedurilor în care autoritățile de urmărire penală pot stabili ce este relevant, fără vreo garanție procedurală pentru drepturile apărării.

Prin urmare, fusese evident că, având în vedere caracterul deficitar al procedurii de aducere la cunoștință a probelor în discuție, reclamantul nu a putut formula argumente privind relevanța acestor probe, pentru ca instanța competentă să-i examineze cererea în lumina dreptului său de a-și pregăti în mod efectiv apărarea. Acesta fost privat de o procedură prin care să se stabilească dacă probele aflate în posesia acuzării care au fost excluse din dosar i-ar fi putut reduce din condamnare sau ar fi putut naște dubii privind întinderea presupusei sale activități infracționale.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 1,500 EUR în privința prejudiciului moral (patru voturi la trei); capătul de cerere referitor la prejudicial material - respins.

Curtea a mai reținut, în unanimitate, că nu au existat încălcări ale articolului 8 din Convenție și a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la capătul de cerere privind instigarea.