Klein și alții v. Germania - 10138/11 

Hotărârea din 6.4.2017 [Secția a V-a] 

Articolul 9 

Articolul 9-1 

Libertatea religiei 

Supunerea comună a unui cuplu căsătorit la plata impozitelor bisericești, în baza statutului soției de membru al bisericii: nicio încălcare 

În fapt – Soția primului reclamant era membru al Bisericii protestante, care reprezenta, în baza dreptului german, o entitate publică autorizată să perceapă impozite bisericești. Primul reclamant nu era membru al Bisericii. Pentru perioada de impozitare a anului 2008, cuplul a optat pentru o evaluare fiscală comună. Ei au primit o factură fiscală care includea un impozit bisericesc special (o formă a impozitului bisericesc) de 2,220 EUR pentru soția primului reclamant. De vreme ce venitul soției era sub suma minima impozabilă, ea a fost calculată ca parte a costurilor ei de trai, care au fost calculate, la rândul lor, în baza venitului comun al soților. Suma de 2,220 EUR a fost compensată printr-o rambursare fiscală datorată unui sold de 1,203 EUR în favoarea primului reclamant. 

Primul reclamant s-a plâns în fața Curții Europene, inter alia, în baza articolului 9 din Convenție, pentru că ar fi fost obligat să plătească taxa bisericească special percepută soției sale, fără a fi membru al bisericii. 

În drept – Articolul 9: Situația creată de legislația germană prin care primul reclamant a fost supus obligațiilor fiscale ale soției sale față de biserică, fără a fi membru al acesteia, a constituit o ingerință în aspectul negativ (dreptul de a nu fi obligat să te implici în activități religioase împotriva voinței tale) al drepturilor reclamantului în baza articolului 9 din Convenție. Ingerința a fost prevăzută de lege și a urmărit scopul legitim al garantării drepturilor bisericilor și comunităților religioase, în baza legislației germane care impunea taxe bisericești. 

Având în vedere marja largă de apreciere pe care o au statele contractante cu privire la definirea relațiilor dintre biserici și stat, autoritățile naționale au prezentat motive relevante și suficiente pentru a justifica solicitările Bisericii protestante față de soția sa împotriva cererilor de rambursare ale primului reclamant, fără obținerea, în primul rând, a consimțământului primului reclamant pentru un astfel de calcul. Curtea a ajuns la această concluzie din următoarele motive. 

(i) A fost decizia primului reclamant și a soției sale de a depune o declarație fiscală comună care a condus la gestionarea comună a celor două solicitări fiscale separate, în termeni administrativi. Mecanismul administrativ putea fi anulat prin solicitarea unei notificări de decontare.* 

(ii) Nu existase nimic care să indice că solicitarea unei notificări de decontare i-ar fi impus primului reclamant o sarcină financiară, presupunând că trebuie să dedice în acest sens o perioadă mare de timp și alte consecințe. 

(iii) Cu privire la argumentul primului reclamant potrivit căruia factura fiscală nu conținea nicio informație privind remediile disponibile pentru compensare, Convenția nu garantează, ca atare, dreptul de a fi informat despre remediile disponibile pe plan național. 

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate). 

* În baza dreptului german, oricare dintre soți poate formula o obiecție împotriva unei secțiuni din factura fiscală aplicabile în cazul lor. Dacă impozitul bisericesc special a fost compensat prin rambursarea impozitului datorat soțului care nu este membru al bisericii, acel soț poate solicita o notificare de decontare în conformitate cu articolul 218 din Codul fiscal și are posibilitatea de a-i fi rambursată suma compensată.