Nagmetov v. Rusia [MC] - 35589/08

Hotărârea din 30.3.2017 [MC]

Articolul 41

Satisfacţie echitabilă

Acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în lipsa unei cereri formulate ca atare

În fapt – Reclamantul s-a plâns în faţa Curţii cu privire la moartea fiului său, provocată de o grenadă cu gaze lacrimogene lansată în timpul unei demonstraţii împotriva corupţiei oficialilor publici. Într-o hotărâre din 5 noiembrie 2015, o cameră a Curţii a reţinut, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 2, sub aspectul substanţial şi cel procedural. Camera a luat notă de faptul că reclamantul nu formulase o cerere pentru acordarea unei satisfacţii echitabile în perioada de timp prevăzută şi a stabilit că, în mod normal, nu ar trebui acordată nicio despăgubire. Totuşi, făcând trimitere la competenţele conferite de articolul 41 şi la cazurile anterioare în care Curtea a considerat că este echitabil să se acorde o despăgubire, chiar acolo unde nu a fost formulată o cerere în acest sens, Camera a decis să ofere o despăgubire de 50,000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

La 14 martie 2016, cazul a fost trimis la Marea Cameră, la solicitarea Guvernului.

În drept – Marea Cameră a reţinut, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenţie, sub aspectul substanţial şi cel procedural.

Articolul 41

 (a) Dacă a existat o cerere de acordare a satisfacţiei echitabile– Articolul 41 nu impunea vreo cerinţă procedurală, a cărei nerespectare ar fi limitat hotărârea Curţii în privinţa acordării satisfacţiei echitabile. Totuşi, existau anumite condiţii înRegulamentul Curţiişi înPractica directoare privind acordarea satisfacţiei echitabile, ambele documente urmărind să stabilească un cadru procedural pentru organizarea activităţii Curţii şi să o asiste în exerciţiul funcţiei sale judiciare. Practica prevalentă a Curţii era că menţiunile din cererea reclamanţilor potrivit cărora aceştia doresc acordarea satisfacţiei menţionate pentru presupusele încălcări nu puteau atenua omisiunea de a formula o cerere pentru acordarea satisfacţiei echitabile în timpul etapei comunicării din cadrul procedurilor.

Menţiunea reclamantului de acordare a unei eventuale compensaţii pecuniare, aşa cum fusese exprimată aceasta la etapa necontencioasă iniţială a procedurii din faţa Curţii, nu echivalase cu o cerere în înţelesul Regulamentului Curţii şi nu fusese contestat faptul că nu a fost formulată nicio cerere pentru acordarea satisfacţiei echitabile în timpul procedurii comunicării din cadrul procedurilor din faţa Camerei.

 (b) Dacă Curtea a avut competenţa să acorde o satisfacţie echitabilă în lipsa unei cereri formulate ca atare şi dacă a fost oportună acordarea acestei despăgubiri– Deşi nu ar trebui, în mod normal, să abordeze din oficiu problema acordării satisfacţiei echitabile, nici Convenţia, nici Protocoalele la aceasta nu împiedică Curtea să-şi exercite discreţia în baza articolului 41. Curtea a rămas, aşadar, competentă să acorde, de o manieră rezonabilă şi moderată, satisfacţia echitabilă pentru prejudiciul moral suferit în circumstanţele excepţionale ale unui anumit caz, unde nu a fost formulată o cerere ca atare. Exerciţiul acestei discreţii trebuie să aibă întotdeauna în vedere cerinţa de bază a procedurii contradictorii, iar în asemenea cazuri este potrivit să se analizeze susţinerile părţilor. În asemenea circumstanţe excepţionale, este necesar să se stabilească întâi că au fost respectate un număr de premise, înainte de a cântări considerentele convingătoare în favoarea acordării despăgubirilor.

 (i) Premise– Trebuie acordată o importanţă deosebită indiciilor care demonstrează în mod univoc faptul că reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a obţine o compensaţie pecuniară. După aceasta, este necesar să se stabilească dacă a existat o legătură cauzală între încălcare şi prejudiciul moral invocat.

 (ii) Considerentele convingătoare– În baza concluziilor sale privind premisele, Curtea a examinat apoi dacă existaseră considerente convingătoare în favoarea acordării unei despăgubiri. Fusese oportun să se aibă în vedere gravitatea specială şi impactul special al încălcării Convenţiei şi, dacă era pertinent în circumstanţele particulare ale unui anumit caz, contextul general în care a avut loc încălcarea. Apoi, Curtea a trebuit să stabilească dacă existaseră perspective rezonabile de obţinere a unei reparaţii adecvate la nivel naţional, în termenii articolului 41 din Convenţie.

Era un lucru cert pentru ambele părţi că reclamantul susţinuse existenţa unui prejudiciu moral provocat de încălcarea articolului 2 şi că existase o legătură cauzală între încălcare şi prejudiciu. Interesul reclamantului de a obţine despăgubirea fusese exprimat. Problema era dacă existau considerente convingătoare care să facă necesară acordarea satisfacţiei echitabile. Curtea a considerat că constatarea unei încălcări nu va constitui, în sine, o satisfacţie echitabilă suficientă. Nu existase nici un indiciu – iar Guvernul reclamat nu a susţinut contrariul – că dreptul naţional permitea solicitarea şi obţinerea unei reparaţii adecvate într-un termen rezonabil, în privinţa constatărilor Curţii privind decesul provocat fiului reclamantului şi carenţele anchetei.

Ca atare, Marea Cameră a constatat că acest caz prezenta circumstanţe excepţionale care impuneau acordarea unei satisfacţii echitabile în privinţa prejudiciului moral suferit, chiar dacă nu fusese formulată o cerere în acest sens.

Concluzie: 50,000 EUR cu privire la prejudiciul moral suferit (paisprezece voturi la trei).