Şolari v. Republica Moldova-nr. 42878/05

 

Hotărârea din 28.3.2017  [Secţia a II-a].

 

Articolul 11

 

Dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere

Condamnarea pentru exprimarea opiniei într-un alt loc decât cel autorizat şi afişarea simbolurilor partidelor politice neînregistrate în Republica Moldova - încălcare.

În fapt:

Reclamantul Eugen Şolari, cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1983, care locuieşte în Chişinău, a sesizat Curtea la data de 9 noiembrie 2005, invocând încălcarea articolului 11 din Convenţie.

Prin dispoziţia Primarului municipiului Chişinău din 25 aprilie 2005 a fost eliberată o autorizaţie pentru Asociaţia „Proiect Nou – Bugeac” în vederea organizării unei manifestaţii în centrul oraşului, la data de 1 mai 2005. Autorizaţia în discuţie prevedea exact locul permis pentru desfăşurarea manifestaţiei, adică „scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, lânga havuz, la dreapta intrării în scuar". În conformitate cu punctul 6 din această dispoziţie, asociaţia a fost obligată să nu folosească simboluri ale unor partide, organizaţii politice şi asociaţii neînregistrate în Republica Moldova.

La 1 mai 2005, patruzeci de persoane, inclusiv reclamantul, au participat la miting. Protestatarii au scandat, printre lozincile de susţinere a lucrătorilor, sloganuri anti-guvernamentale şi anti-capitaliste. Unii dintre ei au afişat simboluri ale Uniunii Sovietice, inclusiv secera şi ciocanul. La 4 mai 2005, poliţia a întocmit un proces-verbal constatând comiterea contravenţiei administrative de către reclamant, şi anume încălcarea articolului 174¹ alin. (2) din Codul cu privire la contravenţiile administrative, care prevedea sancţiunea în cazul „nerespectării reglementărilor privind organizarea şi desfăşurarea întrunirilor“.

În aceeaşi zi, Judecătoria Buiucani a pronunţat o hotărâre, prin care reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea contravenţiei administrative, aplicându-i sancţiune administrativă sub formă de amendă de 450 MDL (echivalentul a 28 EUR). Instanţa a reţinut că vinovăţia acestuia se confirmă, printre altele, şi prin fotografiile efectuate în timpul manifestaţiei. Reclamantul a declarat recurs.

La 25 mai 2005, printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul ca fiind neîntemeiat şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

La 14 noiembrie 2005, Judecătoria Buiucani a constatat neplata de către reclamant a amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă şi a înlocuit această sancţiune cu arest administrativ pe un termen de 30 zile, reclamantul fiind plasat în detenţie. Reclamantul a contestat decizia instanţei.

La data de 3 decembrie 2005, reclamantul a plătit amenda.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 7 decembrie 2005, a fost admis recursul, casată hotărârea primei instanţe şi dispusă eliberarea imediată a reclamantului. Instanţa şi-a motivat decizia prin faptul că reclamantul își plătise amenda, avea domiciliu, nu avea antecedente penale sau administrative, nu avea loc de muncă şi nu dispunea de resurse financiare.

Reclamantul a invocat, în cererea sa, încălcarea articolelor 6, 10, 11 şi 14 din Convenţie, dată fiind impunerea plăţii amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă ca urmare a participării la manifestaţia din 1 mai 2005 din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet.

Curtea a considerat necesar să examineze cererea doar în temeiul articolului 11 din Convenţie.

Reclamantul a invocat existenţa unei ingerinţe în dreptul său la libertatea de întrunire şi că această ingerinţă nu fusese prevăzută de legislaţie, întrucât articolul 174¹ din Codul cu privire la contravenţiile administrative nu era aplicabil în cazul său. El nu fusese nici organizator, nici conducător al Asociaţiei. Reclamantul a mai pretins că ingerinţa în discuţie fusese disproporţională în raport cu circumstanţele cauzei. În acest sens, el a susţinut faptul că demonstraţia avusese loc în mod paşnic, că autorităţile nu l-au informat, la acel moment, despre caracterul inadecvat al comportamentului său şi că amenda aplicată fusese ulterior schimbată în arest administrativ.

În drept:

Cu privire la dreptul la libertatea de întrunire, Curtea a făcut trimitere la principiile generale prezentate în hotărârea Kudrevičius şi alţii.

Curtea a reţinut că, în speţă, părţile nu au contestat existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire şi nu vede motive pentru a ajunge la o concluzie diferită. Ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire încalcă prevederile articolului 11 din Convenţie dacă ingerinţa nu este „prevăzută de lege”, nu urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime enumerate în alineatul 2 al acestui articol şi nu poate fi considerată „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a reţinut că părţile nu au fost de acord cu privire la chestiunea legalităţii ingerinţei. Astfel, dezacordul principal s-a manifestat în privinţa articolului 174¹ alin. (2) din Codul contravenţional, în special în privinţa calităţii reclamantului de organizator (lider) al manifestaţiei. În acest sens, s-a reţinut că, în conformitate cu textul normei menţionate, organizatorii manifestaţiei pot fi amendaţi. Din procesul-verbal întocmit de poliţie rezultă că reclamantul a participat activ la acţiunile de protest presupuse a fi ilegale. Cu toate acestea, nici Judecătoria Buiucani, nici Curtea de Apel Chişinău nu au răspuns, în hotărârile lor, la întrebarea dacă reclamantul a fost organizator sau doar participant la manifestaţie. În observaţiile sale, Guvernul nu a abordat această problemă. În consecinţă, Curtea şi-a exprimat dubiile în privinţa legalităţii ingerinţei în discuţie. Totodată, ea a considerat că nu este necesară examinarea acestei etape, pentru că, în orice eventualitate, ingerinţa nu a fost necesară în sensul articolului  11 § 2 din Convenţie.

Cu privire la caracterul „necesar într-o societate democratică” al ingerinţei, Curtea a reiterat că libertatea de întrunire paşnică constituie unul dintre fundamentele unei societăţi democratice şi este însoţită de excepţii care trebuie interpretate restrictiv. Necesitatea unor astfel de restricţii trebuie stabilită în mod clar. Atunci când se examinează „necesitatea într-o societate democratică” a unor restricţii, statele semnatare se bucură de o anumită marjă de apreciere, însă aceasta nu este nelimitată. Astfel, rămâne ca Curtea să se pronunţe definitiv cu privire la compatibilitatea restricţiei cu drepturile protejate de Convenţie, ţinând cont de circumstanţele cauzei (Kudrevičius şi alţii, citată mai sus, § 142).

Curtea a notat că o situaţie ilegală nu justifică în mod necesar ingerinţa în exercitarea de către o persoană a dreptului său la libertatea de întrunire, iar reglementările de această natură nu ar trebui să constituie un obstacol ascuns pentru libertatea de întrunire (Samut Karabulut c. Turcia, nr. 16999/04, § 35, 27 ianuarie 2009, şi Berladir şi alţii c. Russie, nr. 34202/06, § 39, 10 iulie 2012).

În speţă, Curtea a observat că protestul fusese paşnic şi fără incidente violente raportate de către autorităţi. Curtea a reiterat faptul că, în lipsa unor acte de violenţă, este important ca autorităţile publice să dea dovadă de o anumită toleranţă faţă de întrunirile paşnice, astfel încât libertatea de întrunire să fie garantată conform articolului 11 din Convenţie. Nu se pare că deplasarea de la locul evenimentul la câteva zeci de metri de locul autorizat a luat autorităţile prin surprindere şi a afectat capacitatea lor de a menţine ordinea şi de a garanta, în general, buna desfăşurare a evenimentului.

De asemenea, Curtea a reiterat faptul că, în pofida rolului său autonom şi a sferei sale speciale de aplicare, articolul 11 ​​trebuie, de asemenea, să fie coroborat cu articolul 10 din Convenţie, atunci când exercitarea libertăţii de întrunire are drept scop exprimarea opiniilor.

În acest caz, Curtea notează că Guvernul nu a oferit explicaţii cu privire la simbolurile pe care le afişase reclamantul şi cu privire la tulburările ordinii publice provocate astfel.

Simpla folosire a acestor simboluri nu a fost de natură să încurajeze violenţa, instigând la ura profundă şi iraţională faţă de anumite persoane. Mai mult, se constată că nu s-a stabilit faptul că portul unor simboluri echivalează cu intenţia de a participa în politică sau cu o instigare la nerespectarea statului de drept şi a principiilor democratice, mai ales din moment ce protestul a fost paşnic şi autorizat în mod legal.

Curtea a reiterat că protestele paşnice nu trebuie să facă, în principiu, obiectul unei sancţiuni penale, inclusiv privarea de libertate.

Examinând această cerere, Curtea a considerat că, în lipsa unei acţiuni condamnabile a reclamantului, amenda aplicată, chiar dacă a reprezentat minimul prevăzut de lege, nu a fost proporţională cu scopul legitim urmărit. Mai mult, această sancţiune a fost înlocuită cu o pedeapsă cu închisoarea, pe care reclamantul a executat-o parţial.

Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a conchis că condamnarea reclamantului pe motiv că şi-a exprimat opinia într-un alt loc decât cel autorizat şi a afişat simboluri comuniste neînregistrate nu poate fi considerată o „necesitate social imperioasă”. De asemenea, Curtea a constatat că autorităţile naţionale şi-au depăşit marja de apreciere în acest domeniu. Ingerinţa aplicată în speţă nu a fost „necesară într-o societate democratică“ în sensul articolului 11 din Convenţie.

Astfel, Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 11 din Convenţie.

Curtea i-a acordat reclamantului 28 EUR cu titlu de prejudiciu material, 4000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1560 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie: încălcarea art. 11 din Convenţie.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Şolari v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă