Savotchko v. Republica Moldova-nr. 33074/04

Hotărârea din 28.03.2017  [Secţia a II-a].

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Divulgarea datelor cu caracter personal referitoare la serviciile de telefonie fixă furnizate, fără acordul persoanei: încălcare

În fapt:

La 20 iulie 2004, prin cererea nr 33074/04, reclamanta Olga Savotchko a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Dna Olga Savotchko este cetăţean rus, născută în anul 1952 și locuiește la Chișinău.

Reclamanta și mama erau părţi ale unui litigiu privind partajul averii succesorale. Potrivit reclamantei, compania M., operator național de telefonie fixă al cărui unic acționar este statul, i-a transmis mamei sale și avocatului ei, dl O.M., mai multe descifrări telefonice. Aceste descifrări vizau perioada septembrie 2001 – februarie 2002 şi conţineau numere de telefon, data, ora, durata și costul apelurilor efectuate de către reclamantă.

În timpul examinării litigiului cu privire la averea succesorală, mama reclamantei a prezentat aceste descifrări telefonice instanţei de judecată. Aceasta le-a folosit ca mijloc de probă, astfel că la 16 iulie 2002 instanţa de judecată a respins parţial cererea reclamantei depusă cu privire la scutirea de la plata taxei de stat.

Prin adresa din 5 august 2002, la cererea avocatului O.M. compania M. i-a furnizat acestuia, informațiile privind plățile lunare efectuate de către reclamantă, în perioada octombrie 2001 - iulie 2002.

La 22 august 2002 reclamanta a intentat o acțiune în judecată împotriva companiei M. cu privire la încasarea prejudiciului moral, invocând că i s-a încălcat dreptul la viața privată prin acțiunile ilegale ale companiei M..

Prin hotărârea din 2 aprilie 2003 Judectoria Buiucani a respins acţiunea reclamantei. Instanţa a reţinut că: “[Societatea M.] şi [reclamanta] sunt părţi ale contractului de prestări servicii de telecomunicaţii din data de 28 iunie 2001. Pentru o perioadă îndelungată de timp reclamanta se afla în litigiu cu mama sa, interesele căreia erau apărate de avocatul O.M. Acordând servicii juridice, avocatul O.M. a solicitat companiei M. să-i furnizeze informaţia privind serviciile de telefonie prestate de companie reclamantei, precum şi informaţia despre preţul serviciilor acordate. Instanţa a constatat că acţiunile avocatului erau legale, deoarece oferind astfel de informaţii, compania M. nu a încălcat condiţiile contractului din 28 iunie 2001, şi nu a furnizat informaţii care ar leza onoarea şi demnitatea clientului”.

La 14 aprilie 2003, reclamanta a depus apel.

La 28 mai 2003, prin decizia Curţii de Apel Chișinău, a fost respins apelul ca nefondat. Invocând, printre altele că: ”Prima instanță corect a constatat că informațiile furnizate de compania M., [și anume] descifrările serviciilor de telecomunicații furnizate [de pe numărul reclamantei], nu atentează la onoarea și demnitatea [celei din urmă]. (...) [Aceste] informații au fost obținute prin mijloace legale de către avocatul O.M. (...) S-a stabilit cu certitudine că conținutul convorbirilor telefonice nu a fost dezvăluită (...). Prin urmare, dreptul la secretul convorbirilor telefonice ale reclamantei (...) nu a fost apreciat."

Reclamanta a depus recurs. Acesta a susținut că dezvăluirea informațiilor în cauză a fost contrară Legii telecomunicațiilor, care garantează secretul convorbirilor telefonice, precum și Legii privind accesul la informație.

La 21 ianuarie 2004, prin hotărârea definitivă a Curţii Supreme de Justiție s-a respins recursul ca nefondat. Instanţa a reţinut ca fiind justă motivarea instanțelor inferioare, suplimentar argumentând că, în conformitate cu articolul 15 din Legea cu privire la avocatură (în vigoare la perioada de referință), O.M. a fost îndreptățit să solicite informațiile în cauză și compania M. care le deținea, să le ofere.

Astfel, reclamanta a invocat încălcarea articolului 8 din Convenție și anume că divulgarea descifrărilor telefonice a constituit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private și a corespondenței sale. Reclamanta a susținut că descifrările telefonice dezvăluite de către compania M. conțineau date cu caracter personal, și transmiterea acestora către un terț nu a fost legală, şi nici justificată de o necesitate în interes general.

În drept:

Curtea a reţinut că divulgarea în acest caz este atribuită unei companii private. Cu toate acestea, s-a constatat că statul este unicul acționar al companiei, circumstanțe în care Curtea a considerat că acțiunile companiei M. obligă la răspunderea statului pârât conform Convenției.

De asemenea, Curtea a statuat că apelurile telefonice primite în locațiile private sunt cuprinse de noțiunile de „viață privată“ și „corespondență“, astfel facând referire la articolul 8 § 1 din Convenție.

În acest caz, Curtea a considerat că divulgarea fără acordul reclamantei a datelor cu caracter personal referitoare la serviciile de telefonie fixă furnizate și utilizarea acestora împotriva ei în procedura civilă au constituit ingerință în respectarea vieții private și a corespondenței, în sensul articolului 8 din Convenție.

Curtea a constatat în continuare că în observațiile sale Guvernul a susținut că dezvăluirea informațiilor în speța dată a fost în conformitate cu Legea privind accesul la informații și Legea privind telecomunicațiile. În acest sens, Curtea a reţinut că instanțele naționale nu au argumentat şi indicat baza legală pentru a justifica ingerința în cauză. La fel, a subliniat faptul că, chiar dacă acesta ar fi cazul, societatea M. putea fi autorizată să dezvăluie informații personale fără consimțământul reclamantei, cu respectarea prevederilor articolul 8 § 8 din Legea cu privire la accesul la informație, adică în prezența unei decizii judecătorești, care ar fi prevăzut acest fapt. Curtea însă a constatat că o astfel de decizie nu a fost adoptată în acest caz.

De asemenea, s-a constatat că, în conformitate cu articolul 4 din Legea telecomunicațiilor, informații cu privire la serviciile de telefonie ar putea fi transmise persoanelor împuternicite în modul corespunzător. Cu toate acestea, nici autoritățile naționale și nici Guvernul nu au putut argumenta faptul că dl O.M. a fost investit în mod corespunzător cu acest drept.

Curtea a constatat că prevederile naţionale pertinente în acest caz interzic, sub rezerva unor excepții, dezvăluirea informațiilor vizate în litigiu, şi în speţă nu pare că aceste excepții ar fi fost aplicabile, iar Guvernul nu a reușit să demonstreze contrariul. Rezultă că ingerința constatată nu a fost „prevăzută de lege“, în sensul celui de al doilea paragraf al articolului 8 din Convenție. Această concluzie a investit Curtea să examineze problema necesității ingerinței.

Astfel, Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 8 din Convenţie.

În continuare, având în vedere constatarea unei încălcări în temeiul Articolului 8 al Convenţiei, prin care a fost soluţionată principala problemă juridică ridicată în acest litigiu, precum şi având în vedere toate circumstanţele cauzei şi argumentele părţilor, Curtea a hotărât că nu este necesar să examineze separat celelalte plângeri formulate în temeiul Articolelor 6, 10 și 13 ale Convenției și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 3000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 2000 euro  cu titlu de costuri şi cheltuieli.

 Concluzie : încălcarea art. 8 din Convenţie.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Savotchko v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă