Allanazarova v. Rusia - 46721/15

Hotărârea din 14.2.2017 [Secţia a III-a]

Articolul 13

Remediu efectiv 

Remediul în materie de extrădare fără un efect suspensiv de drept şi o cercetare riguroasă a riscului supunerii la rele tratamente: încălcare

Articolul 3

Extrădare

Riscul supunerii la rele tratamente în statul care cere extrădarea reclamantei şi netemeinicia asigurărilor primite din partea acestuia: extrădarea ar echivala cu o încălcare

În fapt – Reclamanta, cetăţean turkmen, plecase în 2012 din Turkmenistan în Rusia. La scurt timp după, autorităţile turkmene au emis pe numele acesteia un mandat de arest care privea acuzaţii de comitere a unei fraude. În iulie 2014, ea a fost arestată şi plasată în detenţie provizorie în Rusia.

În august 2014, a fost trimisă o cerere de extrădare de către procurorul general al Turkmenistanului, care menţiona că, în afară de garantarea drepturilor sale procedurale, aceasta nu va fi supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante.

Reclamanta a cerut acordarea statutului de refugiat, cerere care i-a fost refuzată. În mai 2015, Rusia a acceptat extrădarea sa. Reclamanta a contestat în zadar acele decizii. În cele din urmă, ea a solicitat azilul temporar din motive umanitare.

În septembrie 2015, fiind sesizată între timp de către reclamantă, Curtea europeană i-a cerut guvernului rus să suspende extrădarea, în baza articolului 39 din regulamentul ei. În octombrie 2015, reclamantei i-a fost acordat azil temporar. 

În drept – Articolul 3: Reclamanta a susţinut că o întoarcere în ţara sa de origine, Turkmenistan, ar fi expus-o la rele tratamente.

 a) Cu privire la existenţa unui risc real de aplicare a relelor tratamente – Curtea a constatat deja violarea articolului 3 dată fiind existenţa unui asemenea risc într-un număr de cauze privind expulzarea sau extrădarea către Turkmenistan, în particular în cazul persoanelor care erau urmărite penal, diverse surse susţinând gravitatea situaţiei generale a drepturilor omului din această ţară. Această situaţie nu s-a schimbat câtuşi de puţin de atunci.

Având în vedere faptul că, în acest caz, plasarea în detenţie a reclamantei fusese dispusă deja, iar comiterea infracţiunii menţionate în cererea de extrădare era pasibilă de aplicarea unei pedepse de până la 15 ani de închisoare, riscul aplicării relelor tratamente în cazul în care s-ar fi dat curs cererii de extrădare era, aşadar, unul real.

 b) Cu privire la asigurările date– La evaluarea temeiniciei asigurărilor date de către procurorul general al Turkmenistanului, au fost avute în vedere mai multe criterii:

– existenţa sistemelor de control care să permită verificarea obiectivă a respectării lor în practică;

– capacitatea serviciului procuraturii turkmene de angajare a statului Turkmenistan;

– respectarea unor asigurări similare în trecut.

Or, guvernul reclamat nu a oferit nici un element probant în această privinţă. Disponibilitatea autorităţilor din Turkmenistan de a coopera cu sistemele internaţionale de control sau cu ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului era foarte limitată. Această reticenţă de a coopera a autorităţilor turkmene pare să fi existat şi la nivel bilateral.

Astfel, asigurările date de către procurorul general turkmen nu sunt unele de încredere; în consecinţă, ele nu elimină în totalitate riscul aplicării de rele tratamente reclamantei în Turkmenistan.

Concluzie: încălcare, în cazul extrădării în Turkmenistan (unanimitate).

Articolul 13 coroborat cu articolul 3: Reclamanta s-a plâns că riscul aplicării de rele tratamente în cazul întoarcerii ei în Turkmenistan, la care s-a referit în toate procedurile relevante din Rusia, nu fusese examinat în mod corespunzător de către autorităţile naţionale.

Potrivit jurisprudenţei Curţii, acolo unde poate fi argumentată, în mod justificat, existenţa unui asemenea risc, remediul pentru acesta este efectiv doar dacă satisface următoarele două criterii: pe de o parte, să aibă un efect suspensiv de drept; pe de altă parte, să conducă la un control independent şi riguros al riscului.

 a) Procedura privind extrădarea

 i.« Efectul suspensiv de drept »– Acest criteriu este îndeplinit: potrivit codului de procedură penală rus, orice decizie a procurorului general sau a adjunctului său referitoare la extrădarea unei persoane este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, care are un efect suspensiv de drept; această suspendare a fost respectată ca atare în prezenta cauză.

 ii.«  Un control independent şi riguros »– Acest criteriu nu este îndeplinit. Chiar dacă, potrivit directivei nr.11 (2012) a Curţii supreme ruse referitoare la extrădare, tribunalele sunt obligate să verifice dacă există riscul ca persoana extrădată să fie supusă torturii sau durerii ori tratamentelor inumane sau degradante în statul solicitant, acest control nu a îndeplinit rigoarea cerută în prezenta cauză.

În primul rând, deşi reclamanta a prezentat elementele susceptibile să demonstreze riscurile presupuse, cererea sa a fost respinsă ca fiind fondată pe « simple supoziţii ». O asemenea abordare nu satisface criteriul controlului riguros: a-i cere unei persoane să prezinte probe « incontestabile » privind existenţa riscului de a fi supusă relelor tratamente în ţara în care este predată înseamnă să-i impui să demonstreze existenţa unui eveniment viitor, ceea ce este imposibil, dar şi să o plasezi sub o sarcină disproporţionată.

În al doilea rând, tribunalele au notat existenţa asigurărilor primite fără a le examina în lumina criteriilor pertinente, de vreme ce nu au căutat să stabilească dacă sistemele de control pot verifica în mod obiectiv respectarea în practică a asigurărilor date de către procurorul general al Turkmenistanului, nici dacă procurorul general turkmen avea capacitatea de a angaja statul Turkmenistan, nici dacă a respectat asigurările asemănătoare date în trecut.

 b) Alte proceduri

Potrivit jurisprudenţei Curţii supreme, obţinerea statutului de refugiat sau a azilului temporar constituia un obstacol pentru extrădare. De vreme ce reclamanta avusese acces la procedurile aferente, trebuie să se constate dacă acestea au putut remedia caracterul insuficient al procedurii extrădării.

 i. Procedura referitoare la statutul de refugiat– Aşa cum fusese pusă în practică de către autorităţile naţionale, această procedură nu respectase niciunul din criteriile de efectivitate menţionate mai sus.

α) Potrivit legii, procedura trebuia să stabilească, în privinţa persoanei în discuţie, existenţa sau inexistenţa « unei temeri justificate » de persecuţii în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită sau a cărei cetăţenie o deţinea, « din motive de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică, apartenenţă la un anumit grup social sau din cauza opiniilor sale politice ». Totuşi, Curtea a arătat deja că autorităţile ruse interpretează aceste prevederi în mod strict, excluzând acordarea statutului de refugiat acolo unde riscul aplicării unor rele tratamente se datorează altor motive decât celor enumerate; aşa au procedat în prezenta cauză.

În consecinţă, această procedură nu a permis aplicarea unui examen riguros în privinţa riscului menţionat, de vreme ce acest risc nu avea vreo legătură cu motive din cele menţionate, ci cu perspectiva unei plasări în detenţie.

β) Procedura de control judiciar iniţiată la cererea solicitanţilor respinşi nu avea un efect suspensiv de drept. Pentru ca un remediu să fie considerat suspensiv « de drept », el trebuia să manifeste un asemenea efect, în dreptul intern, de o manieră clară şi neechivocă: posibila existenţă a unei practici administrative sau de alt tip care constă în refuzul extrădării unei persoane în timpul procedurii de contestare a respingerii cererii de acordare a statutului de refugiat nu este suficientă.

 ii. Procedura referitoare la azilul temporar– În lipsa statutului de refugiat, azilul temporar îi putea fi acordat unei persoane din « motive umanitare ». Totuşi, chiar presupunând că această procedură permitea efectuarea unui control atent şi a unui examen riguros ale riscului aplicării de tratamente contrare articolului 3, se pare că ea nu manifesta un efect suspensiv de drept.

În această cauză, se poate deduce din formularea deciziei autorităţilor ruse că azilul temporar i-a fost acordat reclamantei nu pentru că l-a cerut aceasta, ci la indicaţia Curţii de aplicare a unei măsuri provizorii, în baza articolului 39 din regulamentul său.

***

În concluzie, chiar dacă este combinat cu procedurile de obţinere a statutului de refugiat şi apoi a celui de  azilant temporar, procedura controlului judiciar al deciziei privind extrădarea nu a reprezentat, în prezenta cauză, un « remediu efectiv » privind susţinerile referitoare la riscul aplicării de rele tratamente în Turkmenistan.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: constatarea existenţei unei încălcări este suficientă, în sine, pentru acoperirea prejudiciului moral.

(Vezi, de asemenea, S.K. v. Rusia, 52722/15, 14 februarie 2017, Nota informativă 204)