İrfan Güzel v. Turcia - 35285/08

Hotărârea din 7.2.2017 [Secţia a II-a]

Articolul 13

Remediu efectiv

Lipsa unui răspuns pentru dubiile exprimate de un acuzat privind legalitatea deciziei de a-i intercepta convorbirile telefonice: încălcare

În fapt – Între 2008 şi 2009, reclamantul fusese judecat de o curte cu juri. Acuzaţia s-a bazat pe interceptările discuţiilor sale telefonice. Dosarul comunicat reclamantului conţinea stenogramelor convorbirilor interceptate, însă nicio informaţie privind existenţa unei autorizaţii judiciare care să permită acest lucru. În apărarea sa, reclamantul a adus problema în discuţie fără succes: nu i-a fost oferit nici un răspuns în timpul audierilor, şi nici prin hotărârea de condamnare a sa.

În drept

Articolul 8: Capetele de cerere ale reclamantului privind legalitatea interceptărilor convorbirilor sale s-au dovedit a fi nefondate. Din documentele furnizate s-a putut vedea că interceptările fuseseră autorizate printr-o decizie judiciară şi că necesitatea măsurii a fost apreciată în mod adecvat de către tribunale. Nu existase nimic arbitrar sau nerezonabil.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 13 combinat cu articolul 8: Reclamantul a încercat să conteste în timpul procesului său penal legalitatea interceptărilor efectuate, însă nu a primit vreun răspuns cu privire la dubiile sale.

Din legislaţia naţională reiese cu certitudine că, atunci când o anchetă se soldează cu o soluţie de neurmărire, procurorul Republicii trebuie să-l informeze pe cel interesat în termen de cincisprezece zile de la finalizarea investigaţiilor şi să procedeze la distrugerea datelor obţinute astfel.

Totuşi, aceeaşi legislaţie păstrează tăcerea atunci când cauza este adusă în faţa unui tribunal.

Este adevărat că reclamantul beneficia de mijloace de a contesta, printr-o procedură în contradictoriu, conţinutul interceptărilor telefonice obţinute în baza autorizaţiilor judiciare emise. Însă această posibilitate de contestare a conţinutului stenogramelor, care făcea parte din analiza răspunderii penale a reclamantului în raport de faptele de a căror comitere era acuzat, reprezintă o chestiune total diferită de cea referitoare la posibilitatea de contestare a deciziilor de autorizare a interceptărilor.

Cu toate acestea, nu reiese din dosar că reclamantul a fost informat despre existenţa unor decizii judiciare care să autorizeze interceptările în discuţie. Curtea cu juri care l-a judecat pe reclamant nu a făcut trimitere la acele decizii şi nici nu a răspuns la alegaţiile sale privind lipsa unei autorizări judiciare a interceptărilor.

Mai mult, Guvernul nu a prezentat nici un exemplu care să demonstreze că, în cazuri asemănătoare, exista o instanţă abilitată să examineze retrospectiv compatibilitatea interceptărilor cu criteriile articolului 8 din Convenţie, oferind, dacă era necesar,  un remediu adecvat persoanei vizate.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: constatarea unei încălcări este suficientă în sine pentru acoperirea prejudiciului moral; capătul de cerere referitor la prejudiciul material - respins.

(Vezi şi Roman Zakharov v. Rusia [MC], 47143/06, 4 decembrie 2015, Nota informativă 191 ; Cevat Özel v. Turcia, 19602/06, 7 iunie 2016, Nota informativă 197)