Manoli v. Republica Moldova

Hotărârea din 28.02.2017 (Secţia a II-a)

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri penale

Acuzaţie în materie penală

În fapt– La data la care au avut loc faptele, reclamantul activa în calitate de poliţist. În decembrie 2006, reclamantul a arestat în stradă, împreună cu un alt poliţist, doi suspecţi, conducându-i la secţia de poliţie. Întrucât unul din suspecţi s-a opus arestării, poliţiştii au aplicat forţa pentru a-l urca în maşină. La secţia de poliţie, unul dintre ofiţerii de poliţie l-ar fi lovit în piept pe unul din suspecţi. Ambilor poliţişti li s-au înaintat acuzaţii privind aplicarea relelor-tratamente suspecţilor. Potrivit declaraţiilor suspecţilor, aceştia au fost supuşi unor rele-tratamente.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 21 mai 2009, s-a stabilit că poliţiştii au aplicat forţa în momentul reţinerii, însă aplicarea forţei nu fusese disproporţională. Instanţa de fond l-a achitat pe reclamant în privinţa acuzaţiei de aplicare a relelor-tratamente. Judecătorul s-a bazat pe declaraţiile martorilor şi pe documentele medicale. Procurorul a declarat apel.

La data de 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de Procuror, a casat sentinţa primei instanţe şi a pronunţat o nouă hotărâre, prin care reclamantul a fost condamnat la trei ani închisoare, cu suspendare.

Reclamantul a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, invocând faptul că condamnarea lui este contrară articolului 6 § 1 din Convenţie, deoarece instanţa de apel nu a examinat în mod efectiv dosarul şi nu a audiat reclamantul, victimele sau martorii.

La 25 februarie 2011, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului, stabilind, printre altele, că în împrejurările cauzei nu era necesară o nouă audiere a martorilor de către instanţa de apel, dat fiind faptul că declaraţiile lor nu au fost contestate de către inculpaţi. Cu referire la obiecţia potrivit căreia instanţa de apel nu a audiat inculpaţii sau victimele, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că simpla solicitare ca părţile să se exprime dacă sunt sau nu de acord cu apelul declarat era suficientă pentru a asigura caracterul echitabil al procedurilor. În plus, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut că părţile nu au dorit să prezinte probe noi.

În drept

Curtea a reiterat că modalitatea de aplicare a articolului 6 din Convenţie în cazul procedurilor din faţa instanţei de apel depinde de caracteristicile speciale ale acestor proceduri: trebuie să se aibă în vedere totalitatea procedurilor din ordinea juridică internă şi rolul instanţei de apel în acestea (a se vedeaBotten v. Norvegia, 19 februarie 1996, şi § 39, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-I). În cazul în care o instanţă de apel este chemată să examineze o cauză cu privire la fapte şi probleme de drept şi să facă o evaluare completă a problemei vinovăţiei sau a nevinovăţiei reclamantului, nu se poate ca aceste probleme să fie examinate fără analiza nemijlocită a probelor (a se vedea Constantinescu v. România, nr.28871/95, § 55, CEDO 2000-VIII;Popovici v. Moldova, nr.289/04şi41194/04, § 68, 27 noiembrie 2007;Marcos Barrios v. Spania, nr.17122/07, § 32, 21 septembrie 2010).

În această cauză, Curtea a reţinut că Curtea de Apel Chişinău l-a găsit vinovat pe reclamant, de aplicarea relelor-tratamente unuia dintre suspecţi, în timpul reţinerii sale, concluzie bazată pe declaraţiile date de victime, acuzaţi şi martori la examinarea cauzei în prima instanţă.

Astfel, Curtea a considerat că condamnarea reclamantului, fără reaudierea sa, a victimelor şi a martorilor, fusese contrară garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie.

Curtea Europeană a notat că modul în care Curtea de Apel Chişinău a examinat cauza este în contradicţie cu dispoziţiile articolului 419 din Codul de procedură penală, precum şi cu recomandările Plenului Curţii Supreme de Justiţie din hotărârea explicativă nr. 22 din 12 decembrie 2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel. Curtea Europeană a precizat că autoritatea responsabilă de a decide cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui acuzat ar trebui, în principiu, să asculte victimele, învinuitul şi martorii în persoană şi să evalueze credibilitatea acestora (a se vedea,Kashlev v. Estonia, nr. 22574/08, §§ 48-50, 26 aprilie 2016) şi că evaluarea credibilităţii este o sarcină complexă care nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declaraţiilor lor, cu atât mai mult în cazul în care  sunt avute în vedere doar unele declaraţii.
Ţinând cont de toate circumstanţele cauzei, Curtea a reţinut că condamnarea reclamantului fără audierea sa, a victimelor şi a martorilor, după achitarea acestuia de către prima instanţă, este contrară garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 din Convenţie.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Manoli v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.