Babiarz v. Polonia - 1955/10

Hotărârea din 10.1.2017 [Secţia a IV-a]

Articolul 8

Obligaţii pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieţii de familie

Respectarea vieţii private

Respingerea cererii de divorţ a unui soţ care dorise să se căsătorească cu o parteneră nouă: nici o încălcare

Articolul 12

Căsătoria

Respingerea cererii de divorţ a unui soţ care dorise să se căsătorească cu o parteneră nouă: nici o încălcare

În fapt – În 2005, reclamantul şi-a părăsit soţia pe care o avea de şapte ani pentru a se muta împreună cu o altă femeie cu care a avut, mai târziu, un copil. Acesta a dorit apoi să divorţeze, însă soţia sa a refuzat, iar cererea i-a fost respinsă din cauza că, deşi căsătoria eşuase în mod iremediabil, dreptul naţional nu-i permitea părţii vinovate să divorţeze în lipsa consimţământului părţii inocente (cu condiţia de a nu fi refuzat în mod nerezonabil)*.

În cadrul procedurilor din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolelor 8 şi 12 din Convenţie cu privire la faptul că, prin refuzul de a i se admite cererea de divorţ, autorităţile l-au împiedicat să se căsătorească cu femeia cu care locuia în prezent.

În drept – Articolele 8 şi 12: Curtea a reiterat că nici articolul 12, nici articolul 8 din Convenţie nu puteau fi interpretate ca garantând un drept la divorţ. Totuşi, dacă legislaţia naţională permitea divorţul, articolul 12 le asigura persoanelor divorţate dreptul de a se recăsători.

Curtea nu a exclus faptul că puteau exista probleme în privinţa articolului 12 în situaţiile în care procedurile judiciare referitoare la un divorţ erau nerezonabil de îndelungate (vezi Aresti Charalambous v. Cipru, 43151/04, 19 iulie 2007) sau în situaţiile în care, în ciuda unui eşec iremediabil al vieţii conjugale, dreptul naţional considera lipsa consimţământului părţii inocente un obstacol insurmontabil la admiterea cererii de divorţ formulate de către partea vinovată (vezi Ivanov şi Petrova v. Bulgaria, 15001/04, 14 iunie 2011). Totuşi, nu se repeta nici una din aceste situaţii în cazul reclamantului. Circumstanţele cazului său se deosebeau de cele din Johnston şi alţii v. Irlanda (9697/82, 18 decembrie 1986), de vreme ce nu presupuneau existenţa unei interdicţii generale impuse de dreptul naţional, ci respingerea acţiunii sale de divorţ de către tribunalele naţionale.

Legea poloneză privind divorţul prevedea reguli substanţiale şi procedurale detaliate care stabileau condiţiile pentru succesul unui divorţ. Tribunalele naţionale examinaseră faptele din cazul reclamantului în detaliu şi într-un context conform cu dreptul naţional: au fost avute în vedere probe concludente, reclamantul a avut posibilitatea de a-şi prezenta poziţia în faţa instanţei şi de a adresa întrebări martorilor, iar hotărârea primei instanţe a făcut obiectul controlului curţii de apel şi avea o motivare detaliată.

Curtea a fost conştientă de faptul că reclamantul avea o fiică cu noua sa parteneră, că acesta se afla, aparent, într-o relaţie stabilă şi că tribunalele naţionale recunoscuseră eşecul complet şi iremediabil al căsătoriei sale. Totuşi, acest fapt nu presupunea că cererea de divorţ trebuia admisă, în ciuda regulilor procedurale şi substanţiale prevăzute de legea naţională privind divorţul în cazul unei persoane care a decis, pur şi simplu, să-şi părăsească soţul sau soţia şi să facă un copil cu un alt partener. Dacă articolul 8 proteja familiile şi relaţiile de facto, această protecţie nu presupunea şi acordarea unei anumite recunoaşteri juridice. Nu s-a argumentat sau demonstrat că eşecul de a obţine divorţul şi ficţiunea juridică a continuării căsătoriei sale l-a împiedicat pe reclamant să recunoască paternitatea în privinţa copilului pe care îl avea cu noua sa parteneră. În fine, nu s-a argumentat faptul că, în dreptul polonez, refuzul de a divorţa avea ca efect res iudicata, împiedicându-l pe reclamant să introducă o nouă cerere de divorţ în faţa tribunalelor, la o etapă ulterioară.

În opinia Curţii, dacă prevederile Convenţiei nu puteau fi interpretate ca garantând posibilitatea, în baza dreptului naţional, de a obţine divorţul, acestea a fortiori nu puteau fi interpretate ca garantând un rezultat favorabil în cadrul procedurilor de divorţ instituite în baza dreptului naţional.

În concluzie, nu a existat nici o încălcare a dreptului reclamantului la căsătorie şi, în circumstanţele cazului, obligaţiile pozitive care decurg din articolul 8 nu le impuneau autorităţilor poloneze sarcina de a accepta cererea de divorţ a reclamantului. Aşadar, nu a existat nici o încălcare a articolului 8 sau 12, presupunând că era aplicabilă această din urmă prevedere.

Concluzii: nici o încălcare a articolului 8 (cinci voturi la două); nici o încălcare a articolului 12 (cinci voturi la două).

* Articolul 5 din Codul civil polonez se referă la refuzul părţii inocente care nu este „contrar principiilor rezonabile ale coexistenţei sociale” (zasady współżycia społecznego).

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Babiarz v. Polonia de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.