Becker v. Norvegia - 21272/12

Hotărârea din 5.10.2017 [Secția a V-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de a comunica informații

Libertatea de a primi informații

Jurnalistă obligată să depună mărturii împotriva sursei care a devenit cunoscută între timp: încălcare

În fapt – În august 2007, reclamanta, jurnalistă, a scris un articol cu privire la o companie cotată la bursă, pe baza unei convorbiri telefonice cu un domn X și a unei scrisori redactate de către un avocat.

În iunie 2010, dl X a fost acuzat de manipularea pieței și de utilizarea abuzivă a informațiilor confidențiale. Acesta a fost acuzat că i-a cerut avocatului să redacteze scrisoarea care a dat impresia că fusese scrisă din partea unui număr de deținători de acțiuni îngrijorați de lichiditățile, de finanțele și de viitorul companiei, când de fapt aceasta fusese scrisă doar în numele dlui X, care deținea o singură acțiune, dobândită recent. După publicarea articolului reclamantei, prețul acțiunilor societății a scăzut.

Reclamanta a fost chestionată ulterior de către poliție, care a informat-o că dl X a admis că i-a dat scrisoarea. Reclamanta a declarat că este dispusă să afirme că a primit scrisoarea, însă a refuzat să ofere informații suplimentare, invocând protecția surselor jurnalistice.

În timpul procedurilor penale împotriva dlui X, reclamanta a fost citată în calitate de martor. Bazându-se pe dreptul național și pe articolul 10 din Convenție, aceasta a refuzat să depună mărturie. Prima instanță a reținut că reclamanta avea obligația de a relata despre cotactele acesteia cu dl X în legătură cu scrisoarea avocatului. În 2011, Curtea Supremă a respins recursul reclamantei, reținând că nu ar exista o încălcare a Convenției acolo unde sursa a devenit cunoscută și, ca atare, nu ar exista o sursă de protejat. Justificarea de principiu privind protecția sursei s-a bazat pe consecințele pe care dezvăluirea identității unei surse le-ar putea avea pentru scurgerea de informații. Reclamanta a fost amendată cu 3,700 EUR pentru încălcarea bunei-desfășurări a procedurilor judiciare.

În fața Curții Europene, reclamanta s-a plâns că a fost obligată să depună mărturii care ar fi permis identificarea surselor sale jurnalistice, cu încălcarea dreptului ei de a primi și comunica informații, în baza articolului 10.

În drept – Articolul 10: Cazul s-a referit la problema dacă ingerința în drepturile reclamantei a fost una necesară într-o societate democratică. În această privință, Curtea a făcut trimitere la principiile care guvernează protecția modalităților de acțiune jurnalistică dezvoltate într-o serie de hotărâri.* Curtea nu a avut anterior ocazia să analizeze problema specială existentă în acest caz. Totuși, jurisprudența sa indică faptul că protecția unui jurnalist în baza articolului 10 nu poate fi înlăturată în mod automat în virtutea conduitei sursei.

Când a analizat dacă ingerința a fost una necesară, Curtea a trebuit să examineze dacă au fost oferite motive relevante și suficiente pentru a se dispune depunerea de mărturii de către reclamantă. Circumstanțele care vizau identitatea dlui X constituiau doar un element din această analiză. Deși a fost de acord cu Curtea Supremă în privința faptului că atunci când este cunoscută sursa, unele îngrijorări intrinseci măsurilor care presupun dezvăluirea sursei se pot atenua, cunoașterea identității dlui X putea să nu fie decisivă pentru evaluarea proporționalității.

Protecția acordată jurnaliștilor, atunci când este vorba despre dreptul lor de a păstra confidențialitatea surselor lor era una dublă, de vreme ce nu se referea doar la jurnalist, ci mai ales la sursa care s-a oferit să asiste presa în informarea publicului cu privire la chestiunile de interes public. Prin urmare, circumstanțele referitoare la motivele dlui X de a se prezenta ca o „sursă” pentru reclamantă și ieșirea sa la rampă în timpul anchetei au sugerat că gradul de protecție în baza articolului 10 care trebuie aplicat în acest caz nu atinge același nivel precum cel acordat jurnaliștilor asistați de persoane cu o identitate necunoscută.

Faptul că dl X a fost acuzat că s-a folosit de reclamantă ca de un instrument de manipulare a pieței a fost relevant pentru analiza proporționalității. Dezvăluirea sursei a devenit, în acest caz, o problemă în momentul în care nu existau întrebări despre, de exemplu, prevenirea unor prejudicii ulterioare pentru companie sau pentru deținătorii de acțiuni în aceasta. Scopul prejudiciabil al sursei avea o greutate redusă atunci când s-a dispus oferirea de declarații de către martoră.

Decizia privind necesitatea ordinului împotriva reclamantei s-a axat pe o evaluare a nevoii de declarații din partea sa în ancheta penală și procedurile judiciare subsecvente împotriva dlui X. Dl X nu a susținut faptul că era necesar ca ordinul în discuție să fie impus în cazul reclamantei în scopul salvgardării drepturilor sale. De vreme ce trebuia să se țină cont de gravitatea presupuselor infracțiuni, refuzul reclamantei de a-și dezvălui sursa nu a împiedicat în niciun caz ancheta sau procedurile împotriva dlui X. Autoritatea de urmărire penală și-a depus rechizitoriul împotriva dlui X fără a primi vreo informație din partea reclamantei care să fi devăluit sursa ei. Tribunalele naționale nu au fost împiedicate să analizeze fondul acuzațiilor. După ce reclamanta a formulat un recurs împotriva ordinului care o obliga să depună mărturii, procurorul a afirmat că nu va cere suspendarea procedurilor, de vreme ce autoritatea de urmărire considera că acel caz va putea fi prezentat în mod adecvat fără mărturia reclamantei. În fine, hotărârile tribunalelor naționale împotriva dlui X nu ofereau niciun indiciu potrivit căruia refuzul reclamantei de a depune mărturii a provocat îngrijorări din partea lor cu privire la caz sau la probele împotriva dlui X.

Curtea a subliniat anterior că va exista unui efect inhibitor oricând se va vedea că jurnaliștii contribuie la identificarea surselor anonime. În acest caz, ordinul de dezvăluire s-a limitat la dispunerea ca reclamanta să mărturisească cu privire la contactul cu dl X, care a declarat el însuși că era sursa. De vreme ce putea fi adevărat că percepția publicului despre principiul menținerii confidențialității privind sursele nu ar fi fost afectat în mod real în această situație, Curtea a considerat că circumstanțele prezentului caz nu erau suficiente pentru a o obliga pe reclamantă să depună mărturii. Deși relevante, motivele prezentate în favoarea obligării reclamantei de a depune mărturii au fost insuficiente. Așadar, având în vedere chiar nivelul adecvat de protecție aplicabilă circumstanțelor particulare ale cazului, Curtea nu a fost convinsă că ordinul contestat a fost justificat de o cerință mai importantă care să realizeze interesul public și, deci, nu a fost necesar într-o societate democratică.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: Statului reclamat i s-a cerut să ramburseze orice amendă plătită de către reclamantă.

* Vezi Goodwin v. Regatul Unit [MC], 17488/90, 27 martie 1996, Nota informativă; Sanoma Uitgevers B.V. v. Olanda [MC], 38224/03, 14 septembrie 2010, Nota informativă 133; și Financial Times Ltd și alții v. Regatul Unit, 821/03, 15 decembrie 2009, Nota informativă 125