Severe v. Austria - 53661/15

Hotărârea din 21.9.2017 [Secția a V-a]

Articolul 8

Obligații pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Eșecul de a întreprinde pașii adecvați pentru executarea ordinului de întoarcere a copiilor în baza Convenției de la Haga: încălcare

În fapt – Reclamantul era tatăl a doi gemeni născuți în 2006 și locuise cu mama lor, care deținea cetățenia franceză și cetățenia austriacă, în casa familiei din Franța. În baza dreptului francez, cuplul împărțeau custodia asupra copiilor. Totuși, în decembrie 2008, ca urmare a unei dispute, mama a părăsit Franța cu copiii și i-a dus în Austria. În februarie 2009, reclamantul a intentat proceduri în Austria în baza Convenției de la Haga și a Regulamentului Bruxelles IIa, urmărind întoarcerea copiilor.* Tribunalele austriece au hotărât în favoarea sa, după ce au respins susținerile mamei potrivit cărora copiii ar risca abuzuri din partea reclamantului dacă ar fi întorși. În decembrie 2009, autoritățile austriece au făcut o primă încercare de a pune în executare ordinul de întoarcere, însă nu au putut să dea de urma mamei și a copiilor.

Ulterior, după efectuarea unei expertize psihologice și după o serie de cereri și de contestații care au durat mai mulți ani, tribunalele austriece au refuzat, în final, să pună în executare ordinul de întoarcere, date fiind îngrijorările că copiii riscau să fie separați de mama lor, la o eventuală întoarcere în Franța (de vreme ce pe aceasta o aștepta executarea unui an de închisoare pentru luarea ilegală a copiilor) și că exista un risc sporit ca o asemenea separație să-i traumatizeze în mod grav și să-i prejudicieze din punct de vedere psihic pe copii, în înțelesul articolului 13 (b) din Convenția de la Haga.**

În drept – Articolul 8: Curtea a acceptat că o schimbare a circumstanțelor relevante putea justifica lipsa punerii în aplicare a unui ordin de întoarcere definitiv. Totuși, având în vedere obligațiile pozitive ale statului în baza articolului 8 și cerința generală a respectării preeminenței dreptului, Curtea a trebuit să fie satisfăcută că schimbarea nu a fost provocată de eșecul statului de a întreprinde toate măsurile despre care se putea crede, în mod rezonabil, că facilitează punerea în executare a ordinului de întoarcere.

Tribunalele austriece au emis ordinul de întoarcere relativ repede și au oferit motive detaliate și comprehensive despre lipsa de credibilitate a afirmațiilor mamei privind abuzarea sexuală a copiilor de către reclamant. După ce ordinul de întoarcere a devenit definitiv și mama a refuzat să-l respecte, acestea au reacționat în mod prompt, ordonând punerea în executare a ordinului și încercând să-l execute prin căutarea mamei și a copiilor la adresa cunoscută. Totuși, după prima încercare nereușită, nu au mai fost întreprinse alte măsuri în vederea punerii în executare a ordinului. Guvernul austriac nu a prezentat vreun motiv convingător despre lipsa unei analize privind alte măsuri coercitive care ar fi putut convinge mama de necesitatea juridică a respectării ordinului privind întoarcerea. Odată cu trecerea timpului, atenția tribunalelor a trecut tot mai mult și mai mult de la susținerile nedovedite ale abuzării sexuale la posibilitatea ca copiii să fie traumatizați, dacă ar fi fost întorși în Franța. La aproape cinci ani și jumătate după încercarea inițială de punere în executare, ele au hotărât, în final, împotriva punerii în executare a ordinului de întoarcere, dat fiind că copiii s-ar fi adaptat traiului în Austria și ar fi riscat traumatizarea la întoarcere, din cauza separării iminente de mama lor. Schimbarea circumstanțelor a fost stabilită în primul rând de trecerea timpului și – având în vedere eșecul de a adopta orice altă măsură coercitivă ulterioară, inclusiv vreo măsură de localizare a familiei – aceasta era imputabilă conduitei autorităților austriece. În concluzie, reclamantul nu a avut parte de o protecție efectivă a dreptului său la respectarea vieții de familie.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 20,000 EUR în privința prejudiciului moral.

(Vezi și Fișa tematică privind Răpirile internaționale de copii)

* Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii; Regulamentul Consiliului (EC) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența și recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie matrimonială și a chestiunilor de responsabilitate parentală, care abrogă Regulamentul (EC) No. 1347/2000.

** Articolul 13 (b) din Convenția de la Haga prevede că statele nu sunt obligate să dispună întoarcerea dacă există un risc grav ca copilul să fie expus suferințelor psihice sau psihologice.