Aycaguer v. Franța - 8806/12 

Hotărârea din 22.6.2017 [Secția a V-a] 

Articolul 8 

Articolul 8-1 

Respectarea vieții private 

Stocarea de date AND ale autorilor infracțiunilor fără diferențierea duratei în funcție de gravitatea infracțiunii și lipsa disponibilității unei proceduri de radiere: încălcare 

În fapt – În 2008, reclamantul a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare pentru că a lovit jandarmii cu o umbrelă, în timpul unei demonstrații a sindicatelor agricultorilor. Convocat apoi pentru o prelevare de ADN în vederea înscrierii sale în „fișierul național automatizat al amprentelor genetice” (FNAEG) al persoanelor condamnate pentru comiterea unor infracțiuni (enumerate de lege), reclamantul a refuzat să fie supus acestei proceduri. El nu a fost înscris în fișier, însă a fost condamnat pentru refuzul său la plata unei amenzi de 500 EUR. 

În drept – Articolul 8: În cazul în care este vorba despre un aspect deosebit de important al existenței sau al identității unei persoane, marja de apreciere de care se bucură statul este, în general, una restrânsă. 

Protecția datelor cu caracter personal joacă un rol fundamental în exercitarea dreptului la respectarea vieții private garantat de articolul 8 din Convenție. Așadar, legislația internă trebuie să ofere garanții adecvate. 

Considerentele următoare conduc Curtea la concluzia că, în lipsa unui echilibru corect între interesele publice și cele private în discuție, statul reclamat și-a depășit marja de apreciere și că afectarea dreptului la respectarea vieții private a reclamantului a fost disproporționată. 

 a) Durata stocării – În 2010, Consiliul Constituțional francez a declarat constituționale dispozițiile legale privind fișierul contestat, sub rezerva „proporționării duratei de stocare a acestor date personale, având în vedere scopul fișierului, natura sau gravitatea infracțiunilor în discuție”. Până în prezent, această rezervă nu a fost analizată în mod adecvat.

Potrivit codului de procedură penală, durata stocării profilurilor ADN nu putea depăși „patruzeci de ani” în cazul persoanelor condamnate pentru comiterea uneia dintre infracțiunile enumerate. Acest termen reprezintă un maxim care trebuia instituit prin lege. Cum legea nu a fost adoptată până în prezent, durata de patruzeci de ani nu mai constituie un simplu maxim, ci, practic, o normă. 

Așadar, nu există prevăzută, în prezent, nicio diferențiere în funcție de natura și de gravitatea infracțiunii comise. Situațiile apte să se încadreze în câmpul de aplicare juridică al fișierului în cauză prezintă o disparitate importantă, ele putând constitui deopotrivă fapte deosebit de grave (infracțiuni de natură sexuală, acte de terorism sau crime împotriva umanității ori trafic de ființe umane). 

Prezenta cauză (care are ca obiect simple lovituri de umbrelă aplicate, într-un context politic și sindical, unor jandarmi care nici măcar nu au fost identificați) se deosebește în mod clar de cele care privesc, în mod special, infracțiuni tot atât de grave ca agresiunile sexuale sau criminalitatea organizată. 

 b) Procedura de radiere – Disponibilitatea unei asemenea proceduri nu era prevăzută decât în cazul persoanelor suspectate, nu și în cazul persoanelor condamnate (cum este reclamantul). Pentru Curte, persoanele condamnate trebuiau să beneficieze și ele de posibilitatea concretă de a cere radierea datelor stocate.

Concluzie: încălcare (unanimitate). 

Articolul 41: 3 000 EUR pentru prejudiciul moral. 

© Prezenta traducere are la bază rezumatul acestei cauze publicat pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

(Vezi, de asemenea, fișa tematică privind Protecția datelor personale)