Barnea și Caldararu v. Italia - 37931/15

Hotărârea din 22.6.2017 [Secția I]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Copil separat de părinți și declarat adoptabil din cauza condițiilor de viață precare ale familiei: încălcare

În fapt – Reclamanții sunt o familie rromă. Părinții (primii doi reclamanți) și cei patru copii ai lor (ceilalți trei reclamanți) își duceau traiul într-o șatră, în condiții precare.

În iunie 2009, prima fiică a fost plasată într-o instituție, iar apoi declarată adoptabilă de către un tribunal, în decembrie 2010: reclamanților li s-a reproșat, în principal, că nu i-au oferit copilului condiții materiale adecvate și că l-au încredințat unei terțe persoane.

Totuși, în octombrie 2012, curtea de apel a decis revenirea treptată a copilului în familia sa de origine, într-o perioadă de șase luni. Însă serviciile sociale nu au respectat aceste cerințe și, în noiembrie 2014, tribunalul a prelungit plasamentul copilului în familia adoptivă. În ianuarie 2015, curtea de apel a anulat această hotărâre, însă a menținut plasamentul copilului în familia adoptivă, în care acesta se integrase timp de șase ani.

În fine, în august 2016, tribunalul a dispus întoarcerea copilului la familia sa de origine. Această întoarcere a avut loc în septembrie 2016, fiind una foarte dificilă pentru copil.

În drept – Articolul 8: În ciuda marjei de apreciere de care beneficia statul reclamat, autoritățile italiene nu au întreprins eforturi adecvate și suficiente privind respectarea dreptului reclamanților de a trăi împreună cu copilul lor în perioada iunie 2009 și noiembrie 2016, condițiile separării lor și neexecutarea hotărârii curții de apel din 2012 care prevedea întoarcerea copilului în familia sa de origine, ignorând astfel dreptul reclamanților la respectarea vieții lor familiale.

În primul rând, motivele reținute de tribunal pentru refuzul întoarcerii copilului la reclamanți și pentru declararea faptului că poate fi adoptat nu au constituit circumstanțe „cu totul excepționale” susceptibile să justifice o ruptură a legăturii familiale. Mai mult, înainte de plasarea copilului și de inițierea procedurii de dare spre adopție, autoritățile trebuiau să întreprindă măsuri concrete pentru a-i permite să trăiască împreună cu reclamanții.

Într-adevăr, la nicio etapă a procedurii nu a fost invocată existența vreunei situații de aplicare a relelor-tratamente, de abuzuri sexuale sau de carențe de ordin afectiv, a unei stări de sănătate îngrijorătoare sau a unui dezechilibru psihic al părinților. Din contra, legăturile dintre părinți și copil erau deosebit de puternice. Reclamanții își puteau îndeplini rolul parental și nu exercitau o influență negativă asupra devoltării copilului. Mai mult, prima expertiză sugerase că acest copil trebuia reintegrat în familia sa.

În al doilea rând, ca urmare a hotărârii curții de apel din 2012, nu a existat niciun proiect de apropiere dintre reclamanți și copil în perioada de șase luni menționată. Ulterior, tribunalul a prelungit plasamentul în cadrul familiei adoptive și a redus numărul de întâlniri ale copilului cu părinții săi la patru ori pe an, în funcție de comportamentul și de condițiile materiale de viață ale reclamanților, de posibilele dificultăți de integrare ale copilului în familia sa de origine și de legăturile pronunțate cu familia adoptivă.

Însă faptul că un copil se poate acomoda într-un cadru mai favorabil pentru educația sa nu trebuie să justifice, în sine, sustragerea acestuia de sub îngrijirea părinților biologici. În speță, capacitățile educative și afective ale reclamanților nu au fost puse în discuție, existența lor fiind reconfirmată de către curtea de apel.

În al treilea rând, deși hotărârea tribunalului a fost anulată în 2015, curtea de apel a confirmat, cu toate acestea, plasamentul în familia adoptivă din cauza că, având în vedere trecerea timpului – în acest caz, șase ani –, s-au format legături foarte puternice cu familia adoptivă, iar întoarcerea la reclamanți nu mai era posibilă.

Totuși, respectarea efectivă a vieții de familie impune ca relațiile viitoare dintre părinte și copil să fie stabilite exclusiv în baza tuturor elementelor pertinente, și nu ținând cont de simpla trecere a timpului. În speță, motivele invocate de către serviciile sociale în fața autorităților judiciare pentru refuzul întoarcerii copilului la reclamanți nu au constituit circumstanțe „cu totul excepționale” care puteau justifica o ruptură a legăturii familiale.

Curtea a conchis că jurisdicțiile naționale au putut refuza întoarcerea copilului invocând trecerea timpului și integrarea sa în familia adoptivă. Totuși, în acest caz, timpul curs a fost o consecință a inerției serviciilor sociale în privința implementării unui proiect de apropiere, iar motivele avansate de către tribunal pentru prelungirea plasamentului provizoriu al copilului au contribuit în mod decisiv la împiedicarea reunirii reclamanților și a copilului, care trebuia să aibă loc în 2012.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 40 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

 (Vezi Kutzner v. Germania, 46544/99, 26 februarie 2002, Nota informativă 39 ; Couillard Maugery v. Franța, 64796/01, 1 iulie 2004, Nota informativă 66 ; Clemeno și alții v. Italia, 19537/03, 21 octombrie 2008, Nota informativă 112 ; Saviny v. Ucraina, 39948/06, 18 decembrie 2008, Nota informativă 114 ; B. v. România (nr. 2), 1285/03, 19 februarie 2013, Nota informativă 160 ; R.M.S. v. Spania, 28775/12, 18 iunie 2013, Nota informativă 164 ; Zhou v. Italia, 33773/11, 21 ianuarie 2014, Nota informativă 170 ; Soares de Melo v. Portugalia, 72850/14, 16 februarie 2016, Nota informativă 193)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul acestei cauze publicat pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.