Vardanean v. Republica Moldova și Federația Rusă – nr. 22200/10

Hotărârea din 30.5.2017 [Secţia a II-a]

Articolul 5 § 1, 6 § 1 și 8 din Convenție

Dreptul la libertate și la siguranță, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și familiale

În fapt:

La 20 aprilie 2010, reclamanții dl Ernest Vardanean și dna Irina Vardanean, au sesizat Curtea Europeană. Primul reclamant a invocat faptul că a fost arestat și deținut ilegal, procedurile în privința sa au fost inechitabile și a primit refuz cu privire la accesul liber al avocatului său care îi prezenta interesele în fața Curții Europene. De asemenea, în această speță, ambii reclamanți au invocat că percheziția la domiciliul lor a fost contrară articolului prevăzut de Convenție.   

Reclamanții, dl Ernest Vardanean și dna Irina Vardanean sunt cetățeni ai Republicii Moldova, sunt soț și soție, născuți în anul 1980, locuiesc la Chișinău și sunt jurnaliști de profesie. Ei locuiau pe teritoriul din stînga Nistrului ”rmn„. Primul reclamant era angajat atât al unei agenții mass media din Federația Rusă cât și angajat al unei redacții de ziar din Republica Moldova.

La data de 7 aprilie primul reclamant a fost arestat de către agenții serviciilor secrete ai „rmn” fiind acuzat de trădare și / sau spionaj întreprins pentru Republica Moldova. O percheziție a fost efectuată în apartamentul reclamanților și multe dintre bunurile lor - cum ar fi imagini, calculatoare și carduri bancare - au fost confiscate. La 16 decembrie 2010 Judecătoria din „rmn” a condamnat primul reclamant la 15 ani privațiune de libertate. Ulterior au existat presiuni internaționale iar, la data de 5 mai 2011 Președintele regiunii transnistrene și-a cerut scuze, iar după aceea reclamantul împreună cu familia sa au decis să-și mute traiul la Chișinău. În perioada detenției primul reclamant a fost vizitat de către mai mulți reprezentanți ai serviciilor secrete ai ”rmn” și anume de șeful serviciilor secrete care i-a comunicat că familia lui ar fi avut de suferit în cazul în care refuză să coopereze cu serviciile secrete. Acțiunile urmate ar fi servit drept scop pentru crearea tensiunii între Chișinău și țările din partea de Vest, iar arestul său a fost coordonat cu Moscova. Cel de-al doilea reclamant a putut doar să viziteze primul reclamant fiind limitat la vizite iar, avocații care îl reprezentau pe primul reclamant nu au avut acces să-și viziteze clientul pe motiv că avocații nu erau membri ai Baroului de avocați din Transnistria. Între timp autoritățile din Republica Moldova au întreprins numeroase acțiuni să asigure eliberarea primului reclamant. Problema detenției reclamantului a fost ridicată de către autoritățile moldovenești cu autoritățile din UE și SUA în aprilie 2010 la Bruxelles. De asemenea, Guvernul Republicii Moldova a acordat familiei primului reclamant asistență în perioada detenției sale pe teritoriul ”rmn„ fiindu-i  acordat titlul de proprietate asupra unui apartament din Chișinău cu valoarea de 53 000 euro după eliberarea sa din detenție.       

În drept:

Rapoarte ale organizațiilor inter și non – guvernamentale, legislația națională, practica judiciară și alte documente pertinente au fost menționate în cauza Mozer vs Republica Moldova și Federația Rusă.

În această cauză, primul reclamant a susținut că a fost arestat și deținut illegal contrar articolului 5 § 1 din Convenție. De asemenea a invocat că nu a dispus de un proces echitabil în ceea ce ține de determinarea învinuirilor ce i se incriminează  și refuzul de a fi vizitat de către apărătorul său. Ambii reclamanți s-au plîns că percheziția la apartamentul lor din Tiraspol a fost contrară articolului 8 din Convenție și că restricțiile vizitelor celui de-al doilea reclamant pentru a vizita primul reclamant au încălcat același articol din Convenție.

Curtea în acest caz observă că principiile generale ce se referă la problema de jurisdicție prevăzută de articolul 1 din Convenție cu privire la acțiunile din stânga Nistrului din partea Republicii Moldova au fost stipulate anterior în cauzele Ilașcu ș.a., Catan ș. a., Mozer vs Moldova în care a fost menționat faptul că Republica Moldova nu deține controlul efectiv în regiunea transnistreană astfel rezultând faptul că Republica Moldova este statul teritorial pe care persoanele din acest teritoriu se află în jurisdicția sa. Cu toate acestea, obligația sa, în temeiul articolului 1 din Convenție, de a asigura tuturor persoanelor din jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, s-a limitat la luarea măsurilor diplomatice, economice, judiciare și de altă natură și în conformitate cu dreptul international. Obligațiile Moldovei în temeiul articolului 1 din Convenție au fost considerate obligații pozitive. Astfel, Curtea nu vede motivul de a distinge această cauză de cauzele menționate anterior. Mai mult ca atât Curtea a observat deja în cauzele Ilașcu ș. a. faptul că Federația Rusă a contribuit atât militar cât și politic la crearea regimului separatist în Transnistria în anii 1991-1992. Prin urmare rezultă că prezenta cauză cade sub jurisdicția Federației Ruse în conformitate cu articolul 1 din Convenție. Astfel, Curtea a respins observațiile Guvernului rus cu privire la principiile ratione personae și ratione loci.

Ceea ce ține de încălcarea articolului 5 § 1 reclamantul a invocat că detenția sa a fost contrară legii iar, în conformitate cu articolul 6 § 1 faptul că a fost condamnat de către un tribunal care nu era un ” tribunal independent stabilit prin lege” astfel reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil iar ce se referă la încălcarea articolului 8, niciun element din prezenta cauză nu permite Curții să considere că există un temei juridic pentru percheziția apartamentului reclamanților. Având în vedere circumstanțele, Curtea concluzionează că ingerința nu a fost legală în temeiul dreptului intern. În consecință, a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției din partea Federației Ruse. De asemenea, Curtea consideră că nu s-a demonstrat că restricționarea dreptului de vizită al celui de-al doilea reclamant a avut un temei juridic. Prin urmare, a fost încălcat dublu articolul 8 în acest sens de către Federația Rusă.

Astfel, Curtea a decis, cu șase voturi la unu, încălcarea articolului 5 § 1, 6 § 1 și art. 8 din Convenţie în privința percheziției apartamentelor reclamanțilorși restricția vizitei primului reclamant în perioada detenției, doar din partea Federației Ruse.

Curtea i-a acordat reclamanților 30 000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 7000 euro cu titlu de prejudiciu moral în privința celui de-al doilea reclamant și 4000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie: încălcarea 5 § 1, 6 § 1 și art. 8 din Convenţie doar din partea Federației Ruse.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Vardanean v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă