Grecu v. Republica Moldova – nr. 51099/10

Hotărârea din 10.5.2017 [Secţia a II-a]

Articolul 3 și articolul 5 § 1 

Interzicerea torturii și dreptul la libertate și la siguranță

În fapt:

La 23 iulie 2010, reclamanta dna Tatiana Grecu, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 3 din Convenție ca rezultat al supunerii sale la rele tratamente din partea colaboratorilor de poliție și anchetă ineficientă în privința sa, de asemenea încălcarea dreptului său prevăzut de articolul 5 § 1 din Convenție ca rezultat al detenției sale abuzive din 22 februarie 2002. La fel, reclamanta s-a plâns în baza articolului 5 § 5 (dreptul la reparații/despăgubiri) și a articolului 13 din Convenție (dreptul la un remediu eficient), precum că nu a avut la dispoziție un remediu eficient la nivel național, în baza căruia să-și apere drepturile lezate. Dna Grecu este cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1960, și era deținută în Vadul lui Vodă.  

La data de 22 februarie 2002 reclamanta a fost arestată și eliberată ulterior în aceeași zi după ce instanța de judecată a constatat că detenția sa a fost abuzivă. Pe durata arestării sale reclamanta a fost supusă relelor tratamente de către colaboratorii de poliție prin acțiuni de strangulare și aplicarea loviturilor. După eliberarea sa, dna a consultat medicul care a constatat contuzii și multiple lovituri pe regiunea capului și gâtului. Ulterior reclamanta a depus plângere însă nu a avut finalitate.

La o dată nespecificată dna Grecu a inițiat procedura civilă împotriva statului solicitând acordarea despăgubirilor ca urmare a detenției sale ilegale și rele tratamente. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 9 august 2012 s-a constatat încălcarea drepturilor sale prevăzute de articolul 3 și 5 din Convenție de asemenea și încălcarea articolului 6 și 13 din Convenție menționând durata inefectivă a anchetei. Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantei despăgubire în mărime de 3200 euro.

În drept:

Guvernul în urma comunicării de către Curtea Europeană despre cererea depusă de către dna Grecu a prezentat observațiile sale motivând că reclamanta a pierdut statutul de victimă în urma acordării de către Curtea Supremă de Justiție a despăgubirilor în cadrul procedurii civile înaintate însă, reclamanta a considerat suma ca fiind una insuficientă.

Prin urmare, Curtea a reiterat faptul că o decizie sau o măsură favorabilă pronunțată în privința unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de victimă, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, și au acordat despăgubiri pentru încălcarea prevederilor Convenției (Amuur împotriva Franței, 25 iunie 1996, § 36, Rapoartele hotărârilor și deciziilor 1996-III). În cazul de față, este adevărat că Curtea Supremă de Justiție a declarat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantei garantate de articolele 3 și 5 din Convenție și că ia fost acordată despăgubirea. Reclamanta a susținut că despăgubirea acordată de Curtea Supremă de Justiție în ceea ce privește încălcările articolelor 3 și 5 din Convenție nu a fost adecvată și proporțională cu gravitatea încălcării drepturilor sale. În susținerea acestei afirmații, reclamanta a indicat cazuri din practica judiciară în care Curtea a constatat încălcări ale articolelor 3 și 5 ale Convenției și în care despăgubirile au fost considerabil mai mari decât cele acordate de către Curtea Supremă de Justiție în cazul ei. În opinia Curții, ca urmare a valorii insuficiente a despăgubirilor acordate de Curtea Supremă de Justiție, reclamanta avea încă statutul de victimă în temeiul articolelor 3 și 5 din Convenție.

În acest context Curtea a menționat că în cazurile de maltratare intenționată, încălcarea articolului 3 al Convenției nu poate fi remediată decât prin acordarea unei despăgubiri victimei. Acest lucru se datorează faptului că, în cazul în care autoritățile ar putea să-și limiteze acțiunile la incidente de acest gen de către colaboratorii poliției la simpla plată a despăgubirii, statul trebuie să ia măsuri pentru a urmări și a pedepsi pe cei responsabili.

Curtea notează că Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantei echivalentul a 3.200 de euro pentru prejudiciul moral. Având în vedere detenția ilegală contrară articolului 5 § 1 al Convenției și maltratările la care a fost supusă reclamanta din partea poliției, suma acordată este cu mult mai mica decât sumele acordate de Curte. În plus, Curtea reiterează faptul că acordarea unei despăgubiri nu este suficientă pentru a priva un reclamant de statutul de victimă în ceea ce privește relele tratamente, având în vedere obligația statelor de a investiga acuzațiile de maltratare din proprie inițiativă. Având în vedere cele menționate, Curtea a considerat că reclamanta a putut să solicite statutul de victimă pentru încălcarea articolului 3 și 5 § 1 din Convenție. Astfel, Curtea a constatat că a avut loc o violare a articolului 3 și a articolului 5 § 1 din Convenție, care rezultă din detenția ilegală a reclamantei din data de 22 februarie 2002, maltratarea de către poliție și lipsa unei investigații corespunzătoare a acesteia cu privire la acuzațiile de maltratare.

Astfel, Curtea a decis, în unanimitate, încălcarea articolului 3 și 5 § 1 din Convenţie, din cauza detenţiei ilegale, maltratării şi omisiunii de a investiga pretinsele rele-tratamente.

Curtea i-a acordat reclamantei 11 800 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 840 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie: încălcarea art. 3 și 5 § 1 din Convenţie.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Grecu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă