Vasiliciuc v. Republica Moldova – nr.15944/11

Hotărârea din 2.5.2017 [Secţia a II-a]

Articolul 5 § 1

Dreptul la libertate și la siguranță

În cazul în care autorităţile naţionale aplică măsuri preventive pentru că cel vizat nu a dat curs citaţiei, ele trebuie să se asigure că persoana respectivă a fost citată în mod corespunzător şi că a dispus de suficient timp pentru a se conforma, verificând dacă s-au întreprins măsuri rezonabile pentru a se stabili dacă persoana se eschivează de fapt: încălcare

În fapt:

La 28 februarie 2011, reclamanta, dna Axenia Vasiliciuc, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 5 din Convenție. Dna Vasiliciuc este cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1959, și locuiește în Atena, Grecia. Reclamanta s-a plâns de faptul că mandatul de arest emis în privința ei încălcase art. 5 § 3 din Convenție, deoarece nu existase o suspiciune rezonabilă care să justifice dispunerea arestării sale.

Din cauza dificultăţilor de ordin economic, reclamanta a plecat din Republica Moldova în Grecia, în 1997, unde şi-a găsit un loc de muncă. O dată la doi-trei ani, dna Vasiliciuc obișnuia să revină în țară, având un apartament în Căuşeni. În data de 15 septembrie 2008, după o vizită efectuată în Republica Moldova, reclamanta a fost reţinută în aeroportul din Chișinău de către colaboratorii vamali, deoarece avea 29 de articole de bijuterii care nu erau identice (inele, brățări, lănțișoare și pandative), purtând asupra sa 7 dintre articolele de bijuterii, iar pe celelalte în bagajul de mână. Reclamanta nu declarase bunurile, motiv pentru care a fost condusă la secţia de poliţie din aeroport. Reclamanta crezuse că nu era necesar să declare bunurile a căror valoare este mai mică de 5000 euro. Reclamanta a fost informată că avea dreptul de a trece frontiera cu numai cinci articole diferite de bijuterii, indiferent de valoarea lor. Poliţia a întocmit un proces-verbal pentru faptul că reclamanta deţinea asupra sa 29 de articole de bijuterii în valoare de 55582 lei (aproximativ 3284 euro), bunurile fiind sechestrate. Reclamanta a pierdut cursa avia şi a stat încă două săptămâni în Republica Moldova, timp în care a mers de mai multe ori la secţia de poliţie, unde a dat declaraţii şi a semnat acordul prin care s-a obligat să se prezinte în faţa autorităţilor naţionale la cerere. Reclamanta a informat autoritățile despre intenţia sa de a părăsi ţara, fapt pentru care a primit permisiunea, indicând datele de contact din Grecia. La 1 octombrie 2008, reclamanta a revenit în Grecia, deoarece nu putea lipsi de la serviciu. Aceasta a menţionat că a plecat prin acelaşi aeroport şi că nu a întâmpinat dificultăţi la ieşirea din ţară.

La 7 octombrie 2008, poliţia de frontieră din aeroportul Chişinău a iniţiat proceduri penale împotriva reclamantei pentru tentativă de contrabandă cu bijuterii. Reclamanta nu cunoştea despre iniţierea procedurilor penale pe numele ei, ea fiind citată la adresa sa din Republica Moldova.

Ulterior, la cererea Procuraturii, la 19 iunie 2009 Judecătoria Botanica a emis un mandat de arest pentru un termen de 15 zile pe numele reclamantei, motivând decizia prin faptul că reclamanta nu s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală atunci când a fost citată. Avocatul din oficiu nu a contestat decizia instanţei.

Reclamanta a aflat despre mandatul de arest în vara anului 2010 şi şi-a angajat un avocat, care a depus o cerere în faţa instanței de judecată în care susţinuse, printre altele, că reclamanta nu avea cunoştinţă despre cauza penală intentată împotriva ei, că nu fusese niciodată citată la Procuratură şi că nu fusese informată despre interdicţia de a părăsi ţara.

La 18 septembrie 2010, Judecătoria Botanica a respins cererea avocatului, soluţia fiind menţinută şi de Curtea de Apel Chişinău.

În iulie 2011, după comunicarea cererii către Guvernul Republicii Moldova, autoritățile naţionale au solicitat biroului Interpol emiterea unui mandat de arest internațional pe numele reclamantei. În rezultat, reclamanta a fost arestată în Grecia și deținută pentru o perioadă de 23 de zile, în așteptarea procedurilor de extrădare. Curtea de Apel Atena a respins cererea de extrădare înaintată de către autorităţile din Republica Moldova şi a dispus eliberarea reclamantei din detenţie. În motivarea soluţiei, instanţa de judecată din Atena a reţinut că potrivit art. 5 din Convenţia Europeană de extrădare, persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor fiscale şi vamale pot fi extrădate doar dacă părţile contractante au prevăzut expres aceste categorii de infracţiuni. În circumstanţele în care Republica Moldova şi Grecia nu au semnat un acord privind extrădarea cetăţenilor cărora le sunt înaintate astfel de capete de acuzare, aceştia nu pot fi extrădaţi. Reclamanta nu a mai revenit în Republica Moldova.

În faţa Curţii, reclamanta s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 și 3 din Convenție, de faptul că nu existase o suspiciune rezonabilă care să justifice arestarea sa, şi că instanţele naţionale nu motivaseră suficient dispunerea măsurilor preventive.

În drept:

Curtea a reamintit că articolul 5 al Convenției coroborat cu articolele 2, 3 și 4, protejează securitatea fizică a persoanei. Scopul său principal este să împiedice privarea arbitrară sau nejustificată de libertate. Nicio privare de libertate nu este compatibilă cu Convenția, decât dacă este legală. Expresiile "legal" și "în conformitate cu procedura prevăzută de lege" din articolul 5 § 1 al Convenției se referă, în esență, la dreptul național, și precizează obligația autorităţilor de a se conforma cu normele juridice de fond și de procedură. Deși ţine în primul rând de instanțele judecătorești să interpreteze și să aplice dreptul intern, în conformitate cu articolul 5 § 1 nerespectarea dreptului intern presupune o încălcare a Convenției și Curtea poate și trebuie să verifice dacă această lege nu contravine prevederilor Convenției.

Conformitatea cu prevederile legislației naționale nu este suficientă. Articolul 5 § 1 al Convenției mai presupune că orice privare de libertate trebuie să fie conformă cu scopul protejării individului împotriva arbitrariului. Nici o detenție care este arbitrară nu poate fi compatibilă cu articolul 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a notat că, în privinţa Greciei, detenția reclamantei pentru o perioadă de douăzeci și trei de zile cade sub incidenţa articolului 5 § 1 (f) al Convenției. Totuși, Curtea nu a examinat responsabilitatea Greciei pentru legalitatea privării de libertate în baza articolului 5 § 1 (f), ci responsabilitatea Republicii Moldova pentru această detenţie, adică pentru mandatul internațional de arestare emis de Interpol la cererea autorităților din Republica Moldova, în scopul executării mandatului de arest din 19 iunie 2009. Este indubitabil că privarea de libertate a reclamantei în Grecia fusese o consecință directă a acelui mandat de arest și că privarea de libertate în Grecia nu ar fi fost posibilă în lipsa mandatului de arest emis de instanțele judecătorești din Moldova. Acest fapt a fost indicat în mod expres în deciziile pronunțate de instanțele elene cu privire la extrădarea reclamantei, unde s-a făcut referire în mod special la mandatul de arest emis de Judecătoria Botanica la 19 iunie 2009.

Curtea a conchis că detenția reclamantei în Grecia, deși motivată de scopul extrădării sale, făcea parte din mecanismul solicitat de autoritățile moldovenești pentru punerea în aplicare a mandatului de arest emis de Judecătoria Botanica din 19 iunie 2009 și aducerea reclamantei în fața unei autorități competente din Republica Moldova, în baza unei suspiciuni rezonabile de comitere a unei infracțiuni. Prin urmare, în ceea ce privește Republica Moldova, detenția reclamantei a fost examinată în conformitate cu articolul 5 § 1 (c) al Convenției. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere principiul potrivit căruia „Convenția nu garantează drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi practice și efective”.

Curtea a notat că instanţele naţionale au motivat decizia de emitere a mandatului de arest prin faptul că reclamanta nu s-a prezentat în fața autorităților de anchetă când a fost citată. În acest sens, Curtea a reţinut că reclamanta a părăsit țara în mod legal şi că în acel moment nu era intentată o procedură penală împotriva ei. După părăsirea țării, autoritățile au pornit urmărirea penală împotriva reclamantei. Curtea a reţinut că reclamanta le-a comunicat ofiţerilor de poliție datele sale de contact din Grecia, în cadrul unei întâlniri cu aceștia, după evenimentele din 15 septembrie 2008. În pofida acestui fapt, procurorii au expediat citația la adresa din Căușeni, Republica Moldova. Mai mult, în actele cauzei nu există elemente care să ateste că autoritățile naţionale au întreprins măsuri rezonabile de informare a reclamantei cu privire la intentarea cauzei penale pe numele său și despre necesitatea de a se prezenta în fața autorităţilor.

Curtea consideră că atunci când este în discuţie o chestiune atât de importantă precum dreptul la libertate, autoritățile naţionale trebuie să demonstreze în mod convingător caracterul necesar al detenției. În cazul în care autorităţile naţionale dispun aplicarea măsurilor preventive pentru că persoana vizată nu a dat curs citaţiei, autorităţile trebuie să se asigure că ea a fost citată în mod corespunzător şi că a dispus de suficient timp să se conformeze, precum și că s-au întreprins măsuri rezonabile pentru a se verifica dacă persoana de fapt se eschivează. Însă autorităţile naţionale au dat dovadă de o abordare formală privind citarea reclamantei, iar când reclamanta nu s-a prezentat, au conchis că acesta se eschivează. Curtea a notat că acest fapt era contrar art. 176 din Codul de procedură penală, care stabileşte că măsurile preventive pot fi dispuse numai în cazurile în care există temeiuri rezonabile suficiente pentru a se presupune că bănuitul ar putea să se sustragă de la urmărirea penală. De asemenea, nu fusese respectat nici art. 238 din Codul de procedură penală, care stabileşte că dacă persoana a declarat în cadrul procedurilor o altă adresă, atunci citaţiile trebuie expediate la acea adresă.

În cererea sa formulată prin intermediul avocatului în fața autorităților naționale, reclamanta a susţinut că nu a fost citată la procuratură şi că se obligă să se prezinte şi să predea paşaportul. Refuzul autorităţilor naţionale de a verifica argumentele reclamantei privind citarea necorespunzătoare şi de a-i acorda posibilitatea de a compărea în faţa autorităţilor a convins Curtea că detenţia reclamantei nu poate fi considerată necesară şi lipsită de arbitrariu, în sensul articolului 5 § 1 (c) din Convenţie. Astfel, Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie.

Curtea i-a acordat reclamantei 3000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 890 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Concluzie: încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Vasiliciuc v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă