Hotărârea din 7.6.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 9

Articolul 9-1

Libertatea de conştiinţă

Libertatea de religie

În fapt – Ca urmare a înrolării sale în 2007, reclamantul s-a declarat contestatar de conştiinţă şi a refuzat efectuarea serviciului său militar din motive de convingeri religioase.

Totuşi, acesta a fost luat cu forţa la comandamentul jandarmeriei pentru a îndeplini această sarcină. El a refuzat să poarte uniforma şi să se supună ordinelor date.

Tot în iulie 2007, acesta a fost plasat în detenţie provizorie. În august 2007 au fost pornite două acţiuni publice împotriva sa, pentru nesupunere persistentă. Potrivit actului de acuzare, reclamantul afirmase că «refuză să poarte uniforma militară care aparţine Republicii Turce, invocând principiul laicităţii» şi că apără «şaria». În octombrie 2007, a fost pus în libertate provizorie, dar nu s-a întors la regimentul său, devenind, aşadar, un dezertor.

În decembrie 2009 a fost arestat şi plasat în detenţie provizorie. Acesta afirmase că a fost forţat de soldaţi să poarte uniforma militară şi că a fost supus mai multor abuzuri când a refuzat s-o facă. În acest context, a intrat în greva foamei.

În cadrul acţiunii penale pornite împotriva sa, reclamantul a fost audiat de tribunalul militar. Acesta s-a declarat din nou contestatar de conştiinţă şi a refuzat efectuarea serviciului său militar din motive de convingeri religioase.

În august 2011, tribunalul militar l-a declarat pe reclamant vinovat de nesupunere persistentă şi l-a condamnat la pedeapsa închisorii de două luni şi cincisprezece zile pentru fiecare act de nesupunere. Totuşi, tribunalul a decis suspendarea pronunţării hotărârii.

În februarie 2010, a fost pornită o altă acţiune penală împotriva reclamantului pentru dezertare. Pe 5 iulie 2013, acesta a fost declarat vinovat şi condamnat de tribunalul militar la o pedeapsă cu închisoarea, schimbată apoi în pedeapsa amenzii.

În decembrie 2009, denunţând presupusele tratamente pe care le-ar fi suferit în detenţie în aceeaşi lună, reclamantul a depus o plângere penală şi a cerut să fie examinat medico-legal. Cazul este pendinte în faţa tribunalului penal.

În drept – Articolul 9: În baza declaraţiilor reclamantului potrivit cărora, din cauza opiniilor idealiste şi politice în legătură cu Coranul şi şaria, a refuzat, invocând principiul laicităţii, să efectueze serviciul militar pentru Republica Turcă, tribunalul militar a considerat că obiecţia acuzatului nu fusese motivată printr-o convingere religioasă, ci fundamentată pe motive politice.

Dată fiind poziţia sa în faţa instanţelor naţionale, reclamantul nu a afirmat existenţa vreunei credinţe cu convingerea că este necesar să se opună efectuării serviciului militar şi nici vreo filosofie pacifistă şi anti-militaristă.

Este legitim ca autorităţile naţionale să procedeze, în prealabil, la examinarea cererii prezentate de către reclamant, în vederea recunoaşterii calităţii sale de contestatar de conştiinţă. Deşi nu există o definiţie a obiecţiei de conştiinţă, Comitetul pentru drepturile omului a reţinut că aceasta se bazează pe dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, atunci cînd exercitarea acestuia nu se împacă cu obligaţia de a aplica forţa «cu preţul vieţilor umane». De asemenea, este legitim pentru Curte să restrângă obiecţia de conştiinţă din convingeri religioase sau de altă natură care presupun o obiecţie deosebit de fermă, permanentă şi sinceră cu privire la participarea la război sau la portul de arme. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru definirea circumstanţelor în care este recunoscut dreptul la obiecţia de conştiinţă şi pentru stabilirea mecanismelor de examinare a unei cereri privind obiecţia de conştiinţă.

Curtea a ţinut cont de convingerile reclamantului privind opoziţia sa faţă de efectuarea serviciului militar pentru Republica Turcă, în baza principiului laicităţii, însă a observat că toate opiniile şi convingerile nu se încadrează în câmpul de aplicare al articolului 9 § 1 din Convenţie. Capetele de cerere de interes nu se referă la o formă de manifestare a unei religii sau a unei convingeri religioase, la învăţământul, practica sau îndeplinirea unor ritualuri, în sensul celei de-a doua fraze a paragrafului 1 din articolul 9. În plus, termenul «practici» folosit de articolul 9 § 1 nu acoperă fiecare act motivat sau influenţat de o religie sau de o convingere.

Prin urmare, opoziţia persoanei faţă de efectuarea serviciului militar nu a fost de natură să facă incident articolul 9 din Convenţie. Din dosar nu reiese că credinţele invocate de către reclamant comportă o obiecţie fermă, permanentă şi sinceră cu privire la participarea la război sau cu privire la portul de arme. În consecinţă, Curtea nu a fost convinsă că obiecţia reclamantului faţă de efectuarea serviciului militar fusese motivată de convingeri religioase sincere, care intrau în conflict, la modul serios şi de o manieră insurmontabilă, cu obligaţia sa de efectuare a serviciului militar.

Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).

De asemenea, Curtea a reţinut, în unanimitate, încălcarea aspectului substanţial al articolului 3 din Convenţie, cu privire la tratamentele suferite de către reclamant în timpul detenţiei sale din centrul penitenciar, în decembrie 2009, care au fost de natură să-i creeze sentimente de teamă, angoasă şi inferioritate, apte să-l umilească, să-l pervertească şi să-i distrugă, eventual, rezistenţa fizică şi morală. Acest fapt în special pentru că, în afară de tratamentele descrise mai sus, persoana vizată a fost vizată de mai multe procese penale îndreptate împotriva sa, iar caracterul cumulativ al condamnărilor penale a fost de natură să-i reprime personalitatea intelectuală.

Curtea a constatat, de asemenea, în unanimitate, încălcarea aspectului procedural al articolului 3 din Convenţie, pentru că declaraţiile reclamantului nu au fost luate decât la o lună după comiterea faptelor şi depunerea plângerii. În plus, la şase ani de la comiterea faptelor, procedurile penale împotriva făptuitorilor principali responsabili de actele de violenţă sunt încă pendinte în faţa tribunaluli de primă instanţă.

Articolul 41 : 15 000 EUR pentru prejudiciul moral.

 (Vezi Bayatyan v. Armenia [MC], 23459/03, 7 iulie 2011; Erçep v. Turcia, 43965/04, 22 noiembrie 2011; şi Feti Demirtaş v. Turcia, 5260/07, 17 ianuarie 2012)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Enver Aydemir v. Turcia de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.